Cuviosul Mărturisitor Sofian, mult iubit de creștinii din Liban

Părintele arhimandrit Sofian Boghiu a sosit prima oară în Liban în octombrie 1971, ca urmare a solicitării adresate Patriarhiei Române de arhim. Ilie Marcos, Starețul Mănăstirii Deyr el-Harf, călător la București cu trei luni înainte, de a-l ajuta să picteze Biserica mănăstirii aflată pe Muntele Liban. Amintirile Cuviosului Sofian au fost publicate într-un Jurnal îngrijit de Emilia Mareș și Garoafa Coman, la Editura Bizantină, în 2019. Am extras din el pasajele despre călătoriile Sfântului Sofian în Liban și Siria pentru a le comenta pentru volumul „Zamfirei Mihail. Omagiu” (Cluj-Napoca, 2024), la pp. 347-366. Acest volum a primit o cronică înălțătoare din partea Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul în Ziarul Lumina din 5 iunie 2025. 

Luând cunoștință de canonizarea Sfântului Sofian, Patriarhia Bisericii Greco-Ortodoxe a Antiohiei a ales ca temă a calendarului bisericesc pentru anul 2025 frescele pictate la Deyr el-Harf de sfinția sa împreună cu frații Mihail și Gabriel Moroșanu. IPS Siluan, Mitropolit de Byblos, Botrys și eparhiile dependente de pe Muntele Liban, s-a aflat la București pentru slujba de proclamare locală a canonizării Cuviosului Mărturisitor Sofian marți, 16 septembrie, la Mănăstirea Antim. La 19 septembrie, corul Mitropoliei Muntelui Liban a cântat pentru prima oară troparul Sfântului Sofian, tradus în limba arabă (accesibil pe YouTube).

Prezint în continuare fragmente din studiul meu publicat în 2024, cu intenția de a pune în lumină dragostea și prețuirea cu care a fost înconjurat Sfântul Sofian pe când se afla în Liban. Printre minunile care i-au însoțit trecerea luminoasă pe acest pământ se cuvine a socoti și puterea harului duhovnicesc răsfrânt în multele sale lucrări din Bisericile și mănăstirile creștinilor ortodocși și greco-catolici de rit bizantin din răsăritul Mediteranei și în prezența sa printre tinerii arabi, cu care a purtat același dialog plin de învățături duhovnicești ca și cu membrii ASCOR de la București.

Cu toate că, așa cum frumos notează prefațatorii Jurnalului, Părintele Sofian a fost un „iubitor al nearătării”, notele sale cu privire la situația creștinilor din Liban și Siria reflectă cu multă adâncime și justă înțelegere viața lor de privațiuni spirituale și materiale. Una dintre ele se referă, negreșit, la necesitatea pe care a constatat-o aici ca textele liturgice să fie accesibile în limba vorbită de toți credincioșii partici­pan­ți la slujbele bisericești: „Am asistat azi [14 febr. 1972] la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica maronită, zid în zid cu Biserica mănăstirii noastre. […] Eu nu înțeleg nimic din ce cântă sau citesc ei. Îmi dau seama încă o dată cât de important este să știe creștinul, să înțeleagă ce se săvârșește înaintea ochilor lui. Cum pot spune «Amin» la ceva ce nu înțeleg?” În alt pasaj, Părintele Sofian explică: „Slujesc în arabă, pe text siriac”. În același spirit de înnoire a limbii liturgice, Sfântul Antim Ivireanul și Patriarhul Antiohiei Atanasie Dabbas lucraseră împreună în 1701-1702 pentru a aduce lumina tiparului în comunitățile vorbitoare de arabă din Siria otomană, după ce imprimaseră două cărți în greacă și arabă pe pământ românesc.

