Cuviosul Samson, primitorul de străini

Samson cel Mare, despre care străbătuse vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a născut din părinți cinstiți și bogați, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc. El, știind bine învățătura din afară, se deprinsese și la meșteșugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogățirea sa, pentru că avea destulă bogăție ci, pe de o parte, ca să nu petreacă în deșertăciune, iar pe de alta, ca din meșteșugul său să poată sluji lui Dumnezeu și săracilor. El tămăduia pe cei cuprinși de boli netămăduite; pentru că pe lângă meșteșugul doctoricesc, i se adăugase darul Domnului, cu care dădea tămăduiri.

Deci, pentru faptele lui cele bune în care sporea și pentru credința pe care o câștigase în Dumnezeu, avea și înțelegerea dumnezeieștii Scripturi. El se îndeletnicea mult la citirea sfintelor cărți, și spre dragostea lui Hristos se deștepta cu credința și cu nădejdea. Apoi, murind părinții lui și lăsând multe averi, n-a zăbovit a face cele cuviincioase lui; ci îndată a început ca bogăția cea degrabă pieritoare și vremelnică să o schimbe prin cea nepieritoare și veșnică, urmând cuvântul Evangheliei. El dădea milostenie cu îndurare, precum se grăiește, împărțind cu amândouă mâinile la toate nevoile săracilor și flămânzilor, câștigând prin pântecele lor cel stricăcios, vistieria cea nestricăcioasă. Aceasta o făcea în toate zilele vieții sale, că milostivirea o vedea născută și crescută împreună cu el. Acest fericit, voind să se îndrepteze la o viață și mai smerită, a eliberat mulțimea robilor, oprind numai pe unul pentru slujba sa. Căci ce nevoie avea de atâția robi, de vreme ce singur se dăduse rob Domnului cel adevărat? Astfel s-a dezlegat de bogățiile cu care era ținut ca și cu niște legături, mulțumindu-se cu o haină și cu o funie pentru ținerea mijlocului.

Dorind Samson ca pe sufletul său să-l îmbogățească mai bine prin duhovniceasca bogăție, a defăimat lumea și toate cele din lume și, urmând lui Hristos, s-a făcut străin, căci, lăsându-și rudele și cunoscuții, a ieșit din Roma cea veche și s-a sălășluit în pustie, ca și Ilie cel de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul său să le fie multora de folos, l-a adus din pustie în Roma cea nouă, adică în Constantinopol. Acolo, găsindu-și o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini și săraci, slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioși și tămăduindu-i de boli, nu numai prin meșteșugul său doctoricesc; dar le slujea cu toată plăcerea la pregătirea hranei și a așternuturilor cu atâta osârdie, încât se părea că acea milostivire este firească lui. Căci precum firea soarelui este ca să lumineze și a focului ca să ardă, așa lui Samson îi era din fire silința cu osârdie spre cei săraci, bolnavi și străini.

Deci, Dumnezeu, Care S-a obișnuit a binecuvânta dragostea către aproapele ce se face pentru Dânsul și aceea pe care o face cineva săracilor a o socoti ca Lui, a cinstit ostenelile robului Său cu minuni mari, care se făceau la bolnavi. Pentru că pe toți îi primea în casa sa, având boli nevindecate, și îi tămăduia cu minuni. Astfel, darul și puterea facerii de minuni, care i se dăduse de la Dumnezeu, le acoperea cu meșteșugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfințenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să se slăvească și să se cinstească de oameni. Dar n-a putut să se ascundă sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, căci strălucind cu lumina lucrurilor celor bune și suindu-se la muntele plăcerii de Dumnezeu desăvârșit, a venit tuturor în înștiințare. Aflând și patriarhul de acest lucru, l-a chemat la el și l-a hirotonisit preot, deși el nu voia. Despre slava faptelor lui celor bune s-a aflat până la palatele împărătești în acest chip: “Împăratul Justinian căzuse într-o neputință trupească, adică în vătămarea părților ascunse ale trupului și acea durere era netămăduită. Chemând el doctori mulți și stând lângă el după obiceiul lor, se consultau între ei și îi făceau multă vreme curaj de tămăduire, numai cu cuvintele; iar cu lucrul nu puteau să-l vindece, nici să dea ușurare celui ce pătimea.

