Cum să ne izbăvim de patimi?

– Gheronda, de ce cad mereu în lăcomia pântecelui?

– Fiindcă ai slăbiciunea asta. Diavolul dă atacul asupra meterezului care este slab; nu le loveşte pe celelalte care sunt bine fortificate. „Dacă ocup acest meterez, îşi spune el, cu uşurinţă le voi ocupa şi pe celelalte”. De aceea meterezul slab trebuie fortificat bine.

– Mă descumpănesc când îmi văd patimile.

– Să nu te descumpăneşti, nici să fii laşă, ci cu curaj să‑ţi prinzi patimile una câte una, începând de la cea mai mare. La început, îţi e de ajutor să nu te ocupi de patimile mai mici, ci să le loveşti şi să le dezrădăcinezi pe cele mai mari pe care le vezi. Şi pe măsură ce se slăbesc rădăcinile patimilor mari, se vor usca şi rădăcinile subţiri ale patimilor mai mici. Prin urmare, atunci când dezrădăcinezi o patimă mare, împreună cu aceasta se dezrădăcinează şi altele mai mici.

– De ce, deşi iau de multe ori hotărârea să mă lupt cu râvnă împotriva patimilor mele, în cele din urmă nu o înfăptuiesc?

– Fiindcă iei multe hotărâri odată. Patimile, precum şi virtuţile, constituie un lanţ. O patimă este legată de alta şi o virtute este legată de altă virtute, aşa cum vagoanele unui tren sunt legate între ele şi toate‑l urmează pe primul. Aşadar, dacă te hotărăşti să te nevoieşti mai mult timp, ca să tai o patimă anume şi să cultivi virtutea opusă ei, vei reuşi. Şi împreună cu această patimă pe care o vei tăia, te vei izbăvi şi de alte patimi şi se vor dezvolta virtuţile corespunzătoare. Să presupunem că invidiezi: dacă te lupţi ca să nu invidiezi, vei cultiva dragostea, bunătatea şi în acelaşi timp te vei izbăvi de mânie, de osândire, de răutate, de întristare.

– Gheronda, o patimă sau o obişnuinţă rea este mai bine să o tai dintr‑odată sau încet‑încet?

– Dacă poţi să o tai dintr‑odată, este mai bine, căci altfel lasă… rămăşiţe. Nu trebuie să întârzii. Atunci când cineva traversează un râu, mai ales pe timp de iarnă, încearcă să‑l treacă cât se poate de repede, ca nu cumva să îngheţe. Dacă îl traversează repede, până să îngheţe, se va încălzi din nou. Vezi, şi caii, atunci când îi leagă, dacă vor să se slobozească, rup funia dintr‑odată. La fel şi cu ispita, trebuie tăiată funia dintr‑odată.

– Sfântul Isaac Sirul scrie: „Nepătimire nu înseamnă a nu simţi cineva patimile, ci a nu le primi”[1]. Oare şi cel nepătimaş poate primi atacul patimilor?

– Da, se poate. Dar orice i‑ar arunca diavolul, este ars de flacăra dumnezeiască pe care a aprins‑o înlăuntrul său. Diavolul nu încetează să‑l atace pe om, dar când omul nu primeşte provocările vrăjmaşului, inima lui se curăţeşte şi Se sălăşluieşte în ea Hristos. Inima lui se preface în cuptor, în „rug aprins”[2], şi orice cade apoi în ea, este ars.

[1] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuvântul LXXXI.

[2] Vezi Ieşire 3, 2‑3.

Extras din Patimi şi virtuţi– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.