Sosit în Liban în octombrie 1971, Părintele Sofian a fost așteptat de IPS Georges Khodr, Mitropolitul ortodox al Muntelui Liban, care avea să urmărească toată activitatea pictorilor români în mai multe Biserici din cuprinsul eparhiei sale. În Jurnal apar note despre zilele de praznic și hram în care Sfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie alături de Mitropolitul ­Georges, precum și discrete mențiuni ale raporturilor de prietenie și fră­țească încredere care s-au stabilit ­între ei. Părintele Sofian îl descrie după o primă întâlnire în 5 octombrie, îndată după sosirea la Deyr el-Harf: „În cursul dimineții ne-a vizitat la mănăstire IPS Mitropolit Georges Khodr, figură luminoasă și înțeleaptă. Foarte cult și modest. S-a bu­cu­rat că am venit”. Mai târziu îl va cu­noaște și pe Patriarhul Bisericii Greco-Ortodoxe a Antiohiei, Elias IV, despre care scrie în 6 noiembrie 1971: „Patriarhul Ilie al IV-lea, bătrân, plin de energie, cu studii la Atena, este un mare cărturar. Are un aer părintesc și-i foarte simpatic”.

Câțiva preoți libanezi tineri s-au atașat în mod deosebit de Părintele Sofian. Între aceștia, arhimandritul Daniel Bedran, ulterior slujitor al Bisericii Antiohiene în orașul Cordoba din Argentina, care l-a vizitat pe Părintele Sofian la București în 1972 și 1991 și a rămas în corespon­dență cu el până spre trecerea sa la Domnul.

O relație deosebită s-a legat prin 1990 între Părintele Sofian și obștea Mănăstirii Duma din nordul Libanului, îndeosebi cu Părintele Toma Bitar și maica Maryam Zakka.

Pe nesimțite și fără efort, Părintele Sofian aduna în jurul său tinerii libanezi avizi de a-i asculta învățăturile și povețele, precum se întâmpla și la Mănăstirea Antim. Activitățile tinerilor din asociația Mouvement de la jeunesse Orthodoxe du Patriarcat d’Antioche, înființată în 1942, varianta libaneză a ASCOR-ului românesc în mijlocul comunităților ortodoxe de pe Muntele Liban, sunt prezentate în paginile Jurnalului cu admirație și bucurie.

În 10 octombrie, aflat la Deyr el-Harf, Părintele Sofian scrie: „Slujba a început la 7 dimineața. Au făcut Miezonoptica și Utrenia. […] Sunt acum în mica Bisericuță, o sală amenajată special pentru slujbă, sunt și câțiva tineri din M.J.O. care cântă și citesc la strană, ca niște adevărați dascăli”. Pe 31 mai notează: „După-a­mia­ză am avut vizita unui grup de tineri din M.J.O. Vor să vorbim despre criza de vocație preoțească”.

Prima lucrare a Părintelui Sofian în Liban a fost executată la Deyr el-Harf împreună cu Mihai Moro­șanu, așa cum reține pisania în arabă și română.

Aflat la 33 km de Beirut, pe Muntele Liban, la 1.000 m altitudine, acest așezământ, al cărui nume se traduce prin „mănăstirea dintre pini”, se află într-un sat locuit de greco-ortodocși și de maroniți. Legenda spune că primul lăcaș, cu hramul „Sfântul Gheorghie”, a fost întemeiat în acest loc în 1306 și apoi a fost locuit de monahi continuu până spre 1939. După o perioadă de abandon, în 1957 se așază aici o comunitate monastică compusă din tineri care făceau parte din Mișcarea Ortodoxă amintită.

A fost neașteptat pentru comunitatea monastică de aici – și pentru ierarhii locului – faptul că în cadrul programului iconografic au apărut chipuri de Sfinți români, așa cum Părintele Sofian notează în jurnal, în 27 octombrie 1971: „La București este mare hram la catedrală. Aici nu se simte deloc. Se slujește Sfânta Liturghie pentru că este miercuri, dar de Sfântul Dimitrie Basarabov nu se știe. Le-am spus că este patronul catedralei patriarhale din București și are Sfintele Moaște întregi acolo și este foarte mult cinstit de români, mai ales de cei din București. Tot așa le-am spus și despre Sfânta Parascheva de la Iași. Vom picta acești Sfinți și aici”. În 19 decembrie notează: „Aseară am terminat veșmântul Sfintei Filoteia, veșmânt românesc”. Într-adevăr, pictura Bisericii are accentele românești la care Părintele Sofian ținea foarte mult: Sfânta Filoteia, Sfânta Parascheva, apoi „un ornament, covor românesc, pe arcada ce desparte naosul de pronaos” (însemnare din 14 octombrie). Iisus este reprezentat în bolta Altarului așezat pe un semicerc în culorile tricolorului românesc.

