Mijlocul lunii octombrie transformă Iașul, vechea capitală a Moldovei, într-o capitală a Ortodoxiei. Orașul îmbracă iarăși veșminte alese, așa cum se cuvine la orice mare sărbătoare. Cuvioasa Parascheva își așteaptă iarăși pelerinii, iar lor le e dor de ea și vin s-o viziteze așa cum noi mergem în vizită la cei dragi atunci când își serbează onomastica sau ziua de naștere.
În fiecare an, cu o săptămână înainte de praznicul Cuvioasei Parascheva, Biserica noastră o pomenește pe Cuvioasa Taisia, unul dintre cele mai grăitoare modele de pocăință din întreaga istorie a mântuirii noastre, de ridicare din păcat prin smerenie şi prin post şi de schimbare a vieții. Care este istoria ei și ce a făcut-o să rămână veșnic în memoria creștinilor? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost Cuvioasa Taisia?
Cuvioasa Taisia a trăit în Egipt în secolul al V-lea. După ce a rămas orfană, a moștenit o mare avere, pe care a împărțit-o săracilor. Hotărâtă să-și dedice viața lui Hristos, a ales să nu se căsătorească. După ce și-a cheltuit toată moștenirea, însă, Sfânta Taisia a fost tentată să obțină bani prin orice mijloace, căzând astfel într-o viață păcătoasă.
În viața ei citim că era foarte frumoasă și că se dusese vestea în toate părțile Egiptului despre frumusețea feței sale, încât mulți, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur și argint și haine scumpe. Ba chiar mai mult, unii bărbați își pierdeau averea pentru ea și ajungeau la sărăcie, iar alții, bătându-se pentru dânsa, umpleau pragurile casei ei de sângele lor.
Vestea despre Taisia a ajuns și la părinții din pustia Sketis, care au simțit că este datoria lor să intervină. Motivul? Și-au amintit că, demult, această fată orfană își transformase casa într-un loc de odihnă pentru părinții mănăstirii, când aceştia ieşeau din chiliile lor cu diferite ocazii.
Astfel, părinții l-au rugat pe Avva Ioan Colov (prănzuit pe 9 noiembrie) să meargă la Taisia și să folosească toată înțelepciunea și blândețea sa pentru a o determina să renunțe la viața păcătoasă pe care o ducea. „Ea a fost bună cu noi și acum ar trebui să o ajutăm,” au spus ei, având în vedere trecutul ei creștin, precum și „potențialul” de a se întoarce la Hristos. „Tu, părinte, ești un om înțelept. Du-te și încearcă să-i mântuiești sufletul, iar noi ne vom ruga la Dumnezeu să te ajute”, i-au spus părinții din obște.
Întâlnirea unui avvă cu o desfrânată
Ajuns acolo, Avva Ioan s-a confruntat mai întâi cu refuzul servitorului de a-l lăsa să intre. Înțelegând dificultatea situației, Sfântul Ioan i-a spus servitorului că are un lucru de preț pentru stăpâna lui, făcând aluzie la perlele pe care călugării le găseau uneori pe malurile mării. Aflând de acest lucru, Taisia, curioasă, a cerut să-l primească pe Sfântul Ioan în casa ei. Atunci, Sfântul Ioan a privit-o în ochi și a început să plângă. Acele lacrimi sincere și tăcute au tulburat-o pe Taisia, care l-a întrebat de ce plânge. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Cum să nu plâng când ai uitat de Mirele tău, Domnul nostru Iisus Hristos, și faci voia satanei cu faptele tale?”. Cuvintele Sfântului i-au străpuns sufletul ca o săgeată, gândindu-se la viața păcătoasă pe care o dusese.
Tulburată peste măsură de păcatele pe care le săvârșise, Taisia l-a întrebat pe Sfânt dacă există vreo nădejde pentru mântuirea ei și dacă Dumnezeu ar putea vreodată să o ierte. Sfântul Ioan i-a spus că Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ tocmai pentru a căuta și a salva pe cei pierduți. „El te va primi cu dragoste”, i-a spus Avva Ioan, „și Îngerii din cer se vor bucura pentru pocăința ta”. Cuvintele lui au avut un efect decisiv asupra Taisei, care a înțeles că era timpul să se întoarcă la Dumnezeu.
Desfrânata mântuită într-o oră de pocăință
Astfel, fără a sta prea mult pe gânduri, Taisia i-a salutat pe toți cei care se aflau în preajma ei și, luându-și câteva haine, l-a urmat pe Avva Ioan în pustie. Din sinaxarul ei aflăm că, venind noaptea, Avva Ioan i-a pregatit Taisiei un culcuș și o pernă din nisip pe care să se odihnească, iar el a mers puțin mai departe pentru a-și face rugăciunile, după care a adormit.
La miezul nopții, însă, Sfântul a fost trezit de o lumină care venea din cer și o învăluia pe Taisia, tocmai în locul în care dormea ea. În acea lumină strălucitoare, Sfântul Ioan a văzut cu Îngerii din cer coborâseră și luaseră sufletul Taisiei, ridicându-se ușor la cer. Speriindu-se și apropiindu-se de ea, Sfântul a realizat că Taisia nu mai sufla. Murise.
Cu lacrimi în ochi și așezat în genunchi, Sfântul Ioan a început să se roage și a petrecut astfel multe ore în șir, implorându-L pe Bunul Dumnezeu să-i descopere dacă sufletul Taisei s-a mântuit sau nu. Tot în viața Cuvioasei Taisia citim că un Înger al Domnului s-a pogorât și i-a dat răspunsul: „Avva Ioan, o oră de pocăință din partea ei a facut cât o mulțime de ani, pentru că s-a pocăit din tot sufletul și cu toată zdrobirea de inimă”. Astfel, Sfântul Ioan a înțeles că misiunea și strădania lui n-au fost deloc zadarnice. Taisia fusese primită în Împărăția lui Dumnezeu, asemenea tâlharului de pe Cruce, care s-a mântuit într-o clipă prin pocăința adevărată.
Ridicându-se, Sfântul Ioan a îngropat trupul Taisei cu multă grijă și s-a întors la părinții din Sketis, povestindu-le despre întâmplarea minunată. Monahii au dat slavă lui Dumnezeu pentru mila Sa nesfârșită, care a mântuit sufletul Taisei, oferindu-i răsplata veșnică datorită pocăinței ei curate.
Așadar, istorisirea Cuvioasei Taisia ne învață că, indiferent de greșelile și păcatele din viața noastră, niciodată nu este prea târziu să ne întoarcem la Dumnezeu cu sinceritate, smerenie și pocăință, asemenea fiului risipitor. Cuvioasa Taisia, în ciuda alegerilor sale greșite, a primit nu doar iertare, ci și o mare bucurie în ceruri, demonstrând astfel că brațele Bunului Dumnezeu sunt mereu deschise pentru cei care doresc să se schimbe. Exemplul Cuvioasei Taisia ne mai îndeamnă, totodată, să nu-i judecăm pe cei care greșesc, ci să le oferim sprijinul nostru și să-i ajutăm să se întoarcă pe cale. Pentru că, până la urmă, oricine poate dobândi Împărăția lui Hristos…
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
