În anii din urmă ai viețuirii întru Hristos a Cuviosului Dionisie Ignat, bogata sa experiență duhovnicească, dobândită în războirea cu patimile, harismele sale dăruite de Dumnezeu au atras un număr impresionant de pelerini – suflete însetate de Hristos, preocupate de izbăvirea de păcat, diavol şi moarte. Minunatul Bătrân Dionisie avea un cuvânt mângâietor și edificator pentru tot omul: de la creștinul simplu la preoți și ierarhi, de la cetățeanul de rând la prințul Charles al Angliei.
Sfântul Dionisie Ignat s-a ivit pe lume la data de 22 septembrie 1909, în tărâmul binecuvântat al Moldovei: comuna Vorniceni, județul Botoșani. Ținutul de basm al Moldovei: pământ sfințit prin jertfele plăieșilor Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și prin mănăstirile înălțate de el spre cer. A primit învățătura Sfintei Evanghelii în familia sa, de țărani simpli, evlavioși, binecuvântați de Bunul Dumnezeu cu mulți prunci: Sfântul Dionisie a fost al optulea vlăstar. La botez a primit numele Dumitru, semn că, asemeni protectorului său ceresc, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la vârsta maturității va învinge lumea deșartă, patimile cuibărite în trup, vicleșugurile satanei.
Vremurile tulburi care au răvășit viața românilor după Primul Război Mondial au făcut ca pentru micul Dumitru anii formării școlare să fie puțini: 4 clase primare, urmate, peste o vreme, de 2 ani de școală profesională. Tânjirea după Dumnezeu, dorul care ardea în inima sa l-au îmboldit să-și închine întreaga-i viață slujirii lui Hristos. L-a avut ca exemplu călăuzitor pe fratele său mai mare, Gheorghie, care la călugărie a primit numele de Ghimnazie.
La data de 6 septembrie 1926, Dumitru ajunge, împreună cu fratele său, Ghimnazie, în Sfântul Munte: tărâmul binecuvântat de Dumnezeu, locul unde culmile însorite ale munților se întâlnesc cu adâncul tainic al mării, Grădină a Maicii Domnului, patrie a monahilor.
Pelerinaj pe la mănăstirile care împodobeau Sfântul Munte Athos
Dumitru împlinise vârsta de 17 ani. Frații pornesc într-un pelerinaj pe la mănăstirile care împodobeau Sfântul Munte Athos. Nefiind primiți să viețuiască în vreuna dintre ele, fratele Dumitru, împreună cu părintele Ghimnazie și schimonahul Sebastian, împrumută o sumă de bani și cumpără Chilia „Buna Vestire“, aflată în proprietatea Mănăstirii Pantocrator. Vreme de 3 ani muncesc ca argați la Mănăstirea Iviron pentru a-și achita datoria. În pofida acestor ani împovărători, de lipsuri și sudoare, sufletul Sfântului Dionisie strălucea de bucurie duhovnicească. Spunea deseori: „Să mulțumim Maicii Domnului că ne-a învrednicit să ne facem călugări, și încă unde? În Grădina ei”.
Îmbrăcând chipul îngeresc monahal, în anul 1927, fratele Dumitru primește numele de Dionisie, iar în 1931 este hirotonit ierodiacon. Fiindcă Părintele Sebastian, Starețul lor, a trecut la Domnul, în 1933, Părinții Dionisie și Ghimnazie se mută la Chilia „Sfântul Tihon din Zadonski” din Capsala, intrând sub ascultarea Starețului Ghedeon Chelaru.
Încă de la primii pași făcuți pe calea îngustă, aspră a monahismului, tânărul descoperă importanța pravilei călugărești: „Mi-au spus bătrânii: Frate Dumitru, să știi că dacă îți faci pravila și canonul cu sârguință, Maica Domnului te va ocroti și-ți va rândui toate cele spre folos. Și s-a observat faptul că obști de la chilii mari din Careia care nu s-au ținut de pravilă s-au risipit”.
În 1937 se mută la Chilia „Sfântul Gheorghie“ din Colciu, pe care, cu timpul, o vor reclădi. Tot în anul 1937, Părintele Dionisie este făcut ieromonah, slujba fiind săvârșită de Episcopul Ierotei al Sfântului Munte, la Chilia „Sfântul Tihon“. În 1945, Cuviosul Dionisie este hirotesit duhovnic, iar în anul 1979, iubitul său Stareț Ghedeon Chelaru plecând la Domnul, Părintele Dionisie îi urmează la conducerea chiliei. Pentru multă vreme îi va fi împreună-nevoitor schimonahul Ioan Șova. Cu timpul, li se vor alătura alți trăitori în Hristos.
