Cum putem afla cine suntem?

Din Antichitate, din filosofia greacă, a rămas până la noi un cuvânt: „Cunoaște-te pe tine însuți!” A te cunoaște pe tine, asta-i problema cea mai grea. Nu ne cunoaștem. Doctorul Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel, a scris cartea Omul, acest necunoscut, o mare carte a secolului trecut. El arată în această lucrare că omul este atât de complex, are atâtea taine. Noi suntem o adevărată minune a Universului, o coroană a creației dumnezeiești. Trebuie să căutăm permanent ca să aflăm cine suntem. Și atunci vom găsi. Dar nu vom găsi niciodată un răspuns mai deplin decât cuvântul Scripturii care ne învață că omul este chip și asemănare a lui Dumnezeu (cf. Fac. 1, 26). Ființa noastră-i o mare taină. Eu când văd un om, mă plec în fața chipului lui Dumnezeu care este în el.

Trebuie să te cunoști. În primul rând să știi că nu ești o simplă umbră. Ești o creatură nemuritoare. Ai o viață în tine de care răspunzi. Dacă nu vei avea grijă de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu, vei cădea în patimi și atunci focul iadului va „rezolva” toate problemele…

Ce sunt eu?! Sunt o mică creatură a lui Dumnezeu, sunt o creatură foarte iubită de Dumnezeu. Cum Îi spunem lui Dumnezeu în slujbele noastre? „Iubitorule de oameni”. Cum scrie în Scriptură: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Când zice „lumea”, nu este vorba de cer și de pământ, e vorba de ființa omenească. Ființa unui om e o adevărată lume, un om este un adevărat univers. În fiecare om este o scânteie din lumina dumnezeiască. Așa de mult iubește Dumnezeu lumea, încât pe propriul Său Fiu L-a dat ca să Se jertfească pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Dacă toate acestea le știm, nu ne mai tulburăm fiindcă nu pricepem ce este cu noi pe acest pământ. Cunoaște-te, așa cum ți-a descoperit Dumnezeu, frate! Cât ne spune Dumnezeu, să-I mulțumim. Dumnezeu ne-a descoperit tot ceea ce ne trebuie pentru a ne salva sufletul. Ne-a făcut cunoscut atât cât poate rațiunea și trăirea noastră să cuprindă.

Sunt atâtea taine ascunse în persoana umană, încât medicul, omul de știință rămân uluiți atunci când îl analizează în profunzime pe om. Suntem o taină a acestei lumi. Poate că cea mai puternică dovadă a existenței Creatorului ceresc este alcătuirea și existența omului. Hazardul, întâmplarea nu puteau crea așa ceva. Nu este posibil ca omul, inelul de legătură dintre lumea văzută și cea nevăzută, să fi apărut dintr-o întâmplare. El este o creație a Stăpânului ceresc. Pe celelalte viețuitoare și întreaga creație le-a făcut Dumnezeu prin cuvânt (cf. Fac. 1, 1-25). Numai omul a fost creat cu mâinile lui Dumnezeu, din țărână.

Apoi, cum ne învață Scriptura, a suflat Dumnezeu asupra omului și s-a făcut omul „ființă vie” (Fac. 2, 7). Asta este ceva care ne obligă, nu-i așa? E teribil la cât ne obligă pe noi atâta cinste pe care am primit-o de la Tatăl ceresc, atâta valoare pe care Dumnezeu o acordă omului. Și, în final, ce așteaptă Dumnezeu de la noi? Vrea ca să devenim fiii Lui, după har. Asta vrea. Că putea să ne creeze ca pe niște roboți. Dar Dumnezeu nu ne vrea robi, nu ne vrea niște roboței. Dumnezeu ne vrea fii care să iubească, care să trăiască, care să gândească, care să creeze.

Ce ne-a dăruit Dumnezeu? Care-i una dintre marile calități cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om, ca să poată deveni fiu al Său? Liberul arbitru, voința liberă. Pe noi ne-a creat Dumnezeu cu voie liberă. Noi putem să ascultăm și putem să nu ascultăm de Tatăl ceresc. Toate celelalte creaturi văzute n-au voie liberă și nu au suflet rațional; ele se conduc după instincte. Omul se conduce după rațiune. Gândește, creează, vorbește, scrie poezie, face tablouri, face știință, face artă, face tot ce vrei. Omul poate deveni sfânt și atunci dobândește, la modul cel mai deplin, asemănarea cu Dumnezeu! Atunci el are în mod deplin o rațiune luminată de Duhul Sfânt. Oricare om poate ajunge, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin voia lui proprie, în rândul marilor sfinți. Acesta trebuie să fie scopul existenței noastre, al celor care îmbrăcăm haina călugărească: să ajungem sfinți. Asta așteaptă Dumnezeu de la noi.

Extras din Trăiți frumos și-n bucurie – Arhiepiscop Justinian Chira, Editura Nicodim Caligraful, 2014.

Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 26, 6-16)

Next Post

Paștele nu poate fi fericit. Învierea – da!

Related Posts
Total
0
Share