Starețul Sofronie Saharov
Dacă Hristos nu este Dumnezeu, atunci noi rămânem în întuneric și este cu neputință să-I dăm dreptate lui Dumnezeu, văzând nesfârșitele pătimiri ale lumii. Dar dacă într-adevăr Hristos este Dumnezeu, așa cum și credem fără șovăire, atunci nimeni nu poate acuza pe Dumnezeu de relele care au loc în lume. Datorită arătării lui Hristos cunoaștem acum cine este Dumnezeu. Îl iubim și nu-i imputăm nici o vină. Hristos ni L-a arătat pe Dumnezeu, Care este Lumină „și nici un întuneric nu este întru El”1. Dar în același timp Îl mărturisim pe Hristos și ca Om adevărat.
Tatăl, văzând un astfel de Om, I-a dat loc în veșnicie, de-a dreapta Sa. L-a arătat cu desăvârșire asemenea cu Sine. Dacă acesta este Omul, atunci nu este nevoie să se căiască Dumnezeu Tatăl pentru că l-a creat pe om, așa cum s-a spus în Scripturi: „Și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ”2. Poate în mod deosebit în zilele noastre răutatea oamenilor este mai simțită, deoarece răul se arată organizat mai mult decât oricând altă dată.
Sunt deja bătrân, dar încă din copilăria mea am primit senzațiile păcii și ale luminii. De la începutul războiului ruso-japonez (1904-1905) până în zilele noastre văd toată omenirea afundată în războaie fratricide și încă nu există lumină la orizont. Ci, dimpotrivă, cerul a fost acoperit cu nori negri fără precedent, gata să provoace furtuna apocaliptică…
Și eu, văzând această situație feroce din copilăria mea, eram gata să ies pe drumuri și prin piețe cu un felinar aprins, ca Diogene, ca să caut un om… Văzându-L însă pe Hristos, m-am bucurat de această minunată aflare și niciodată nu mai pot uita acest fapt al istoriei lumii noastre. În realitate numai El, Hristos, este Om desăvârșit. Noi toți străbatem perioada pribegiei noastre pământești cu chemarea să ne facem asemenea Lui.
Omul începe cu adevărat să existe din clipa în care conștientizează că el este fiul Părintelui veșnic și rostește rugăciunea „Tatăl nostru” cu această conștiință. Noi însă încă nu am conștientizat pe deplin această valoare a omului și de aceea ocolim calea formării noastre, creșterii noastre în Duhul Sfânt. Fără Hristos este cu neputință să îndreptățim omenirea…
Și în felul acesta Hristos, în același timp Dumnezeu și Om, Îl îndreptățește pe Dumnezeu înaintea lumii, arătând oamenilor nemărginita dragoste a Tatălui, dar totodată îl îndreptățește și pe om înaintea lui Dumnezeu, arătându-I lui Dumnezeu Tatăl chipul autentic al omului.
Dar această îndreptățire nu este „juridică”, așa cum mulți creștini tind să creadă, ci cu desăvârșire de o altă natură. După atât de mulți ani de aproape neîntreruptă exterminare reciprocă a oamenilor pe pământ, pentru care toți se justifică neîntrerupt înaintea lor înșiși, este cu neputință să așteptăm că acești oameni să aibă curajul să privească la înălțimea cerului și să-L numească pe Dumnezeu Tată al lor. În zilele noastre „îndobitocirea” oamenilor a luat dimensiuni înfricoșătoare.
Căderea de la Credința creștină autentică a devenit un fenomen general. Cuvântul care caracterizează veacul nostru este „apostazia”. Mă tem că numai înmulțirea nenorocirilor poate să-i ducă pe oameni la acele pătimiri, care se vor arăta cu adevărat de mare importanță și care vor trezi în ei capacitatea de a percepe firea lor primordială, cea după chipul lui Dumnezeu.
Atunci va împărăți pacea pe pământ. Dar câtă vreme oamenii rămân asemenea fiarelor sălbatice, nu trebuie să așteptăm pace pe pământ. Zadarnice sunt toate încercările, fie prin căi diplomatice sau prin alte mijloace, de a preîntâmpina nenorocirea războiului. Este absolut necesar ca mai întâi să aibă loc renașterea duhovnicească a omului, adică „umanizarea” fiarelor acestei lumi.
Îți dai seama că cele scrise de mine sunt numai niște mici aluzii, niște extrase scurte din imaginea care mi se arată în minte, mai ales în vremea Liturghiei, a acestei Jertfe veșnice pentru păcatele întregii lumi. Desigur aș vrea să vorbesc împreună cu tine ceasuri întregi despre aceste subiecte vitale, dar nu ni s-a dat această ocazie în zilele noastre.
Arhim. Sofronie, „Scrisori în Rusia”, Sf. Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător, Essex, pp. 133-136.
1 I Ioan 1, 5.
2 Facere 6, 6.