Aflat la hotarul timpului ce desparte vremea patriarhală de zorii modernității, Sfântul Dionisie evoca nostalgic vremurile de odinioară, în care nu doar oamenii, însăși viața de zi cu zi era mai simplă: „Eu, personal, mâncam o supă lungă, îndoită cu apă, cu două-trei fire de orez și o mână de măsline, era foarte simplu, da’ darul acela, bucuria aceea duhovnicească, cum să spun, darul cela de la Dumnezeu nu, nu-l mai am acuma! Și-apoi acuma avem și bani, ne dau și bani, avem și toate bunătățile și nu mai este bucuria aceea. S-a dus… Așa e la mine, nu știu la altul. Toți erau oameni simpli și vorbeai cu dânșii”.
Cei care l-au întâlnit s-au încredințat de harismele sale
În devenirea sa duhovnicească, Sfântul Dionisie a fost călăuzit de povețele Părinților îmbunătățiți pe care i-a întâlnit: Antipa Dinescu, Macarie Untan, Ioan Guțu, Dometie Trihanea. Încă din timpul vieții, cei care l-au întâlnit s-au încredințat de harismele de care Bătrânul Dionisie se învrednicise, dar pe care, în marea sa smerenie și în necurmata prihănire de sine, le ascundea: darul înainte-vederii, al străvederii, al povățuirii. În anumite momente, potrivit monahilor vatopedini, trupul Sfântului Dionisie izvora buna mireasmă. Cuviosul Paisie Aghioritul mărturisea: „Părintele Dionisie românul are ceva deosebit asupra lui”.
Părintele Dionisie Florea, viețuitor al Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghie”, mi-a povestit o minune pe care Sfântul Dionisie a săvârșit-o în timpul vieții. V-o împărtășesc și vouă, cititorilor: „Mergeau spre Ierisos cu barca. Erau în barcă viitorul Mitropolit Atanasie de Limassol și egumenul Efrem. Marea, pe partea noastră, are de obicei furtuni înfricoșătoare. O astfel de furtună a pornit și în acea călătorie. Atât de mare era furtuna, încât nu era cu putință să se salveze. Toată lumea era la fel de tulburată ca și marea. Un copil plângea foarte tare și chiar unii adulți plângeau de frică. Sfântul stătea într-un colț, cu ochii închiși, foarte liniștit și se ruga. L-a liniștit și pe copil, spunându-i că nu-i va lăsa Maica Domnului. S-a apropiat de el și Mitropolitul Atanasie, care pe atunci era ieromonah în Mănăstirea Vatopedu, și i-a zis: «Gheronda, ne vom îneca. Nu o să fie bine.» Sfântul i-a zis: «Nu te teme. Dumnezeu, când vrea, poate să oprească furtuna într-o clipă». Și în zece minute marea s-a liniștit. Asta datorită rugăciunii Sfântului”.
Evidenția valoarea dragostei – coroana tuturor virtuților
În povățuirea sa duhovnicească, Cuviosul Dionisie evidenția, în primul rând, valoarea dragostei – coroana tuturor virtuților: „Dumnezeu dragoste este. Ai dragoste, ești cu Dumnezeu; nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine. Vedeți ce lucru înfricoșat, pe care omenirea nu-l bagă în seamă? Dacă nu-i dragoste, nimica nu este. Dumnezeu, scriu toate Sfintele Scripturi și toți Sfinții Părinți, dragoste este. Vezi? Dacă nu este dragoste, nu e niciun folos. Toate faptele bune sunt bune – și postul, și metaniile, și toate celelalte fapte bune -, dar dacă nu e dragoste, nu e niciun folos. Adică vârful tuturor faptelor celor bune îl acoperă dragostea. Asta-i sfârșitul, căci dacă este dragoste, ești aproape de Dumnezeu”.
Într-o lume de egouri nesătule, exhibate cu deșănțare, Sfântul Dionisie ne învață smerenia, prihănirea de sine. Ne dă cheia de intrare în Împărăția Cerurilor. Într-o lume în care egoul propriu ni se pare a fi centrul universului, Sfântul Dionisie ne învață dragostea jertfelnică pentru aproapele. În lumea vitezei autodistructive, Sfântul Dionisie ne învață răbdarea. Într-o lume în care agresivitatea e principalul mijloc de a răzbi, Sfântul Dionisie ne învață valoarea blândeței.
Cunoscând dificultățile cu care se confruntă monahii români dornici să viețuiască în Sfântul Munte, ca un părinte grijuliu, Sfântul Dionisie l-a rugat odată pe Cuviosul Egumen Efrem Vatopedinul să îi ajute pe călugării și pelerinii români care ajung în Grădina Maicii Domnului.
La data de 28 aprilie/11 mai, Părintele Dionisie a pășit în Lumina neînserată a lui Hristos, lăsând o pecete de neșters în inimile tuturor celor care l-au cunoscut: semnul nepieritor al dragostei dumnezeiești. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, care s-a întrunit la Constantinopol în zilele de 30 și 31 august 2025, a hotărât canonizarea Cuvioșilor români Dionisie Ignat de la Colciu și Petroniu Tănase de la Prodromu. În sinaxar, Părintele nostru Dionisie a primit numele de Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul, fiind prăznuit an de an la 11 mai.
Ciprian Voicilă
Sursa: http://ziarullumina.ro.
