Ziua izbăvirii
Astăzi se încheie Paștele, astăzi ia sfârșit nevoința mântuirii, astăzi se încheie întreaga cale a întrupării lui Dumnezeu, de la Nașterea pe pământ, de la Crăciun și toate până la înfăptuirea mântuirii neamului omenesc. Astăzi, acest minunat praznic ne dezvăluie întreaga taină a Domnului și Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a întrupat, de ce a devenit om? A luat asupră-I trup pentru ca acest trup să-l izbăvească de păcat, de moarte, de diavol, și să-l ridice, să-l înalțe mai presus de toate Cerurile și să-L așeze pe însuși tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Aceasta este întreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, întreaga Sa cale în această lume și în această viață, pentru ca aceasta să fie calea fiecăruia dintre noi, a fiecărui trup omenesc.
Și marele sfânt praznic de astăzi chiar aceasta arată: Cât de lungă este călătoria trupului nostru în această lume, de unde începe și unde se termină. Începem de la nașterea pe pământ, ca să încheiem deasupra tuturor Cerurilor, deasupra Îngerilor și Arhanghelilor, Heruvimilor și Serafimilor. Lucruri minunate se petrec cu omul, cu neamul omenesc, pentru aceea că Dumnezeu a devenit om și a intrat în matca vieții noastre omenești. Lucruri minunate și neobișnuite și miraculoase, se petrec de la Paști până în ziua de astăzi, și în timpul întregii vieți a Mântuitorului pe pământ. În minunatele cântări de astăzi se cântă și se slăvește înălțarea trupului omenesc mai presus de toate Cerurile, mai presus de Îngeri și Arhangheli. Se grăiește în ele cum Îngerii se minunează că se întâmplă aceasta: de unde trupul, omul, să fie deasupra noastră, a Heruvimilor și Serafimilor? Aceasta este măreția omului, măreția dumnezeiască a omului!
De aceea a venit Domnul în această lume, ca să împlinească această mare și negrăită minune, ca să arate că omul este făcut să fie mai presus de Îngeri, de Arhangheli, de Heruvimi, de Serafimi, să fie deasupra lor cu trupul său, cu întreaga sa ființă. Și, într-adevăr, iată, Domnul Hristos astăzi S-a înălțat mai presus de toate Cerurile și S-a așezat de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Marcu 16,19). Iar Preasfânta Sa Maică în același fel s-a înălțat cu trupul și trăiește în Ceruri, mai presus de toate lumile, mai bine spus mai presus de Heruvimi și Serafimi. Ei i se pleacă Heruvimii și Serafimii și o slăvesc ca pe o făptură neasemuit mai mare și mai slăvită decât ei. Aceasta este puterea, puterea dumnezeiască care este dată oamenilor, care este dată fiecărui om.
Pe această cale, de la întruparea Domnului Hristos până la Înălțare, avem întreaga viață a Domnului Hristos. Nașterea Sa, Botezul la Iordan, Schimbarea la Față pe Muntele Tabor, Golgota, Crucea, Moartea, Învierea, și apoi Înălțarea – ca praznic final, ca strălucire finală, ca o cunună a întregii nevoințe a Mântuitorului și ca tâlcuire. Tâlcuire pentru ce Domnul a devenit om: ca pe om să-l ridice și să-l înalțe deasupra tuturor Cerurilor. În aceasta constă, frații și surorile mele, toată Evanghelia Domnului Hristos: ca noi toți, ca fiecare dintre noi să ajungă să trăiască ceea ce Domnul a arătat cu privire la Sine – că se naște din Dumnezeu, că se botează, că-L primește pe Domnul Hristos și că se răstignește; că se schimbă la față cu strălucire și cu lumină dumnezeiască; că pătimește pentru Domnul Hristos și pentru Adevărul Său în această lume; că înviază din toate morțile biruind orice moarte, orice păcat, căci fiecare păcat reprezintă moartea; și că, prin toate acestea, se ridică și se înalță necontenit la Domnul Hristos.
El este cu adevărat, precum stă scris în Sfânta Evanghelie, Alfa si Omega, Începutul și Sfârșitul tuturor oamenilor, al fiecărui om (Apocalipsa 1, 8; 22, 13). În concluzie, prin aceasta, tu și eu suntem chemați să cunoaștem totdeauna, să ajungem să simțim necontenit că Domnul Hristos este Începutul și Sfârșitul ființei noastre, al întregii noastre ființe, al vieții noastre. Prin El să începem, prin El să încheiem toate. Și acest sfârșit este sfârșitul nesfârșit/ sfârșitul cel fără de sfârșit; acesta este capătul care nu are sfârșit. Căci devenind al lui Hristos, tu devii dumnezeiesc și nemuritor. Acesta este rostul Bisericii lui Hristos, acesta este țelul fiecărui creștin, aceasta este calea lui, sensul lui – Dumnezeu-Omul Hristos. Și tu ești chemat să devii după har dumnezeu-om. Să-L trăiești pe Domnul Hristos ca pe tine însuți, să ajungi să-L trăiești neîncetat ca pe tine însuți, ca El neîncetat să trăiască întru tine și să răsune Evanghelia Sfântului Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine (Galateni 2,20).
De aceea Praznicul de astăzi este mare, minunat, Praznicul care ne descoperă întreaga taină a întrupării și înomenirii Domnului Hristos, taina fiecărui om, taina mea și a ta și a fiecăruia, a fiecărei făpturi omenești. Iată, fiecare om este o ființă dumnezeiască. Fiecare om este chemat să devină dumnezeu după har așa cum spun Sfinții Părinți.
„Omul este ființă, spune Sfântul Vasile cel Mare, căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu.”
Ființa căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu! Iată, aceasta ești tu, aceasta sunt eu! Ce menire nobilă, ce vocație! De aceea sunt atâtea Sfinte Taine: și Sfânta Taină a Botezului, și Sfânta Împărtășanie – ca să ne dăruiască puterea și forța să stăruim pe această cale și ca să ne umplem de Domnul Hristos. De aceea sunt atâtea minunate nevoințe, atâtea minunate sfinte virtuți, rugăciunea, credința, dragostea, nădejdea, postul, blândețea, smerenia, ascultarea, bunătatea cea dumnezeiască de la cea mai mare până la cea mai mică, și de la cea mai mică până la cea mai mare.
