În iunie 1978, s-au produs mai multe cutremure în Tesalonic și în regiunea din jur și numeroși oameni veneau să-l întrebe pe Părintele Paisie, care se afla la Sihăstrie:
– Ce se va întâmpla, Gheronda, vor înceta cutremurele?
– Să ne rugăm, le spunea, și mai ales copiii mici să se roage să miluiască Dumnezeu lumea. Dacă se roagă și copiii mici, Dumnezeu va ajuta, va aranja lucrurile. Pe 20 iunie, era foarte mâhnit. „Încă nu am terminat cu cutremurele”, a spus. Și într-adevăr, în acea noapte s-a produs cel mai mare cutremur, care a provocat mari distrugeri și mulți oameni și-au pierdut viața. Surorile s-au adunat înfricoșate în Biserică, iar Starețul le-a spus: „Acum, că ne-a scuturat bine Dumnezeu, vom face rugăciune din inimă pentru toți cei care au nevoie”. În ziua următoare, era foarte liniștit și se străduia să-i liniștească și pe cei care veneau la Sihăstrie. „Nu vă temeți”, le spunea. „Când erați copii, nu vă dădea mama în leagăn? Ei, acum când ne leagănă Dumnezeu, vă temeți?”. Iar despre distrugerile care se produseseră a spus: „Acum Tesalonicul s-a îmbolnăvit din pricina cutremurului și nu o să-l mai vrea… bunii noștri vecini”.
În după-amiaza aceleiași zile, surorile au văzut foc în apropierea Sihăstriei, în partea de apus. Pe un ogor învecinat ardeau paie și, fiindcă bătea un vânt puternic, focul se îndrepta spre Sihăstrie. Au alergat toate cu furtunuri pentru udat, iar Părintele Paisie a venit cu Capul Sfântului Arsenie. „Nu vă temeți”, le-a spus, „îl punem pe Hagiefendi să stingă focul”. S-a oprit într-un loc unde era vizibilitate bună și a făcut semnul Crucii cu Sfântul Cap în cele patru direcții ale orizontului. Apoi a spus cuiva, care era aproape de el: „Suflă puțin”. Acela, crezând că glumește, a spus: „Părinte, cum să se stingă astfel focul?”. Atunci a suflat Cuviosul și îndată vântul s-a întors în direcția opusă, iar focul, ca și cum ar fi fost om, s-a întors înapoi și s-a stins singur.
În acea vară, mulți dintre cei care îl vizitau pe Părintele Paisie în Sfântul Munte îi vorbeau despre cutremurul de la Tesalonic. Ca să-i ajute să vină la pocăință, el le dădea să citească un tropar din
Canonul cutremurului din ziua de 26 octombrie: „Pământul fără limbă strigă suspinând: Pentru ce cu multe rele mă spurcați voi, oamenii? Că Stăpânul, neîndurându-se de voi, tot pe mine mă rănește. Luați simțire și prin pocăință faceți pe Dumnezeu milostiv”[1].
[1] Al patrulea tropar de la Cântarea a noua a Canonului cutremurului (vezi Mineiul pe octombrie).
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
