La Stareț mergeau și monahi care, din neputință omenească, se abătuseră de la rânduiala călugărească. Ascetul aspru se purta cu ei cu dragoste, îi povățuia cu răbdare, îi sprijinea vrând să le trezească mărinimia, însă îi și avertiza. „Ia aminte”, spunea, „fiindcă dacă nu te îndrepți, o să primești o palmă de la Dumnezeu”.
Pe un monah chinuit, care avea patima băuturii, îl chema să-i taie lemne și se purta cu el cu multă dragoste, pentru că era nedreptățit, nu fusese ajutat de nimeni. Odată, un ziarist i-a luat un interviu acestui monah.
— Există Sfinți aici, în Sfântul Munte? l-a întrebat.
— Eu nu sunt sfânt, a răspuns el, însă cunosc un Sfânt, pe Starețul Paisie.
— Și de ce spuneți că acesta este sfânt? A făcut vreo minune? a întrebat ziaristul.
— Minune nu l-am văzut făcând, a răspuns monahul, nici nu știu dacă ține posturi sau dacă face privegheri și rugăciuni. Însă un lucru știu. Eu, după cum vedeți, beau, mă îmbăt, iar părinții mă alungă, însă Părintele Paisie mă cheamă, în fiecare an, să-i tai lemne. Și, deși sunt mulți monahi, buni și virtuoși, care mai au și drujbă, el preferă să mă cheme pe mine, pentru că nu am alt mod de a-mi câștiga pâinea. Merg la el și mă întreabă: „Cât vrei?”. „Patru mii de drahme”, îi răspund. El îmi spune: „O să-ți dau șase mii, fiindcă ești sărac și ești om bun”. Apoi, în timp ce ceilalți mă lasă să lucrez singur, el vine și mă ajută și, din când în când, îmi spune: „Părinte, ai obosit, mai stai puțin să te odihnești”. Desigur, se îngrijește ca în acea zi să aibă conserve și vin, ca să mănânc bine. Iar când vine câte un vizitator, mă laudă și spune: „Să luați binecuvântare de la părintele”. Eu cred că acest om face aceste lucruri fiindcă este sfânt.
Acest monah, în cele din urmă, s-a îndreptat și în tot restul vieții și-a împlinit cu multă acrivie îndatoririle monahale.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul / traducere din greacă de ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos.
