„Adevărații părinți”, spunea Cuviosul, „nu spun gânduri ieșite din mintea lor, ci cele pe care Dumnezeu le trimite din înălțime sau experiențe din viața lor. Vorbesc despre adevărurile pe care le-au trăit ei înșiși, care au viață și dau viață oamenilor”. El însuși vorbea simplu, „nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt”[1].
Mulți oameni cultivați și inteligenți se minunau de răspunsurile sale potrivite și unii, considerând că erau rezultatul studiului, întrebau unde a citit acestea. Un profesor de psihiatrie l-a întrebat odată:
– Părinte, în ce carte este scris ceea ce ne-ați spus?
– În cartea care se numește „Cincizecime”, a răspuns Cuviosul, vrând să arate că acele învățături erau rezultatul luminării Sfântului Duh.
Altuia, care a pus aceeași întrebare, i-a răspuns: „Marea Tiberiadei”, referindu-se iarăși la Sfântul Duh, Care „pe pescari teologi i-a arătat”[2].
Odată, un teolog s-a recomandat Părintelui Paisie: „Sunt Domnul (N), teolog”. Atunci Cuviosul i-a spus glumind: „Ce spui, fiul meu? Eu trei teologi[3] cunosc. Se pare că tu o să fii al patrulea!”. Apoi însă i-a zis serios: „Ia aminte, este adevărat că ai primit diplomă de la Facultatea de Teologie, însă teolog te va face viața ta ortodoxă, patristică”. Părintele Paisie, fiindcă făcuse nevoință patristică, devenise „teolog practic”, prin cercetarea Harului Sfântului Duh. Astfel putea să-i ajute și pe profesorii de teologie care adesea îl vizitau. Lângă el își dădeau seama că adevărata teologie este „cuvântul lui Dumnezeu pe care îl primesc sufletele curate, smerite și renăscute duhovnicește”[4], iar nu cea care se învață ca știință și cercetează de obicei lucrurile din punct de vedere istoric. Prin urmare le înțelege în mod exterior și este plină de îndoieli și semne de întrebare[5].
Odată, un student la teologie l-a întrebat:
– Gheronda, cum a scris Moisi primele cinci cărți ale Vechiului Testament[6]?
– Ei, binecuvântatule, i le-a arătat Dumnezeu ca la televizor și le-a scris, a răspuns în chip firesc Părintele Paisie, de vreme ce și el avea experiența „televizorului duhovnicesc”.
Altădată, un teolog, care studiase în Franța, într-o discuție cu Părintele Paisie, stăruia zicând că Avva Isaac nu a fost ortodox, pentru că fusese făcut episcop într-un mediu nestorian[7]. Părintele Paisie a încercat să-l facă să înțeleagă că Avva Isaac a pătruns adânc în miezul Ortodoxiei, însă nu l-a convins și pentru aceasta s-a mâhnit foarte mult. „Atât de mult m-a durut” spunea, „încât, dacă m-ar fi lovit cineva cu o secure în cap, nu m-ar fi durut așa de tare. După aceea am avut și o descoperire de la Dumnezeu. De aceea spun că, atunci când pe cineva îl doare pentru ceva, Dumnezeu îl înștiințează. Acesta este lucrul de temelie. Dacă nu te doare inima, Dumnezeu nu-ți descoperă”.
Așadar, Dumnezeu l-a înștiințat cu acrivie în privința acestei probleme. A văzut în vedenie cum prin fața sa treceau mai mulți ierarhi. Printre ei era și Avva Isaac, care s-a întors spre el și i-a spus: „Da, am trăit într-un mediu nestorian, în eparhia mea erau eretici, însă eu am fost ortodox și m-am luptat cu ei”. După această vedenie, Cuviosul propovăduia cu convingere: „Avva Isaac a fost un adevărat ortodox”. Spunea că apusenii l-au clevetit ca neortodox, deoarece a cultivat isihasmul. Pentru aceasta l-a și numit „Sfânt nedreptățit”, iar în Minei, la sinaxarul zilei de 28 ianuarie, când este pomenirea Sfântului Efrem Sirul, a adăugat: „Și Isaac, marele isihast cel mult nedreptățit”.
[1] 1 Corinteni 2,13.
[2] Din a treia stihiră idiomelă de la Vecernia mare a Duminicii Cincizecimii.
[3] Numai trei Sfinți ai Bisericii au primit supranumele de „teolog”: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (sec. I), Sfântul Grigorie de Nazianz (sec. al IV-lea) și Sfântul Simeon Noul Teolog (sec. al X-lea).
[4] Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, București, 2005, pag. 121.
[5] Idem.
[6] Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii și Deuteronomul.
[7] Nestorieni: eretici, susținători ai învățăturii lui Nestorie, care tăgăduia unitatea celor două firi ale lui Hristos (cea dumnezeiască și cea omenească) într-o persoană.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
