În scrierile Sfinților Părinți, se spune că întreaga zidire a fost chemată să trăiască în armonie și că, odinioară, omul și animalele trăiau împreună în pace, înainte ca păcatul să întunece această rânduială. Cu toate acestea, Harul lui Dumnezeu, care lucrează în Sfinți, reușește să restabilească – dacă putem spune astfel – această legătură desăvârșită, așa cum ne-o arată nenumărate exemple din viețile lor.
Sfinții, prin curăția inimii și apropierea de Dumnezeu, devin prietenii necuvântătoarelor. Bunăoară, Cuviosul Gherasim de la Iordan a fost slujit cu credincioșie de un leu pe care îl vindecase, iar Cuviosul Serafim de Sarov își împărțea bucata de pâine cu un urs venit din adâncul pădurii. Nici animalele cele mai fioroase nu se temeau de ei, căci simțeau în preajma lor pacea lui Dumnezeu.
De aceea, privind la viața Sfântului Cuthbert, prăznuit pe 20 martie, ne minunăm cum, în Icoanele sale sa, apare uneori alături de un vultur care îi aduce, ca hrană, un pește din apele râului din apropiere. Această imagine își are rădăcina într-o întâmplare minunată pe care v-o aducem înainte, ca de obicei, în rândurile de mai jos! Vă încurajăm să împărtășiți, apoi, aceste cuvinte cu toți cei dragi, pentru ca și ei să descopere frumusețea legăturii dintre Sfinți și întreaga creație a lui Dumnezeu!
Viața și vedenia Sfântului Cuthbert
Înainte de a explica particularitățile icoanelor sale, se cuvine să reținem câteva detalii esențiale despre viața Sfântului Cuthbert. Acesta s-a născut în nordul Angliei, în jurul anului 634, într-o familie de neam ales și înstărită. Încă din copilărie, Dumnezeu i-a descoperit chemarea printr-o vedenie: în timp ce păștea oile, a văzut o rază puternică de lumină străbătând întunericul nopții, iar în mijlocul ei, o ceată de Îngeri coborând pe pământ și primind la ei un suflet. La scurt timp, avea să afle că în acea noapte trecuse la Domnul Episcopul Aidan de Lindisfarne. Marcat profund de această întâmplare, Cuthbert a hotărât să îmbrățișeze viața monahală.
După patru ani de serviciu militar, a intrat în obștea Mănăstirii Melrose, unde a început drumul său către sfințenie. Aici s-a dedicat întru totul rugăciunii, meditației asupra Sfintei Scripturi și slujirii aproapelui, căutând să urmeze pilda Sfinților din vechime. În anul 676, a ales să se retragă pe Insula Inner Farne, dorind să ducă o viață pustnicească. După opt ani de nevoință în singurătate, a fost chemat să slujească drept episcop al Lindisfarnei. Simțind apropierea sfârșitului său pământesc, s-a retras înapoi în chilia de pe Insula Farne, unde și-a dat sufletul în mâinile Domnului pe 20 martie 687.
După trecerea sa la cele veșnice, Insula Lindisfarne a devenit cunoscută drept „Insula sfântă”, un soi de „Athos” al Angliei. Însă, în anul 793, invaziile vikinge au pustiit mănăstirea, ucigând călugării și curmând pentru totdeauna viața monahală de acolo. Moaștele Sfântului Cuthbert au fost mutate în Durham (numită atunci Dunholme), unde i s-a ridicat o Biserică spre cinstire. În secolul al XVI-lea, în timpul Reformei engleze, multe odoare sfinte au fost profanate sau distruse, în încercarea de a elimina cultul Sfinților din Biserici. Regele Henric al VIII-lea a trimis un detașament pentru a deschide racla Sfântului Cuthbert, dar călugării au reușit să îi îngroape Moaștele. În cele din urmă, când mormântul său a fost redeschis în anul 1827, în catedrala din Durham, osemintele sale au fost găsite neatinse, alături de cinstitul cap al Sfântului Oswald.
