– Părinte, daţi-mi o binecuvântare.
– Te binecuvântez să te faci carnaval duhovnicesc ca Sfânta Isidora[1] cea nebună; să dobândeşti prefăcătoria cea bună. Vezi, sărmanii mireni sărbătoresc în fiecare zi prefăcătoria lor lumească şi se îmbracă aşa cum este lăuntrul lor. Mai demult oamenii se îmbrăcau pentru carnaval[2] o dată pe an, numai la Lăsatul de sec. Acum cei mai mulţi sunt mereu în carnaval. Adică mai demult carnavalul ţinea o săptămână, numai la Lăsatul de sec de carne pentru Postul Mare. Acum vezi în fiecare zi… Fiecare se îmbracă aşa cum îi spune gândul. Au devenit cu desăvârşire ciudaţi, au înnebunit. Puţini oameni sunt modeşti, fie bărbaţi, femei sau copii. Mai ales femeile sunt într-un hal de nespus. Astăzi când am coborât în oraş am văzut una cu o cordelă atât de lată, ca un pansament, cu nişte cizme până sus şi o fustă scurtă. Mi-am spus: „Aşa este moda!”. Altele merg cu nişte tocuri foarte subţiri. Puţin să calce strâmb şi la medicul ortoped se opresc… De păr nu mă întreba! Alta – Dumnezeu să mă ierte – numai a om nu semăna! O faţă sălbatică, cu ţigara în gură, fu, fu, şi cu ochii roşii!… Acum spun că au ca regulă să nu fumeze în casă atunci când au copii mici. Dar copiii deja se nasc… heringi afumaţi. Şi din pricina cafelelor unii o păţesc, fac nişte grimase… A plecat Harul lui Dumnezeu. Părăsire desăvârşită!
Îmi aduc aminte, când eram în Sinai, ce era şi acolo… nu mă întreba! Cât mă durea când vedeam turistele ce veneau la Mănăstire! În ce hal erau! Ca şi cum aş fi văzut Icoane bizantine frumoase, aruncate la gunoaie; numai că acestea se aruncaseră singure. Odată am văzut una care purta ceva ca un felon şi am spus: „Slavă lui Dumnezeu, iată şi una care poartă ceva mai cuviincios. În sfârşit, felon-nefelon, cel puţin nu este ca celelalte”. După aceea când s-a întors cu faţa, ce să văd? Era deschisă cu totul!!
Unde a ajuns lumea!… Mi-au trimis odată o fotografie a unei mirese, ca să fac rugăciune să-i meargă bine în căsnicie. Dar rochia ei de mireasă era într-un hal… O astfel de îmbrăcăminte arată lipsă de evlavie faţă de o Taină săvârşită în locul sfinţit al Bisericii. Oameni duhovniceşti, şi nu se gândesc! Ce să facă ceilalţi? De aceea spun, nici mănăstirile nu mai ţin, nu există frână nicăieri. Astăzi oamenii sunt fără-frână.
Mai demult, când existau şi nebuni pentru Hristos, erau mai puţini nebuni în lume. Nu cumva ar trebui să rugăm pe nebunii pentru Hristos să-i facă bine pe cei ce sunt într-adevăr nebuni şi să apară alţi nebuni pentru Hristos? În orice caz, astăzi auzi şi vezi lucrurile cele mai ciudate. Unul mi-a spus – mi-am făcut cruce când am auzit – că astăzi este la modă ca trântorii să-şi roadă hainele în anumite locuri, să le taie şi apoi să le coase petice cu acul de cusut saci. Bine, un muncitor e firesc să fie aşa, dar un trântor!… După ce mi-a spus aceasta, a completat: „Părinte, să-ţi spun ceva încă şi mai ciudat. Femeia mea a văzut odată în piaţa Omoniei pe copilul unei familii prietene că avea pantalonii tăiaţi în partea dinapoi. «Copilaşul meu, îi spune, pune-ţi mânuţa în partea dinapoi…!». «Lasă-mă în pace, spune acela, aşa este moda!»”. Sărmanii copii!
– Părinte, este bine că unii pun pe bluze stampe cu Sfinţi?
– Dacă este pe bluze sau pe tricouri, este bine. În loc să pună pe diavolul, mai bine pe Sfinţi. Dar dacă este pe pantaloni, nu se potriveşte; este lipsă de evlavie. Sunt unii evlavioşi care poartă diferite lucruri de felul acesta. Când a mers patriarhul Dimitrios în America, au făcut nişte bluze cu patriarhul şi Sfânta Sofia pe ele.
