Prăznuiți de Biserica noastră Ortodoxă în ziua de 21 mai, Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, sunt primii împăraţi creştini din istorie. Ei mai sunt cunoscuți și în relație cu supranumele de „Întocmai cu Apostolii”, un „titlu special” pe care Biserica l-a dat unor Sfinți a căror lucrare de propovăduire a Sfintei Evanghelii este considerată asemănătoare cu cea pe care au desfășurat-o Sfinții Apostoli.
Dacă în anii trecuți v-am prezentat care este semnificația numelor celor doi mari Sfinți ai creștinătății sau v-am spus cum a descoperit Sfânta Împărăteasă Elena Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, în acest an, cu prilejul prăznuirii lor, am ales să dedicăm articolul unui moment mai puțin cunoscut din viața Sfântului Împărat Constantin cel Mare – înmormântarea sa – și să vă aducem înainte câteva informații legate de acest subiect. Detalii, în rândurile de mai jos!
Împăratul care a oficializat creștinismul
Înainte de a prezenta detaliat momentul înmormântării sale, se cuvine să reținem câteva aspecte biografice. Astfel, reținem că marele împărat s-a născut în secolul al III-lea în cetatea Naissus (astăzi – Niş, în Serbia). Sfântul Constantin a fost proclamat împărat după moartea tatălui său, Constanţiu Chlor, din această pricină intrând într-un conflict imediat cu Maxențiu, un tânăr care și-ar fi dorit să fie el proclamat împărat. În ziua premergătoare luptei, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat Dumnezeului creștinilor pentru a izbândi în lupta din ziua următoare, iar Domnul i-a răspuns într-un fel neașteptat. Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu, contemporani Sfântului Constantin, relatează că în urma rugăciunii sale, pe cer, ziua, sau noaptea în vis, Împăratul a văzut pe cer un semn cu totul deosebit: o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția „in hoc signo vinces” (adică „prin acest semn vei învinge”). Astfel, urmând porunca divină, Sfântul Împărat a pus pe steagurile armatei sale simbolul arătat în vis, ca semn ocrotitor în acea mare luptă, după cum ne spune Eusebiu de Cezareea: „În zori, trezindu-se, le împărtăşise şi prietenilor săi taina; după care chemase la sine meşteri în prelucrarea aurului şi a nestematelor, se aşezase el însuşi în mijlocul lor şi le zugrăvise cam cum putea să arate acest semn, dându-le poruncă să-l întocmească şi ei la rândul lor aşa, din aur şi din pietre scumpe”.
Fără să mai stea pe gânduri, Sfântul Constantin a ordonat ca Semnul Sfintei Cruci să fie pus pe toate steagurile, coifurile și scuturile soldaților săi, fapt care i-a și adus victoria în lupta dată cu Maxențiu în octombrie 312 la Podul Milvius de lângă Tibru. Ca urmare a acestui moment providențial, Sfântul Constantin a dat „Edictul de la Milan”, un decret prin care a oprit persecuția creștinilor, transformând creştinismul în religia oficială a Imperiului.
A trecut la Domnul în Duminica Rusaliilor
Sfântul Împărat Constantin cel Mare a murit în Nicomidia, chiar în Duminica Rusaliilor, pe 22 mai 337 și a fost înmormântat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa. De ce tocmai aici? Pentru că, potrivit istoricilor, Sfântul Constantin a nădăjduit că în cunoscutul oraș de pe malul Bosforului vor ajunge să fie adăpostite mormintele tuturor Sfinților Apostoli. Pentru aceasta, a dispus ca în această Biserică cu planul în formă de cruce grecească și turlă cu ferestre, să fie pregătite cenotafele celor doisprezece Ucenici ai Mântuitorului. Cenotaful este un monument funerar ridicat în amintirea unor persoane decedate, ale căror oseminte se găsesc în alt loc sau chiar au dispărut. Un soi de mormânt simbolic, făcut în memoria unei persoane care a murit în altă parte.
Revenind la momentul înmormântării, în ziua în care Sfântul Împărat Constantin cel Mare a trecut la Domnul, niciunul dintre cei trei fii ai săi nu se afla în preajmă. Din cauza acestui fapt, soldații din garda imperială au fost cei care au așezat trupul marelui împărat într-o raclă de aur, pe care au acoperit-o cu porfiră aurită și au transportat-o către Constantinopol. Purpura sau porfira era un pigment natural extras din moluște marine, în special din specii precum Murex și Buccinum. Această substanță era extrem de prețioasă, iar țesăturile fabricate din purpură erau rezervate adesea pentru îmbrăcămintea membrilor de rang înalt ai societății, cum ar fi monarhii, nobilii și preoții. De-a lungul istoriei, purpura a fost un simbol al luxului, puterii și prestigiului, iar utilizarea ei în confecționarea de țesături de calitate superioară, cum ar fi pânza de purpură, sublinia statutul și autoritatea purtătorului.
Aici, în Constantinopol, trupul neînsuflețit a fost așezat în sala centrală a palatului, unde au sosit generalii, senatorii și o mulțime de oameni obișnuiți pentru a-i aduce un ultim omagiu, întreaga procesiune fiind atent monitorizată de către garda imperială. Ziua aceea a fost proclamată zi de doliu, fapt care a presupus închiderea magazinelor, a teatrelor, a băilor publice etc. De toată „rânduiala” înmormântării s-a ocupat fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Constanțiu al II-lea, care după moartea tatălui său a fost ridicat la rangul de augustus, încredințându-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei. După bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), a devenit împărat al întregului Imperiu Roman. Domnia sa este cunoscută pentru reformele religioase. Adept al creștinismului, Constanțiu a luat numeroase măsuri împotriva păgânismului precum închiderea multor temple și interzicerea jertfelor către zei și practicarea magiei.
Apoi, înmormântarea a avut loc în Biserica Sfinților Apostoli, descrisă mai sus, după ce fiul său, Constantiu, a organizat personal întreaga ceremonie și a supravegheat înmormântarea. După ce personalul militar a părăsit incinta Bisericii, preoții și ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie, la care au participat mulți credincioși.
Legat de frumusețea onorurilor militare de la înmormântarea Sfântului Împărat, marele istoric bisericesc Eusebiu din Cezareea, episcop de Cezareea în Palestina, teolog, apologet și istoric al Bisericii creștine, subliniază într-una dintre operele sale că „numai acesta dintre împărații romani L-a cinstit pe Dumnezeul, împăratul tuturor, cu o excesivă evlavie față de El; numai acesta a propovăduit cu dăruire cuvântul lui Dumnezeu; numai acesta a șters orice fel de urmă de politeism și a izgonit orice fel de idee de idolatrie; numai acesta a fost învrednicit, și când a trăit, dar și după moartea sa de asemenea onoruri, de care nu a avut parte vreun grec sau vreun barbar, dar chiar și vreunul dintre romani”.
Numele Sfântului Împărat Constantin cel Mare rămâne una dintre cele mai luminoase figuri din istoria creștinismului, marcând o epocă de tranziție și transformare pentru credința creștină și pentru întreaga lume, în general. Prin convertirea sa la creștinism, promovarea activă a noii religii și impactul său asupra instituțiilor religioase și sociale, Sfântul Împărat Constantin a lăsat o amprentă adâncă în istoria umanității. Moștenirea sa culturală și spirituală continuă să ne inspire până în zilele noastre.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
