Cuviosul Mucenic Ghedeon cel Nou de la Tyrnavo

Constantin A. Iconomu, dascăl și scriitor

Nicolae, cum s-a numit la început Sfântul, a fost primul din cei opt copii ai lui Avgherin și Kirața, părinți evlavioși din Kapurna (Glafires – Volos). S-a născut în 1766. Din pricina sărăciei, Nicolae, la vârsta de zece ani, a fost trimis de părinții săi la o rudă de-a lor din Velestino, care avea o băcănie, iar restul familiei s-a stabilit în localitatea vecină, Ghermi (Xerolithi – Velestino).

Un otoman din Velestino l-a răpit cu sila din băcănie și l-a pus, doisprezece ani având acum, să slujească la haremul lui. Tatăl Cuviosului l-a căutat pe fiul său în casa otomanului, dar a fost alungat, spunându-i-se că Nicolae avea să se taie împrejur. Și într-adevăr, după o perioadă scurtă de timp, Nicolae a fost circumscris și a fost numit Ibrahim. Numai după două luni, tânărul care se lepădase de credința sa, și-a dat seama de greșeala sa și a alergat la tatăl său, căindu-se cu amar. Tatăl său l-a ajutat să fugă în Keramidi, unde Nicolae a învățat meseria de zidar, iar puțin mai târziu a plecat, împreună cu câțiva din breasla sa, spre Creta. Deoarece acolo ceilalți zidari s-au purtat urât cu el, Nicolae a mers la un preot, care nu numai că l-a primit cu dragoste, dar l-a și înfiat.

După ce acel preot a murit, Nicolae a plecat spre Sfântul Munte, unde, la Sfânta Mănăstire Caracalu, a fost îmbrăcat în schima monahală și numit Ghedeon. Viața lui acolo a fost foarte aspră (postiri, privegheri, metanii), pedepsindu-se pe sine pentru marea sa alunecare. În Mănăstire a rămas treizeci și cinci de ani, după care – citind multe vieți de Sfinți și mai ales de Mucenici, îndemnătoare pentru mărturisirea sa pe care o plănuia -, a plecat la Zagora. De acolo a plecat spre Velestino, unde, prefăcându-se că este nebun, îi irita și întărâta pe otomani. După ce turcii l-au bătut cu sălbăticie, l-au lăsat liber. Nu l-au omorât, deoarece au considerat că nu este în toate mințile. Niște creștini din Velestino l-au luat și l-au dus, pe jumătate mort din pricina bătăilor, la sora sa, Dafni, care era măritată în satul vecin, Tabigli.

Cuviosul Mucenic Ghedeon

După puțină vreme, când în sat au venit soldații lui Velis pașa. Sfântul, profitând de această ocazie, s-a arătat înaintea lor, mărturisindu-L pe Hristos. Cu toate încercările pe care le-a făcut acolo, precum și în Kanalia, nu s-a învrednicit de mucenicia pe care o căuta. Și astfel s-a întors în Sfântul Munte, unde slujea ca paraclisier.

Într-o noapte, aflându-se în biserică la ascultarea sa, a auzit un glas de la Icoana Pantocratorului, care-i spunea: „De cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 33). După ce a auzit acest glas, Sfântul a plecat, pe mare, către Zagora, iar de acolo la Velestino. Însă ceea ce a izbutit acolo după prima sa mărturisire, au fost loviturile cu toiege și alungarea lui. Atunci Ghedeon a plecat la Agria (după alții la Aghia) și, după ce a cerut să vorbească guvernatorului de acolo, a început să ocărască religia lui Mahomed. Atunci aga acelei regiuni a trimis scrisoare la Velis pașa, arătându-i toate cele făcute de Sfânt împotriva religiei lor. Atunci Velis a poruncit să-l ducă legat la sediul lui din Tyrnavo.

La Tyrnavo, fiul lui Alis pașa, Velis, a poruncit lui Ghedeon să-și prezinte apologia (apărarea). Acesta i-a istorisit cum a fost înșelat și s-a lepădat de Hristos și că deja se căise de această faptă a sa. Atunci Velis a poruncit să-l închidă, iar a doua zi a chemat din Larisa câteva autorități otomane și pe hoge , voind să-l cheme iarăși pe Sfânt să se apere. Turcii au încercat cu măguliri și amenințări să-l readucă la religia musulmană, însă văzând bărbăția voinței lui, Velis a poruncit ca Sfântul să fie ras în cap, iar în locul părului său să pună pântecele unei oi. Apoi, așa cum îl schimonosiseră, l-au suit de-a-ndoaselea pe un măgar și l-au purtat pe drumurile principale din Tyrnavo. Velis, văzând că Sfântul se bucură de aceasta, și-a ieșit din minți și a poruncit să-i taie mâinile și picioarele. Și astfel trupul Sfântului trunchiat și istovit a fost lăsat să fie scăldat de sângele său în curtea înghețată a pașei, lângă closete. Atunci un evreu, încreștinat de curând, a mers lângă el ca să-i ceară binecuvântare. Mucenicul i-a dat binecuvântarea sa și i-a proorocit că, înainte de a se împlini anul, stăpânitorii otomanilor, turco-albanezii Alis și Velis, vor pătimi un mare rău.

Sfântul Ghedeon, chinuindu-se încă câteva ceasuri, și-a dat sufletul său Domnului la 30 Decembrie 1818. Trupul Sfântului a fost înmormântat cu cinste în spatele Sfântului Altar al Bisericii Sfinților 12 Apostoli din Tyrnavo. Cât despre proorocia Sfântului, cunoaștem că ea s-a împlinit la 14 Martie 1819. Sultanul i-a omorât și pe Velis și pe tatăl său, Alis.

Cinstitul Cap al Mucenicului a fost așezat pe Sfânta Masă a Catedralei mitropolitane din Tyrnavo, Panaghia Faneromeni.

Bucură-te, al Cuvioșilor următor.

Bucură-te, și al Mucenicilor doritor.

Căci în amândouă, după lege te-ai distins,

Cuvioase Mucenice, mult răbdătorule,

Ghedeoane dumnezeiescule.

Total
11
Shares
Previous Post

Tăcerea lui Iosif

Next Post

Minunea unei iconițe mici, alb-negru

Related Posts