În data de 6 octombrie a fiecărui an, Biserica noastră ne aduce aminte de o minune petrecută acum mulți ani în Sfântul Munte Athos, locul în care cerul se unește cu pământul deseori, în rugăciune și în cântare de laudă aduse lui Dumnezeu, Maicii Sale și tuturor Sfinților. Ne amintim, de fapt, în această zi, de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Odighitria” de la Xenofont, una dintre cele mai renumite Icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, păstrate în Grădina Maicii Domnului. Care este motivul din spatele acestei sărbători, mai exact, și de ce este ea legată de Sfânta Mănăstire Xenofont din Muntele Athos? Să descoperim împreună în rândurile de mai jos!
Sfânta Mănăstire Vatoped, anul 1730. După tradiția athonită îndătinată de atâta vreme, unul dintre monahii care avea ascultarea de portar, merge să deschide porțile și Biserica mănăstirii, așa cum era învățat să o facă, închinându-se la Icoane. Și-a plecat genunchii înaintea Icoanelor Mântuitorului, înaintea Sfintelor Moaște, iar, când a ajuns la Icoana Maicii Domnului Odighitria, a observat că aceasta lipsește din Biserică. Mai întâi, a crezut că este o ispită diavolească, apoi că poate este dusă într-un alt loc din Grecia pentru a fi purtată în procesiune, așa cum se mai întâmplase și altădată. Chemându-l pe egumen și pe ceilalți frați din obște să vadă lipsa, au fost cu toții convinși că Icoana Maicii Domnului a dispărut pur și simplu din mijlocul lor, chiar dacă porțile fuseseră încuiate. Simțeau, deja, un gol profund în suflet, gândindu-se că a fost furată de tâlhari și că, nu peste multă vreme, va fi ori vândută, ori topită pentru bijuterii.
Însă, Maica Domnului, în marea ei milostivire și purtare de grijă, nu i-a lăsat multă vreme întristați. Printr-un părinte care a ajuns în acea zi în mănăstire au aflat că Icoana n-a fost nici furată, nici dusă în altă parte, ci că se află la Mănăstirea Xenofont, cale de trei ore distanță de la Vatoped. Aflând aceasta, egumenul de atunci al mănăstirii a hotărât să trimită de îndată mai mulți călugări pentru a readuce comoara sfântă la Mănăstirea Vatoped și le-a dat de grijă ca, la întoarcere, să își ia măsuri de precauție, pentru a preveni o altă dispariție a Icoanei. Cu toate acestea, nu după multe ore, când Biserica a fost deschisă pentru slujba rânduită, Icoana lipsea iarăși din locul ei, foarte curând ajungând și veste de la Mănăstirea Xenofont cum că ea se afla din nou în locul din Biserica mare, pe care îl alesese și data trecută, fără ca nimeni să știe cum și în ce fel a ajuns acolo.
Din nou, au rămas cu toții înmărmuriți, căutând felurite explicații pentru strania dispariție, mai ales că, după ce au analizat și s-au gândit îndelung, s-au gândit că poate vrea să-i smerească Maica Domnului sau să-i pedepsească în vreun fel. Tot nu exista o legătură, pentru că nu greșiseră nici rânduiala de slujbă, nici nu încetaseră să se roage ei și să-i cânte în privegherile de noapte, iar candela aflată înaintea ei nu se stinsese niciodată.
După ce Icoana a dispărut și a treia oară din Biserica Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped, părinții au înțeles că nici tâlharii, nici vreo altă persoană nu a mutat Icoana din mijlocul lor, ci că acest lucru este, în realitate, o întâmplare minunată. Erau martorii unei minuni și, gândind nu după logica omenească, ci după cea duhovnicească, s-au bucurat fără să se împotrivească voinței Maicii Domnului de a rămâne la Xenofont. Din contra, îndrumați de egumenul lor, toți părinții din obște au mers să se închine ei și, multă vreme de atunci, i-au trimis ceară curată de albine și untdelemn din măslinii seculari ai Vatopedului pentru ca lumânările și candela care ardeau înaintea ei să dăinuiască tot mai mult timp, spre mângâierea și bucuria tuturor părinților, pelerinilor și ostenitorilor din Grădina Maicii Domnului.
Demn de menționat este și faptul că, în anul 2013, cu binecuvântarea Egumenului Alexie al Mănăstirii Xenofont, după 283 de ani de la această binecuvântată minune, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Odighitria” a fost adusă în procesiune la Sfânta Mare Mănăstirea Vatoped, cu prilejul slăvitului Praznic al Sfinţilor Vatopedini (10 iulie), fiind primită cu lacrimi din partea părinților și a pelerinilor care au ținut să ia parte la acest profund moment istoric. Lacrimi de dor și de bucurie. De conștientizare a faptului că oriunde ne-am afla, în orice colț a al lumii, împresurați de griji și de ispite, minunile nu încetează să se petreacă. Spre întărirea noastră, a tuturor!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