Miniaturile din „Yates Thomson”
În unele Icoane, Sfântul Cuthbert apare reprezentat alături de un vultur și mulți britanici îl cnosideră ocrotitor al acestora. Motivul care stă în spatele acestei reprezentări inedite îl constituie o miniatură din „Yates Thomson MS 26”, un manuscris din perioada medievală, care conține „Viața Sfântului Cuthbert”, scrisă de Beda Venerabilul. Acest manuscris este un exemplu remarcabil de artă și literatură din secolul al VIII-lea, având o valoare mare atât pentru istorici, cât și pentru cercetători ai artei medievale și ai literaturii hagiografice. Miniaturile din acest manuscris sunt realizate în stilul caracteristic perioadei anglo-saxone, care combină tradițiile clasice și cele celtice. O astfel de miniatură îl prezintă pe Sfântul Cuthbert alături de un tânăr, de un somon și de un vultur, scena fiind inspirată dintr-un fapt minunat petrecut pe când Sfântul Cuthbert era încă în viață.
Sfântul Cuthbert și vulturul din Icoanele sale
Se spune că, într-o zi de vineri, Sfântul Cuthbert a plecat pe jos din Mănăstirea Melrose spre dealurile din preajmă, avându-l alături doar pe un tânăr ucenic. Cerul era senin, iar soarele dogoritor îi obosea tot mai mult. Pe drum, Sfântul Cuthbert îi vorbea băiatului despre Dumnezeu și, împreună, au rostit toți cei 150 de psalmi pe care Sfântul îi știa pe de rost.
Fiind zi de post, Sfântul Cuthbert nu mânca până seara și se aștepta ca și însoțitorul său să facă la fel. Au mers mult și, la un moment dat, au ajuns la o familie sărmană, dispusă să împartă cu ei puținul pe care îl avea. Dar Sfântul a refuzat ospitalitatea lor, spunând: „Nu putem mânca înainte de vreme.” Apoi, a scos din desaga sa Evanghelia după Ioan, acoperită în piele de vițel, și a citit despre înmulțirea pâinilor în pustie. I-a binecuvântat pe oamenii casei și și-a continuat drumul. Cu cât urcau mai sus, cu atât pământul devenea mai arid, iar orice semn de locuire omenească dispăruse. Ucenicul, tot mai obosit și flămând, își privi învățătorul cu îngrijorare.
– Părinte, cum vom găsi hrană în acest pustiu? spuse el. De ce nu ne-am luat merinde? Cum vom putea merge mai departe fără hrană? Sfântul zâmbi și îi răspunse blând: „Fiule, ce puțină credință ai! Învăță să te încrezi în Dumnezeu, căci El nu-și lasă niciodată slujitorii să piară de foame”.
Apoi, Sfântul Cuthbert își ridică brațele în rugăciune, închipuind cu trupul Semnul Sfintei Cruci. În acel moment, băiatul ridică privirea și văzu un vultur mare zburând în cercuri deasupra lor. Pasărea se roti de câteva ori, apoi se repezi în râul din apropiere și se ridică purtând în gheare un somon. În clipa în care Sfântul și-a coborât mâinile, vulturul a și așezat peștele la picioarele lor.
Ucenicul alergă să-l ridice, bucurându-se de prada neașteptată. Dar Sfântul Cuthbert îl opri: „De ce ai luat tot peștele? De ce ai lipsit pescarul de partea sa? Taie-l în două și dă-i și lui ceea ce i se cuvine”. Ucenicul ascultă, iar vulturul, luând jumătatea ce i se dăduse, se înălță din nou spre cer. Cei doi și-au continuat drumul și, ajungând în primul sat, Sfântul a dăruit cealaltă jumătate unei familii, rugându-i să o gătească. În timp ce oamenii și băiatul se ospătau, Sfântul Cuthbert a scos din nou Evanghelia și le-a vorbit despre Hristos. Le-a spus că fiecare evanghelist are un simbol, iar cel al Sfântului Ioan este vulturul. Apoi a sărutat Sfânta Carte, a făcut Semnul Sfintei Cruci și a început să le împărtășească tuturor Cuvântul lui Dumnezeu.
Ucenicul, copleșit de toate cele trăite în acea zi, a înțeles că adevărata hrană nu este doar cea a trupului, ci și cea a sufletului – iar cel ce se încrede în Dumnezeu nu va flămânzi niciodată, căci El hrănește inimile celor ce Îl caută având nădejde și credință.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
