Când aţi întrebat ultima dată un preot: ,,Cum te simţi, părinte?”
Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?
Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfânta Cruce sau priveşte fix Icoana pururea Fecioarei Maria…neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape, dar înțelegând aingurătatea Mântuitorului pe Drumul Crucii? De ce valurile care brăzdează țărmul mării sunt mai puține decât frământările lui?
Cum se roagă pentru cei ce nu se roagă?
Cum ar vrea ca toți să vină și să simtă bucuria comuniunii cu Hristos?
Cum plânge pentru toți?
L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în Biserică sau în capelă căutându-L pe Dumnezeu?
Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fii sfâşiate de durere şi-l întreabă: ,,De ce? De ce, părinte, de ce?”
Sau ați plecat vreodată de acasă, de lângă copii și soție, atunci când poate aceștia își doreau cel mai mult prezența lui, a preotului care acasă este soț și tată, pentru a spovedi pe cineva care în toiul nopții se pregătește să părăsească lumea aceasta? Sau când trebuie să ducă la bun-sfârșit tot ceea ce are de împlinit? Te-ai gândit vreodată ce simte un preot când, întors acasă după ore de stat în picioare, de multe ori nemâncat, trebuie să fie apt și plin de bucurie pentru copiii care vor și ei un tată?
Când se bucură ca un copil pentru cineva care s-a vindecat de o boală sau care a primit în dar un prunc? Apoi, pentru că Domnul a împlinit ruga lui, el rămâne în rugăciune și mulțumire, chiar dacă omul a uitat?!
Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face?
Dar la scaunul de spovadă, aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă de păcate?
Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în Biserică pentru Sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie și că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi? Ştiţi trăirile lui de la Sfânta Jertfă?
Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?
Aveţi idee cum e să priveşti un om care îţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.
Aşadar, cine e preotul? Cine se încumetă să spună că ştie totul despre el? Cine-l poate judeca? Preotul este cel care poate oferi omului ceea ce nimeni nu mai poate oferi: Dumnezeiasca Împărtășanie!
Așadar să ne rugăm unii pentru altii! Rugați-vă și pentru preoți și nu-i judecați! Pentru că ei, preoții, se roagă pentru toți!
Va veni vremea când toate vor ieși la lumină! Când vom înțelege cu toții că în pomul cu roade se aruncă bățul! Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!
Preot Cristian Deheleanu