Deci, au căutat prin toată stăpânirea grecească doctori foarte învățați, dar nici unul nu s-a găsit vrednic să poată tămădui pe împărat de acea nesuferită boală. Împăratul, mâniindu-se, a poruncit să gonească pe toți doctorii din ochii săi, iar el, întorcându-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tămăduirilor și ziditor a toată făptura, și-a încredințat Aceluia boala sa, cerând ajutor de la El cu lacrimi. Dar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugăciunea lui cea cu dinadinsul și, adormind puțin, a văzut în vedenie mulțime de doctori cu rânduială stând înaintea lui îmbrăcați în haine luminoase. Apropiindu-se de el un tânăr oarecare de lumină, îi arăta pe fiecare dintre doctori cum și în ce fel de rânduială a fost. Între aceștia i-a arătat și pe unul smerit la față, cărunt la păr și îmbrăcat în haină preoțească, despre care, lăudându-l către împărat, a zis: “O, împărate, acesta poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!”

Împăratul, deșteptându-se din somn, s-a bucurat de acea vedenie care i s-a făcut cunoscută pentru sănătatea sa și mulțumea lui Dumnezeu. Deci, având în minte chipul bărbatului văzut, a poruncit să cheme la dânsul pe toți doctorii, ca să-i vadă. Și căutând între dânșii pe cel văzut în vis și negăsindu-l, a căzut iarăși în mâhnire și a început a se întrista. Însă, punându-și nădejdea în Dumnezeu, a poruncit să caute mai cu dinadinsul pe acel doctor, care i se arătase în vis, spunând tuturor asemănarea feței lui și făgăduind multe daruri și cinste cui îl va afla pe el.

Mulți căutându-l pretutindeni și negăsindu-l, una din slugile împărătești care era cunoscută de împărat și de un prieten al lui Samson, auzind asemănarea spusă de împărat a omului văzut în vis, și-a adus aminte de fericitul Samson, care avea aceeași asemănare și tămăduia pe cei neputincioși. Deci, a spus împăratului de dânsul, iar el a poruncit să-l aducă pe Samson cu cinste la dânsul. Când l-a văzut pe el intrând, îndată l-a cunoscut că este acela pe care îl văzuse în vis. Umplându-se de bucurie, împăratul s-a sculat degrabă de la locul său și, alergând înaintea lui, i-a cuprins grumajii și i-a sărutat nu numai gura, ci și capul și mâinile bătrânului, zicându-i: “Cu adevărat, părinte, tu ești acela pe care mi te-a arătat mie Dumnezeu în vis; deci, prin tine mi-a făgăduit că mi se va da sănătate”. Acestea zicând, l-a băgat pe cuviosul în odaia lui și, șezând cu dânsul de vorbă, se îndulcea de vederea feții lui. Apoi, lipind mâinile lui de ochii săi, le săruta cu dragoste și, udându-le cu lacrimi, cerea de la dânsul tămăduire.

Fericitul Samson, mâhnindu-se de atâta smerenie din partea împăratului, i-a zis: “O, împărate, nu face aceasta, nici nu te pogorâ așa prin nemăsurată smerenie, ca să nu mă aduci pe mine în mândrie și să fii pricinuitor al osândirii mele. Pentru că în ce covârșesc eu pe ceilalți oameni? Fiind sărac și păcătos, singur am trebuință de căutarea milostivirii lui Hristos pentru tămăduirea păcatelor mele. Numai credința cea mare și nădejdea cea fierbinte, vor pleca spre milă pe Împăratul Hristos. Acela te va tămădui, fiindcă toate câte voiește, poate să le facă”.

Acestea zicând, s-a atins cu mâna de partea unde pătimea împăratul, ca și cum ar fi pus doctorie; și așa, vrând să-și tăinuiască darul tămăduirii dat lui din cer, numai cu atingerea mâinilor lui i s-a făcut ușurare de boală și grabnică tămăduire. Împăratul, câștigând desăvârșit sănătatea sa, se bucura nu numai pentru tămăduire, ci și pentru că s-a învrednicit de vederea unui bărbat plăcut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrând să mulțumească sfântului, i-a dat mult aur și argint. Iar sfântul a grăit împăratului: “Împărate, aur, argint și o mulțime de alte averi am avut și pe toate le-am lăsat pentru Hristos, ca să câștig celelalte bunătăți veșnice! Însă, de vrei să-mi arăți atâta bunătate, fă pentru Dumnezeu și pentru mântuirea ta aceasta: zidește-mi lângă locuința mea o casă, în care aș putea să odihnesc pe cei neputincioși și străini, cărora m-am obișnuit a le sluji și să-i primesc după puterea mea; pentru că așa și ție îți vei mijloci răsplătire de la Dumnezeu și mie îmi vei mângâia bătrânețile”.

