PS Ignatie (Episcopul Hușilor)
Biserica a rânduit, în înţelepciunea ei, ca, în timpul anului bisericesc, să fie dedicate două săptămâni de cinstire a Maicii Domnului, de adâncire a tot ceea ce înseamnă lucrarea ei în viaţa noastră.
Ziua de 1 august este dedicată şi cinstirii Sfintei Cruci, iar acest lucru nu cred că este întâmplător.
Maica Domnului, în viaţa ei, a ştiut cel mai bine să îşi asume Crucea Fiului ei. În Evanghelia Sfântului Ioan ni se spune că Maica Domnului era la picioarele crucii lui Hristos. Stătea în smerenie şi tăcere deplină. Ea a înţeles cel mai bine ce înseamnă suferinţa lui Hristos pentru întreaga umanitate.
Omul care suferă cu adevărat, care îşi asumă Crucea lui Hristos, nu are decât o singură variantă: tăcerea. Omul care se lamentează, care se plânge întotdeauna de greutăţile care vin în viaţa lui, de fapt nu înţelege nimic din ceea ce înseamnă Crucea lui Hristos. Maica Domnului L-a văzut pe Fiul Său, pe Dumnezeu-Omul, urcat pe cruce. El nu S-a apărat în niciun fel în faţa calomniilor, a dispreţului şi răutăţii oamenilor. De ce nu S-a apărat când a fost răstignit de răufăcători? Pentru că a lăsat să vorbească dragostea Sa, jertfa Sa. Nu S-a justificat, nici nu S-a îndreptăţit în faţa nimănui.
Cât de greu ne este să nu ne îndreptăţim în faţa răutăţilor şi a nedreptăţilor care, inerent, vin asupra noastră! Cu cât omul se plânge mai mult că îi este greu, cu cât se lamentează, cu atât alege să stea departe de taina Crucii lui Hristos. Refuză Crucea lui Hristos din viaţa lui. Nu o înţelege. Prin acest refuz nu face altceva decât să necinstească Crucea lui Hristos.
Maica Domnului, prin viaţa ei atât de delicată şi plină de discreţie, a înţeles, cel mai bine dintre toţi oamenii, Crucea lui Hristos. Stătea smerită şi adâncea în inima ei suferinţa lui Hristos. Ştia că, de fapt, suferinţa Lui era dragostea nemărginită pentru oameni. Dreptul Simeon proroceşte că prin inima ei va trece sabie. De fapt, este o cruce, căci sabia are formă de cruce. Prin inima ei a trecut Crucea lui Hristos, suferinţa Lui, care înseamnă dragoste. Noi am desprins suferinţa de dragoste. Cu cât este mai puţină dragoste în sufletul omului, cu atât nu poate să îşi asume suferinţa. Se văicăreşte, se lamentează. Câţi am înţeles taina Crucii, aşa cum a adâncit-o în inima ei, Maica Domnului?
Noi, când suntem în suferinţă, în stare de decădere sufletească, suntem îndemnaţi de Biserică să rostim Paraclisul Maicii Domnului. Ea ne învaţă ce înseamnă crucea şi că în inima oricărei suferinţe reale – nu suferinţe din orgoliu, care sunt cele mai groaznice şi ne fură liniştea – este Hristos. Suferinţa care are dragostea lui Hristos înlăuntrul ei, paradoxal, aduce linişte, starea de tăcere lăuntrică.
Celălalt tip de suferinţă te face să urli, să te comporţi într-o manieră inumană faţă de cei din jur şi să îi terorizezi din punct de vedere psihic. Aceea nu este o suferinţă duhovnicească, ci una pe care ne-o provocăm. În suferinţa pe care o îngăduie Domnul este şi multă smerenie, nu găsim duh de îndreptăţire şi de învinovăţire permanentă a celor din jur.
Sursa: https://episcopiahusilor.ro/