În monografia publicată de Houda Kassatly, al cărei cuvânt începător este semnat de IPS Mitropolit Georges Khodr, este înfățișată o listă a chipurilor de Sfinți pictați de zugravii români, între care Sfinții locali precum Sfântul Maron și Sfântul Ioan Damaschinul (Universitatea din Balamand, 1996, pp. 68-69).

Autoarea notează: „În plus, pre­zența pe ziduri a unor fresce care reprezintă doi Sfinți români, Sfânta Filoteia și Sfântul Dimitrie Basarabov, marchează legătura dintre Liban și România și dezvăluie identitatea iconografilor […]. Trebuie să notăm că Părintele Boghiu, meșterul responsabil de lucrarea întregii fresce de la Deyr el-Harf, este în acest moment unul dintre cei mai de seamă repre­zen­tanți ai școlii iconografice româ­nești, care a cunoscut în deceniile anterioare o evoluție calitativă importantă. Reluând marea tradiție bizantină potrivit normelor și stilului propriu Țărilor Române, această școală demonstrează și un spirit inventiv, lăsând adesea loc unei sen­si­bilități «moderne» incorporată în ansamblul spiritual al reprezentării iconografice. În acest fel, grație frescelor de la Deyr el-Harf, Biserica ortodoxă din Liban se bucură să dețină astăzi o creație iconografică în stil contemporan, destul de rar în Orientul Apropiat”. Fresca fiind deteriorată în 1983, a fost restaurată în iunie 1991 de Părintele Sofian Boghiu, revenit la Deyr el-Harf împreună cu Costel Micu, care a lucrat apoi la reședința patriarhală greco-catolică de la Raboueh.

Pe lângă imaginea de creator al frumosului însuflețit de Duh Sfânt, trebuie să ne imaginăm viața Părintelui Sofian în comunitatea ortodoxă de la Deyr el-Harf, despre care spunea, la întoarcerea din Liban: „Este Joia Mare. Ne-am întors acasă, la Deyr-el-Harf. Am citit și eu una dintre cele 12 Evanghelii. Mă simt foarte odihnit în chilia mea blândă și odihnitoare”. Așa cum am putut vedea când am vizitat această mănăstire în iulie 2022, chiliile sunt modeste, iar pereții văruiți în alb poartă podoabele obișnuite unui mediu al rugăciunii și meditației.

A doua lucrare dată în grija Părintelui Sofian a fost pictura unei Biserici noi din localitatea Brummana, unde se află Mitropolia Greco-Ortodoxă a Muntelui Liban, păstorită astăzi de IPS Siluan, Mitropolit de Byblos, Botrys și eparhiile dependente de pe Muntele Liban.

În 20 ianuarie 1972, Părintele explica: „Scrisoare de la Patriarhia Română: voi rămâne în Liban pentru pictura de la Biserica Brummana. Voi lucra în contul salariului primit în țară, iar aici fără nicio plată. Dacă Biserica sau altcineva ar binevoi să plătească ceva, banii vor fi expediați imediat la Biserica română din Ierusalim. Slavă Domnului! Mă voi conforma întru totul”.