Aceasta auzind împăratul și socotind-o mai mult o dăruire, decât o cerere, a poruncit să-i zidească o casă și o bolniță pentru străini, precum a poftit cuviosul. Sfârșindu-se zidirea aceea, împăratul a îndestulat-o cu multe averi pentru nevoia străinilor ce se odihneau acolo și pentru bolnavii ce se tămăduiau.

Cuviosul Samson, petrecând mulți ani în obișnuita slujbă a primirii de străini și a doctoriei și ajungând la adânci bătrânețe, a slăbit cu trupul și s-a îmbolnăvit puțin. Iar când sufletul lui s-a despărțit de trup, s-a arătat luminos la față, cu nimic mâhnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care sunt cuprinse de grijile trupești și mirenești și care se tem de moarte. Pentru că știa Cine îl cheamă pe el de la acele osteneli, la odihnă desăvârșită și ce fel de răsplătire aștepta sufletul lui cel fericit; că vrednic era lucrătorul acesta de plata sa. Astfel sufletul lui, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-a dus în părțile cerești, iar trupul lui a fost îngropat cu cinste în biserica Sfântului Mucenic Mochie, din a cărui seminție se trăgea Samson, marele plăcut al lui Dumnezeu și moștenitor al faptelor lui celor bune și duhovnicești.

El a fost slăvit cu mari minuni nu numai în viața aceasta, ci și după moarte, din care aici se pomenesc câteva: Odată a fost în Constantinopol un foc atât de mare – care începuse de la biserica Sfintei Sofia -, încât nimeni din oameni nu putea să-l stingă. Astfel, au ars toate palatele cele mai alese și cele mai frumoase zidiri din toată cetatea. Acel foc a ajuns și la casele Cuviosului Samson, cele primitoare de străini, care înconjurându-le de pretutindeni flăcările, nu puteau să se atingă de ele. Casele acelea fiind înconjurate de atâta văpaie, se vedea în mijloc ca rugul cel nears și mulți dintre oameni au văzut pe Cuviosul Samson, care se arăta deasupra zidirii, umblând iute împrejur prin ograda casei și certând cu mânie văpaia aceea ce se repezea. Focul, ca și cum s-ar fi rușinat de sfânta lui față, supunându-se poruncii, se dădea în lături de la casa aceea. Apoi deodată, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, și vărsându-se o ploaie mare, tot jarul acela de foc s-a stins cu rugăciunile sfântului.

El dădea la toate bolile tămăduiri, precum în viața sa, așa și după moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit și cu dregătoria spătar, i s-a întâmplat, când alerga din casa lui după oarecare trebuință, de și-a vătămat din încheieturi piciorul său. Din această cauză, zăcea foarte rău bolnav, neputând să guste, nici mâncare, nici băutură, și nici măcar să doarmă puțin din pricina durerii piciorului. Nu putea nici să grăiască, fiind mut și fără de glas. Însă se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu și Sfântului Samson, chemându-l în ajutor. Iar după a treia zi, venind noaptea, l-a văzut pe cuviosul pe care îl chema, stând la picioarele sale și, atingându-se de glezna cea vătămată, i-a zis: “Scoală-te, că nimic mai mult nu vei pătimi”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzut. Teodorit îndată simțindu-se sănătos, a început a mulțumi lui Dumnezeu cu mare glas, zicând: “Cu adevărat, Sfântul Samson este mare plăcut lui Dumnezeu”. Apoi, pipăindu-și picioarele și văzându-le tămăduite desăvârșit, s-a sculat și umbla. Făcându-se ziuă, s-a dus cu sârguință la mormântul cuviosului, și s-a închinat.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergând călare, din întâmplare și-a rupt un picior, lovindu-se de un zid de piatră. Din această pricină pătimea greu și, din zi în zi, durerea se întărea mai cumplit. Casnicii lui îl sfătuiau să cheme un doctor, ca să-i scoată sânge de la locul cel vătămat. Apropiindu-se a patra zi în care urma să cheme doctorul, s-a făcut într-acea noapte lui Teodorit, cel pomenit mai înainte, o vedenie în acest fel: “Vedea pe trei oameni intrând în casa acelui boier, dintre care unul i se părea că este Sfântul Samson, pe care îl văzuse în neputința sa; iar ceilalți doi sfinți doctori fără de arginți, Cosma și Damian și i-a întrebat, zicând: “Unde mergeți?” Iar ei, privind cu dragoste spre dânsul, i-au răspuns: “Mergem la boierul Leon”. Teodorit le-a zis: “Au nu știți, stăpânii mei, că el pătimește, fiind cuprins de durere și în viitoarea zi vor veni doctorii să-i tămăduiască piciorul cel sfărâmat?” Sfinții au răspuns: “Să nu fie aceea, căci noi vom veni la dânsul în ziua de vineri și-l vom tămădui”. Teodorit, deșteptându-se din vedenie, a alergat la acel bolnav și i-a spus ceea ce a văzut și a auzit. Bolnavul, crezând cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nădăjduind spre Dumnezeu, aștepta ziua de vineri. Deci, rugându-se și sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit desăvârșit tămăduire și s-a făcut sănătos ca și celălalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tămăduit a alergat la mormântul Cuviosului Samson, dându-i mulțumire pentru cele ce arătase cu dânsul.

