Creştinismul nu trebuie să se schimbe în funcţie de vremuri

Sfântul Teofan Zăvorâtul

În niciun chip nu pot fi de acord cu părerea voastră…, ca şi când creştinismul ar putea să-şi modifice dogmele, canoanele, slujbele, pentru a răspunde duhului fiecărei epoci şi, adaptându-se gusturilor schimbătoare ale fiilor acestui veac, s-ar putea adăuga sau scoate ceva din el. Creştinismul trebuie să rămână veşnic neschimbat, fără să depindă sau să fie direcţionat câtuşi de puţin de duhurile fiecărei epoci.
Dimpotrivă, creştinismul este cel care cârmuieşte şi conduce duhul veacului pentru fiecare om care se supune poveţelor lui. Noi propovăduim învăţătura Domnului si Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfintei Biserici, care este călăuzită de Sfântul Duh. Totodată ne îngrijim în toate felurile posibile să păstrăm această învăţătură întreagă şi neciuntită în mintea şi inimile noastre. Exprimăm fiecare cuget şi folosim fiecare cuvânt cu multă atenție, ca să nu umbrim cu niciun fel această învăţătură strălucită şi dumnezeiască. Nimeni nu poate face altfel…

Pentru toată perioada de timp care decurge de la prima Sa venire în lume şi până la a Doua Venire, Hristos le-a dat Sfinţilor Apostoli şi urmașilor lor următoarea lege: „Mergând, învăţaţi toate neamurile… învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28,19). Asta înseamnă să le înveţe nu după cum gândeşte fiecare, ci prin ceea ce Hristos a poruncit, şi asta până la sfârşitul lumii. Apoi adaugă: „Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 20).

Apostolii au primit această lege şi şi-au jertfit viaţa pentru a o păzi. Iar celor care au vrut să-i oprească să propovăduiască ceea ce aveau de propovăduit, ameninţându-i cu moartea, le răspundeau: «Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim de cele ce am văzut şi am auzit» (Fapte 4,19-20).

Această lege clară a fost predanisită de Apostoli urmaşilor lor, a fost primită de aceştia şi are valoare netrecătoare în Biserica lui Dumnezeu. Din pricina acestei legi Biserica este stâlpul şi temelia adevărului. Vedeţi cât de statornică este? Apoi, cine este atât de obraznic încât să modifice ceva din dogma şi legea creştină? Cum ar putea cineva să fie atât de neruşinat încât să ciuntească legea lui Hristos, când acest lucru duce la distrugerea ambelor părţi, şi a păstorilor şi a turmelor?

Puterea mântuitoare a legii creştine nu depinde deloc de noi, ci de voia lui Dumnezeu, de faptul că însuşi Dumnezeu a rânduit cu acrivie calea bine stabilită a mântuirii. în afara acesteia nu există altă cale, nici n-ar putea exista. Prin urmare fiecare om care învaţă în chip diferit înseamnă că se abate de la calea adevărată şi se distruge pe el şi pe voi.

Papa a schimbat multe dogme, a stricat toate Tainele, a anulat canoanele care se refereau la rânduielile Bisericii şi la îndreptarea moravurilor. Din clipa aceea toate au început să meargă contrar voinţei Domnului, şi au devenit din ce în ce mai rele.

Izbăveşte-ne, Doamne, de calea cea largă! E preferabil să iubim toate necazurile pe care Domnul le-a rânduit pentru mântuirea noastră. Să iubim dogmele creştine şi să ne obişnuim mintea cu ele, impunându-i să nu cugete la altele. Să iubim morala creştină şi să ne obişnuim voinţa cu ea, obligând-o să ridice jugul uşor al Domnului cu smerenie şi răbdare. Să iubim toate ceremoniile şi slujbele creştine care ne povăţuiesc, ne îndreptează şi ne sfinţesc. Să ne obişnuim inima cu ele, îndemnând-o să le lase pe cele pământeşti şi stricăcioase şi să le aleagă pe cele cereşti şi veşnice.

Dacă aţi înţeles pe deplin această încredinţare, nu vă necăjiţi atunci când ceva din învăţătura noastră pare greu. Singurul lucru pe care trebuie să-l căutati este să vă încredinţaţi că sunt ale Domnului. Şi după ce vă încredinţaţi că sunt ale Domnului, primiţi-le din tot sufletul, oricât de aspre şi de grele ar fi. Să nu doriţi vreo schimbare sau modificare în dogme şi în morală, ci să vă feriţi de asta ca de focul iadului. De acest foc nu pot scăpa cei ce cugetă asemenea lucruri şi-i târăsc după ei şi pe cei slabi la suflet. Amin.

