Monahul Moisi Aghioritul
Credința nu este o oarecare teorie nedeterminată și abstractă, o ideologie frumoasă și o concepție religioasă avantajoasă. Credința ortodoxă este trăire, etos, mod de viață și de existență. Credință înseamnă ca viața lui Hristos să devină viața mea. Voi prezenta gândurile mele ca un simplu credincios, ca un monah smerit și ca un om sincer.
Legătura cu Hristos ne povățuiește la tot adevărul. Marele Dumnezeu se face mic, iubitor și familial, ca să încapă în mintea și inima noastră. Omul din individ se face persoană, iubind dezinteresat și jertfitor. Viața morală constă în respectarea liberă a poruncilor evanghelice; în faceri de bine și omorârea patimilor.
Fiecare persoană umană, deși s-a rătăcit și a fost robit, păstrează unicitatea și sfințenia lui „după chip”. Fiecare om prin conștiința sa are insuflarea lui Dumnezeu înlăuntrul său și pentru aceasta este vrednic de cinste, de respect și de luat în seamă. Merită compătimirea noastră. Cinstea și dragostea nu ar trebui să aparțină numai celor mari, stăpânitorilor, tinerilor, celor frumoși, inteligenți și morali, ci și celor handicapați mental și fizic, celor bătrâni, neputincioși, săraci și neînsemnați.
Credința ortodoxă îl face pe om să nu deznădăjduiască niciodată. Ci, mai degrabă, îl conduce la dăruire, facere de bine, filantropie, susținere și ușurare. Credinciosul văzând în persoana celuilalt pe Hristos, devine mai îngăduitor, mai prietenos, mai binevoitor, mai iertător și mai împăciuitor.
Ortodoxia nu se luptă împotriva științei. Însă ea îl vrea pe omul de știință modest, smerit, blând și plin de bunătate. Nu-l vrea obraznic, răzvrătit, samavolnic, lipsit de evlavie și tăgăduitor al lui Dumnezeu. Pe cei care nu cred nu ar trebui să-i privim în grabă cu coada ochiului. Poate au vreo durere mare, vreo împotrivire, ceva care nu-i lasă să se exprime din toată inima.
Mândria ar trebui să fie necunoscută de autenticul credincios ortodox. Mândria a înmulțit tulburările psihice, stresul, mâhnirile, descurajările, suspiciunile, închipuirile, izolările și tulburările. Astfel, nesatisfăcut și dezechilibrat, se chinuiește pe sine și îi chinuiește și pe ceilalți.
Creștinul credincios are bucuria plăcută a smereniei și este mulțumit peste tot și totdeauna. Însușirea sfintei smerenii îl va reechilibra și ridica pe omul căzut.
Credință ortodoxă va trebui transformată și actualizată pentru a-i satisface pe oamenii contemporani? Credem cu neclintire că nu. Dacă Hristos ar mai veni acum în lume, ar spune aceleași lucruri. Inima omului caută întotdeauna adevărul. Pe acest adevăr suntem chemați să-l oferim cu dragoste prisositoare. Reducerile nu folosesc aici, precum nici poverile insuportabile. Nu ne vom mări numărul de următori prin a-i mângâia pe cap.
Scopul nostru nu este de a ne crea admiratori care să ne aplaude și să ne încuviințeze, ci este sfințenia. Sfințenia va mântui lumea. Numai Biserica Ortodoxă continuă să nască și astăzi Sfinți.
Suntem chemați, iubiții mei, să trăim, să slăvim și să inspirăm sfințenie. Dobândirea sfințeniei nu se face pentru a ne crește acțiunile noastre spre vânarea de laude, ci din marea dragoste pentru Dumnezeu și slava Sa; din mărinimie și nevoință pentru o viață virtuoasă, plăcută lui Dumnezeu, liniștită și liberă. Izvorul Sfințeniei este Preabunul Dumnezeu, Care constituie unica sfințenie în sine.
Numai cu Harul lui Dumnezeu putem ajunge la sfințenie. Auto-îndumnezeirea dobândită independent este necunoscută în viața duhovnicească ortodoxă. Așa cum am spus și altădată, motivul principal al existenței noastre este întâlnirea cu Dumnezeu. Călătoria noastră către sfințenie nu este o chestiune pur particulară, ci ea există în Trupul Bisericii și în tradiția ortodoxă. Această mișcare a noastră îi influențează și pe cei din jurul nostru, pe care îi ajutăm mai bine prin pilda noastră. Atunci devenim mai îngăduitori, mai înțelegători, mai plăcuți. Adevărul să fie mărturisit totdeauna fără frică, însă fără strigăte, argumentat, cu blândețe.
Credința ortodoxă ne conduce la rugăciunea pentru ceilalți, la a da, în loc de a lua, la a ne bucura de bucuria celuilalt, la a ne mâhni de mâhnirea lui, la a ne gândi la menirea noastră veșnică, la a învăța să răbdăm, să nădăjduim, să ne înfrânăm și să ne bucurăm de simplitate și cumpătare.