Dumnezeu, preamărind cu mai multe minuni pe plăcutul Său, Samson, a făcut ca din mormântul lui să izvorască mir tămăduitor, din care bolnavii se ungeau cu credință și câștigau sănătate pentru toate neputințele lor. S-a întâmplat iarăși aceluiași boier, Leon, de a căzut în neputință cu tot trupul. Astfel, zăcea ca un slăbănog, fiindu-i toate mădularele înțepenite. Iar când a fost uns peste tot trupul cu mirul care ieșea din mormântul Sfântului Samson, îndată s-a făcut sănătos. Asemenea, odată, durându-l ochii foarte tare, s-a tămăduit cu același mir tămăduitor.

Deci, dând mulțumire doctorului său cel fără de plată, a luat asupra sa îngrijirea casei de străini a Sfântului Samson, fiind atunci lipsită și dădu toate cele de trebuință din averile sale cu îndestulare. Aici este cu cuviință să pomenim și aceasta: în această casă de străini, în vremea aceea era un slujitor, anume Enesie, leneș cu viața și nebăgător de seamă la slujba sa, împlinind nevoile bolnavilor și ale străinilor cu nebăgare de seamă. Deci, într-o noapte, Cuviosul Samson, arătându-i-se lui, nu în vis, ci la arătare, l-a bătut cu toiagul, zicându-i cu mânie: “Pentru ce nu îngrijești de slujba ta și nu împlinești nevoile străinilor și ale bolnavilor?” Din acea bătaie Enesie atâta a zăcut, încât i s-a luat glasul și a rămas mut, și trupul i s-a făcut vânăt peste tot de bătăile ce i se dăduse.

A doua zi, venind mulți la el, nu putea să vorbească decât numai își arăta trupul său vânăt. Apoi, luând o hârtie și un condei, a scris pedeapsa care i-o dăduse sfântul. Înștiințându-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit să cerceteze pe acel slujitor bolnav, și văzându-l peste tot trupul vânăt de bătaie și neputând vorbi, a început a se ruga cu căldură către Sfântul Samson: “Sfinte plăcutule al lui Dumnezeu, știi credința și osârdia mea către tine, fă aceasta ca Enesie, ceea ce a pătimit și a scris, să o mărturisească singur cu limba sa, spre cea mai mare încredințare a minunii și spre preamărirea numelui lui Dumnezeu”.

Astfel rugându-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie și gura i s-a deschis și pe toate cele ce i s-au făcut lui le-a spus cu de-amănuntul și din acea vreme și-a îndreptat viața în bine. Sfătuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh, ca acea casă primitoare de străini a Cuviosului Samson, să o sfințească ca să fie biserică și s-a făcut așa. Iar, spre primirea străinilor și spre odihnirea neputincioșilor s-a zidit altă casă și bolniță lângă biserica aceea. După aceasta, trecând multă vreme era alt slujitor la acea casă de străini, cu numele Evstratie, asemenea neîngrijindu-se de cei bolnavi și străini, și pe lângă aceasta era și zgârcit. Într-o vreme, n-a dat unt-delemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiască pedepsire s-a îmbolnăvit. Unul din prieteni lui, anume Leon, nu acela de care am grăit mai înainte, ci altul cu același nume, slujind în aceeași casă de străini, i-a zis lui Evstratie: “Dă untdelemn destul pentru cei bolnavi și străini și vei fi sănătos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, îți voi da pentru aceasta zapisul meu”.