Ne scrieţi: „Cineva vorbeşte încontinuu despre Domnul nostru Iisus Hristos şi despre jertfa Sa mântuitoare. Vorbeşte cu entuziasm. Il ascultăm cu plăcere şi ne atrage foarte mult”. Oare ati distins dacă este ortodox sau de altă credinţă? Poate că v-aţi gândit că dacă vorbeşte despre Mântuitorul Hristos, şi desigur cu entuziasm, este cu siguranţă de-al nostru, se află în adevăr şi propovăduieşte adevărul. Aţi fost atraşi de toate acestea şi aţi căzut în amăgire. Poate că a fost ortodox, dar a căzut din ortodoxie. Este eretic! Poate propovădui mântuirea întru Hristos, dar nu cum ne-a predat-o însuşi Hristos şi Sfinţii Apostoli. Este un fapt sigur că cei ce se află în rătăcire cred că deţin adevărul.

Papistaşii, primii care s-au despărţit de Biserică, cred că adevărul este exclusiv al lor. Protestantii, care au criticat credinţa papistaşilor în multe puncte, în loc să se întoarcă la adevăr, s-au depărtat şi mai mult decât papistaşii. Englezilor nu le-a plăcut protestantismul german şi au clădit unul al lor, după măsura lor, în funcţie de părerile lor şi nu în funcţie de adevărurile veşnice descoperite de Dumnezeu. Din anglicanism şi protestantism au răsărit mai târziu multe ramuri, şi ereziile s-au înmulţit.

Pe când în Apus au răsărit încontinuu diferite religii, mai mult sau mai puţin rătăcitoare, în Răsărit a rămas neschimbată credinţa ortodoxă, adevărata Biserică, care precum un seif, conţine adevărul dumnezeiesc. Au trecut atâtea secole şi adevărul s-a păstrat nemodificat şi neschimbat în sânul Ortodoxiei, ajungând până la noi, după cum a fost propovăduit de Dumnezeu şi de Apostolii Lui. Ne mântuim întru Iisus Hristos cu bunăvoinţa Tatălui şi cu harul Sfântului Duh. Suntem datori să credem în cele pe care a binevoit să ni le descopere Dumnezeu, fără adăugiri şi tăieturi, după cum sunt ele păstrate de Sfânta Ortodoxie.

Credinţa de una singură nu este suficientă pentru mântuire. Trebuie să fie însoţită şi de viaţă sfântă, după poruncile Domnului: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne!, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7,21). Iar voia Tatălui este formulată în poruncile Lui: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu… Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 21-23).

După cuvântul lui Dumnezeu, credinţa şi faptele au o importanţă egală. Niciuneia dintre cele două nu i se dă întâietate. Pentru ca credinţa să fie dreaptă şi faptele sfinte este nevoie de harul dumnezeiesc… (Efeseni 2, 8). Tainele sunt râuleţe ale harului dumnezeiesc care-i irigă cu apă vie pe credincioşi. Nu există altă cale, alt mijloc pentru ca cineva să primească har dumnezeiesc. Cel ce propovăduieşte altă cale este de altă credinţă şi rătăcit. Necesară pentru lucrarea mântuirii este credinţa, viaţa trăită după poruncile dumnezeieşti, harul dumnezeiesc – care se oferă prin Sfintele Taine – şi clerul, pe care l-a instituit Domnul.
În toate veacurile până astăzi, totdeauna credincioşii adevăraţi au simţit că trăiesc când erau uniţi cu ceilalţi credincioşi, uniţi cu Biserica. Biserica o considerăm ca pe Maica noastră. Şi se adevereşte cuvântul care spune că aceluia care Biserica nu-i este mamă, Dumnezeu nu-i este tată. Şi dacă nu-i este Dumnezeu tată, atunci cine îi este?

Participarea la viaţa Bisericii şi lucrarea mântuirii în sânul acesteia îi impune fiecărui credincios următoarele obligaţii: Să creadă aşa cum crede întreaga Biserică inca la început şi până astăzi. Să cerceteze fiecare cuget, fie că-i al lui, fie că-i străin, după criteriile acesteia, şi să nu îngăduie sinelui său nici cel mai mic dezacord cu învătătura Bisericii, de vreme ce aceasta este „stâlp şi temelie a adevărului (Timotei 3,15).

Total
12
Shares
Previous Post

Despre Dumnezeu Fiul (XIV)

Next Post

De ce vrei să Te întrupezi, Doamne?

Related Posts