Biserica „Sfântul Gheorghie” din Brummana, ridicată în 1964 pe locul unei Biserici vechi din 1880, avea o arhitectură cu totul deosebită, în formă de stea cu opt brațe și acoperiș-acordeon, putând găzdui 500 de persoane. La 14 mai 1972, Părintele scria în jurnal: „Biserica nouă pe care o pictăm acum este în stil modern, formă de umbrelă cu 8 triunghiuri duble pe plan pătrat. După terminarea ei, ca arhitectură, creștinii ortodocși de aici n-au primit-o, spunând că seamănă mai degrabă cu o sală de dans, decât cu o Biserică, și au cerut să li se construiască o altă Biserică lângă cimitir. Actualul mitropolit a vrut totuși să o salveze și a hotărât pictarea ei. […] Vom hotărî împreună cu IPS Mitropolit Georges Khodr”. […] În fine, duminică, 2 iulie, Biserica prinde viață liturgică: „Astăzi am slujit în Biserica nouă, sub schele. A venit lume multă, mai ales greci. Aproape toate ecteniile le-am spus în greacă”. Duminică, 16 iulie, din nou: „Deși Biserica este ocupată cu schela pe care pictăm, a fost plin de lume: localnici și turiști”.

În 10 februarie 1972, după ce susținuse o comunicare cu tema „Icoana și actualitatea ei în viața creștinilor de azi” la un congres liturgic la Mănăstirea Christ-Roi din nordul Libanului, Părintele Sofian notează: „Ca pictor iconograf aș dori din toată inima ca această modestă lucrare de pictură să-i ajute pe credincioșii de aici la rugăciune și să fie totodată ca un mesaj de iubire al Bisericii noastre pentru această lume cu străvechi tradiții creștine din Orient. […] Fie ca grâul care va crește pe frumoasele câmpii ale Libanului să se transforme în pâine euharistică, sfințită și în aceste două lăcașuri sfinte: Mănăstirea Deyr-el-Harf­ și Biserica ortodoxă din Brummana”.

În 12 august 1972, Părintele relatează momentul despărțirii de casa lui a doua din Liban: „Am urcat la Deyr el-Harf, i-am spus Părintelui Elias că plec, nu s-a bucurat deloc! Am mers apoi la Mănăstirea Mar-Șuwayya, reședința de vară a Patriarhului Elias IV. Ne-a primit cu multă bunătate. S-a întristat cu adevărat și el că nu am rămas să termin lucrarea din Brummana, stăruie să rămân aici, în patriarhatul Antiohiei”.

În vara anului 1972 Părintele Sofian a plecat să lucreze în Siria, la fresca Bisericii din Homs – alte drumuri în Orient, alte lucrări de mare valoare, unele, din păcate, distruse între timp. În aprilie 1978, când pregătea pictura în frescă a noii catedrale din Hama, Părintele i-a adresat o scrisoare Patriarhului Iustin, pledând pentru creștinii sirieni: „Dacă mi s-ar cere o propunere în această privință, întrucât am fost la fața locului și cunosc în parte situația de acolo, că într-adevăr este o eparhie lipsită de po­sibilități materiale, cu smerenie propun să se reducă de la 12 la 7 dolari per m.p. pictură […]” (Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române). Lucrarea a fost aprobată și catedrala a primit veșmânt nou, pictat de Părintele Sofian și ucenicii săi în 1979, în condițiile dramatice ale războiului civil din Siria.

Cuviosul Mărturisitor ­Sofian de la Antim s-a întâlnit cu Sfântul Antim în lumina dragostei pe care le-au purtat-o, și încă le-o poartă, creștinii ortodocși din Biserica Antiohiană și din Biserica Georgiei. Nu întâmplător îi putem cinsti astăzi pe amândoi prin cercetarea locului pe unde au călcat, sfințindu-l cu truda lor neobosită în slujba Bisericii românești, la Mănăstirea Antim din București. Călăuză neșovăitoare în vremurile tulburi pe care le-a trăit în România și în țări străine, Părintele arhimandrit Sofian Boghiu ne-a lăsat o moștenire de recunoștință cuprinsă într-o frază, ca într-o clepsidră: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Dr. Ioana Feodorov

Sursa: http://ziarullumina.ro.