Odată, povesteşte Părintele Porfirie, m-am lovit la piciorul stâng. Mi-am rupt tibia şi peroneul – aşa se numesc acele oase ce sunt până aici sus, la genunchi, iar în jos, până la gleznă. Mi-am rupt piciorul la mijloc şi-a troznit ca o sticlă. M-au dus la spital, în timp ce strigam întruna de durere… Au venit de îndată profesorul de chirurgie şi toţi de la sala de operaţie şi mi-au pus piciorul în ghips.
După ce au trecut vreo zece zile, am început să-mi privesc piciorul şi, cu Harul cel dumnezeiesc, am văzut că nu îl puseseră bine. Tare m-am speriat, aşa că am început să mă rog. Cum puteam să le spun unor medici atât de mari că au greşit? M-am gândit să-i vorbesc domnului K., un medic mai mic, foarte blând la vorbă şi binevoitor. Aşadar, i-am spus că nu au pus bine piciorul în ghips!
„Ei, zice el, nu mai spune! Doar am fost atâţia medici şi am văzut totul la radiografie”.
Într-adevăr îmi făcuseră radiografie. În timp ce medicii potriveau piciorul, profesorul lucra pe deasupra. Au văzut că l-au fixat bine şi apoi l-au pus în ghips. Se pare însă că în momentul în care l-au mişcat ca să-l pună în ghips, piciorul a alunecat, iar ei l-au pus în ghips aşa strâmb.
I-am spus aşadar medicului K. că au pus piciorul strâmb, iar el le-a transmis celorlalţi.
„Spune-i să-şi vadă de sfinţenia lui, iar noi ne vedem de ale noastre”, i-au răspuns.
Atunci am început să strig. A venit alt medic, un specialist, căruia i-am zis:
– Spune-i profesorului că vreau să mai faceţi o radiografie.
– Dar ne jigneşti, zise el.
– Vă rog să-mi faceţi pe plac, căci sunt om bătrân.
– În fine, hai să-l ducem jos, să-i facem voia, dar ne cicăleşte degeaba, zise profesorul. Nu ştim noi cum e bine? De atâţia ani tot asta facem.
În cele din urmă m-au dus jos. Acolo au constatat că într-adevăr piciorul alunecase din poziţia iniţială şi începuse să se sudeze strâmb.
– Vai, părinte, tare eşti păcătos, îmi zise.
– Ştiu şi eu asta, domnule profesor, i-am spus.
– Acum să vezi ce vom face! Trebuie să-l rupem iar, fiindcă s-a sudat!
– Faceţi cum ştiţi, i-am răspuns.
Aşadar au adus doctorii din nou ca să-mi tragă de picior, iar profesorul l-a rupt la mijloc. Nici injecţie împotriva durerii nu mi-au făcut. Aşadar m-au apucat, unul de aici, altul de dincolo, iar profesorul la mijloc şi, tot trăgând aşa, în cele din urmă au reuşit să îl rupă! Eu spuneam neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase”. Durerile erau cumplite! Mi-au apucat aşadar piciorul, l-au rupt, apoi l-au făcut la loc.
Acum profesorul se tot minuna de întâmplare! „N-am mai văzut şi n-am întâlnit aşa ceva în toată cariera mea. Să-mi spună bolnavul că nu i-am pus bine piciorul în ghips. Şi încă după cincisprezece zile după ce l-am pus în ghips”.
Apoi am stat cam trei luni cu piciorul în ghips. Şi trebuie să vă spun că ghipsul este foarte greu. Aşadar, mai apoi, după ce m-am făcut bine, mi-au dat nişte cârje şi am coborât la Biserică. După câteva zile i-am spus Haricleei să îmi aducă un baston, iar ea mi-a spus că se va duce să îmi aducă. A doua zi dimineaţa, cam pe la orele 11, am coborât în Biserică şi m-am aşezat în strană. În faţa mea erau o maică şi sora mea Harikleea, căreia i-am spus să se ducă să îmi aducă un baston. „Ei, m-oi duce mai târziu”, zise ea. Aşadar nu i-am mai spus nimic. În scurt timp intră în Biserică o doamnă având în mână un baston, pe care îl ţinea în sus. Îndată ce a intrat, s-a îndreptat spre noi, spunând:
– Aici este Sfântul Gherasim?
– Da, fiica mea, zise maica.
Atunci s-a apropiat să vadă mai bine Icoana.
– Da, el este, el este, îi zise maicii şi se aplecă să se închine Sfântului. Apoi continuă:
– Am fost în pelerinaj la Ierusalim. Acolo vindeau bastoane, aşa că am cumpărat şi eu unul. Noaptea trecută, îmi apare în vis acest Sfânt din Icoană. Eu nu ştiam ce Sfânt este. Aşadar îmi spuse Sfântul în vis: „Vreau să îmi aduci mie bastonul pe care l-ai cumpărat de la Ierusalim”.
Iată că l-am adus. Unde să îl pun? Ia gândiţi-vă. Biata de ea nici nu ştia de Sfântul Gherasim! Aşa că, întrebând ea pe unul şi pe altul, i-au spus: „Du-te în Omonia. Mai întreabă acolo şi îţi vor spune unde îl găseşti pe Sfântul Gherasim”.
Atunci i-am spus: „Vino aici să îţi spun ceva. Sfântul nu are nevoie de baston. Eu sunt slujitorul Sfântului şi slujesc în această Biserică de treizeci de ani. Ieri am cerut să mi se cumpere un baston şi sora mea Harikleea urma să se ducă să îmi cumpere unul. Sfântul ţi-a spus să aduci bastonul aici, dar eu sunt slujitorul său, iar bastonul l-a comandat pentru mine”.
Atunci femeia s-a îndreptat spre Icoana Sfântului Gherasim. A luat bastonul, a sărutat Icoana, apoi a pus bastonul alături şi, întorcându-se spre Icoană, a spus: „Sfinte, ţi-am adus bastonul. Acum îl voi da slujitorului tău”. Apoi s-a întors, a luat iar bastonul şi, venind lângă mine, mi-a sărutat mâna şi apoi mi l-a dat.