– Au făcut aceasta din evlavie?
– Ei, n-au făcut-o evreii, ci creştinii. Există şi unii care fac lucruri bune, precum există medici buni, există şi şarlatani.
– Părinte, toată această neorânduială vine şi din influenţa străinilor?
– Ei, dar de unde să vină? De aceea spuneau în vremea noastră: „Oamenii din Smirna sunt…”. Era un loc lângă mare şi mergeau mulţi străini. Sfântul Arsenie era foarte aspru în această privinţă. În Farasa era o tânără căsătorită şi purta o broboadă colorată din Smirna. Sfântul i-a făcut observaţii în repetate rânduri, a sfătuit-o s-o arunce şi să se îmbrace modest, ca toate femeile din Farasa. Dar aceea nu asculta. Într-o zi, văzând-o Sfântul Arsenie că poartă iarăşi acea broboadă tărcată, i-a spus cu asprime:„Boli europene nu vreau în Farasa. Dacă nu te vei îndrepta, să ştii că toţi copiii ce îi vei naşte vor pleca îngeraşi după ce îi vei boteza, iar tu nu te vei bucura de niciunul”. Şi fiindcă nici atunci nu s-a îndreptat, i-au murit doi îngeraşi. Numai atunci şi-a venit în fire, a aruncat broboada cea tărcată şi a mers la Sfântul Arsenie şi şi-a cerut iertare.
– Părinte, hainele de culoare închisă ajută în viaţa duhovnicească, pentru unul care vrea să se facă monah?
– Da, hainele de culoare închisă ajută foarte mult. În felul acesta cel ce le poartă se desprinde de lume, pe când cu cele colorate rămâne încurcat în lume. Iar cel ce spune: „Voi merge în mănăstire şi acolo voi purta haine negre. Voi merge la mănăstire şi acolo voi face canonul”, lucruri negre va face şi acolo, când va merge. Atunci când este în lume şi face cu bucurie ceea ce fac monahii şi doreşte aceasta cu tot sufletul, unul ca acesta şi în lume se bucură duhovniceşte, iar după aceea, în călugărie, va urca şi câte două şi câte trei trepte odată.
– Părinte, uneori copiii care cred şi se îmbracă cuviincios au un război cumplit din partea celor mari.
– Dacă ei cred şi fac aceasta cu toată inima, îi pun şi pe cei mari la locul lor. Am cunoscut o fată ce purta haine negre şi mâneci până jos. Era foarte evlavioasă. Odată o bătrână modernă îi spune:„Nu ţi-e ruşine, tu, fată tânără, să porţi haine negre şi mâneci lungi?”. „Fiindcă nu vedem exemple de la dumneavoastră, i-a răspuns aceea, cel puţin noi să purtăm haine negre”, şi astfel a pus-o la punct.
Dar vezi câte una care, de îndată ce rămâne văduvă, se şi îmbracă cu haine tărcate. Dar ce să mai spui? Sora mea a rămas văduvă la 23 de ani şi nu şi-a mai scos hainele cele negre până ce a murit. Pentru mine sunt mai fericite văduvele care poartă negru în această viaţă, chiar şi fără voie, şi trăiesc o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, decât nefericitele ce poartă haine tărcate şi trăiesc o viaţă tărcată.
[1] Sfânta Isidora a trăitîn mănăstirea Tabenisioţilor, zidită de Cuviosul Pahomie la începutul secolului IV. Ea a simulat nebunia „pentru Hristos”, s-a smerit şi s-a defăimat pe sine. Purta o cârpă pe cap, în timp ce celelalte monahii purtau camilafce. N-a purtat niciodată încălţăminte. Deşi de multe ori a fost rănită şi bătută, niciodată n-a cârtit, nici nu a ocărât pe cineva. Sfinţenia vieţii sale s-a descoperit în vedenie marelui pustnic Pitirun, care a vizitat mănăstirea şi a arătat înaintea întregii obşti că Isidora, pe care o considerau nebună, era Amma, adică maică duhovnicească.
[2] Obicei păgân potrivit căruia majoritatea locuitorilor din Grecia se îmbrăcau în haine de carnaval, schimbându-şi astfel înfăţişarea.
Extras din Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
