Născut în 1547 în Insula Zachint (Zante), dintr-o familie nobilă și evlavioasă cu îndepărtate origini normande, Cuviosul Dionisie a arătat încă din copilărie o minte strălucită și multă aplecare către viața contemplativă. Pentru a lupta împotriva celor lumești, împotriva trupului și a diavolului, la vârsta de douăzeci și unu de ani s-a lepădat de tot ce-i era drag și a devenit călugăr, sub numele de Daniel, la mănăstirea din Insulele Strofade, aflată câteva mile la sud de Zachint. În ciuda tinereții sale, s-a făcut curând pildă de virtute și de ascultare a rânduielilor mănăstirești, chiar și pentru monahii încercați.
Mai presus de toate strălucea prin iubirea aproapelui și mărinimie. Într-o zi, ucigașul propriului său frate, Constantin, urmărit de poteră și de părinții mortului, a ajuns la mănăstire și a cerut adăpost Cuviosului Dionisie, fără să-l cunoască. Aflând pricina fugii sale și cine era victima, omul lui Dumnezeu și-a stăpânit din toate puterile durerea omenească și ispita de a răzbuna acea ucidere. După pilda lui Hristos, care a iertat dușmanilor Săi, rugându-Se pentru cei care-L prigoneau, a mers către ucigaș cu milă, l-a mângâiat, l-a îndemnat la pocăință și l-a ascuns într-o chilie îndepărtată.
Când urmăritorii au ajuns la mănăstire, au dat groaznica veste Cuviosului, care s-a prefăcut că nu știe nimic și a încercat să domolească furia și dorința lor de răzbunare prin cuvinte de pace.
Odată ce aceștia s-au îndepărtat, l-a scos afară pe ucigaș, care era înmărmurit de spaimă și de uimire dinaintea acestei pilde de iertare mai presus de fire, apoi i-a dat drumul ca să lucreze la mântuirea sufletului său, după ce i-a dăruit merinde și bani pentru drum.
Extras din Viețile Sfinților.