Deci, șezând a scris astfel: “Eu, Leon, nădăjduindu-mă spre Sfântul Samson, făcătorul de minuni, și întărindu-mă cu credința neîndoită spre dânsul, chezaș mă pun ție de față, că, de vei da destul untdelemn spre mâncarea săracilor și a străinilor, te vei tămădui la ochi, pentru că Sfântul Samson îți va cere de la Dumnezeu sănătate”. Evstratie, luând acest zapis și făgăduind să dea din destul untdelemn, în aceeași zi s-a făcut sănătos la ochi. Dar, de vreme ce era zgârcit cu obiceiul, a început a nu da untdelemn. Într-o noapte, i s-a arătat Cuviosul Samson, grăindu-i cu mânie: “Oare și pe mine mă batjocorești?” Evstratie, înfricoșându-se de acea vedenie, a chemat dimineața pe prietenul său Leon și i-a dat untdelemn mult, rugându-l să se roage către sfânt, pentru iertarea păcatului său.

Un bărbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii împărătești, a căzut într-o boală, care se numea cancer, din care cauză i s-au făcut pe piept și pe spate mari răni netămăduite. Din această pricină a pătimit multă vreme. Sosind pomenirea Sfântului Mucenic Mochie, doctorii care erau lângă el și ceilalți casnici s-au dus la biserica mucenicului, spre a lua parte la cântarea cea de toată noaptea. Bolnavul zăcând, se mâhnea foarte că n-a putut să se ducă în biserică la praznic și să se închine mormântului cel făcător de minuni al Cuviosului Samson. El, mâhnindu-se de aceasta, i s-a arătat un bărbat bătrân, zicându-i: “Scoală-te!” Bolnavul a răspuns: “Cum voi putea să mă scol, fiind toate mădularele mele slabe de durerile cele grele”. Acela i-a zis: “Eu îți grăiesc să te scoli și să vii în biserica Sfântului Mucenic Mochie, a cărui prăznuire este astăzi și să te rogi la mormântul Sfântului Samson”. Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut.

Bolnavul, simțind putere în el, a început a se scula încetișor de pe pat, nemaisimțind durerea rănilor sale. Apoi, dezlegând de la răni legăturile cele doctoricești și plasturile, a aflat rănile vindecate desăvârșit. Atunci, umplându-se de bucurie, s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare și s-a dus în biserică. Văzându-l toți sănătos, deodată s-au minunat și au preamărit pe Dumnezeu. Pe atunci era obiceiul la mulți, că, de cădea cineva în vreo neputință, poruncea să-l ducă în bolnița Sfântului Samson, și acolo, după credința sa, primea sănătate. O slugă oarecare, anume Gheorghe, a unui preot, anume Efedim, pătimea foarte tare de greutatea udului. Deci, stăpânul lui l-a trimis la bolnița Sfântului Samson, unde a petrecut câteva zile, și necâștigând ușurare, s-a întors la casa stăpânului său. Stăpânul, văzându-l, s-a mâniat pentru necredința lui și l-a trimis iar la bolniță, poruncindu-i să ceară mir de cel izvorâtor din mormântul cel făcător de minuni și să se ungă cu dânsul. Sluga s-a dus și a rămas noaptea acolo, iar dimineața s-a întors la stăpânul său sănătos și i-a spus cum s-a însănătoșit. “Am văzut – zicea el – în această noapte, în vedenia visului, pe Sfântul Samson, arătându-mi-se și atingându-se cu mâna de pântecele meu, și mi-a zis: “Du-te de aici, că ești sănătos!” Eu, deșteptându-mă, m-am simțit sănătos. De aceeași boală pătimea și o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a văzut în vedenia visului venind la dânsa pe Sfântul Samson cu sfinții cei fără de arginți Cosma și Damian și, atingându-se de ea, din acea vedenie s-a făcut sănătoasă.

Acestea și multe alte minuni se dădeau și se dau tămăduiri, cu rugăciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toți cei credincioși preamăreau pe Dumnezeu cel minunat între sfinții Săi, Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Total
178
Shares
Previous Post

Ce este păcatul

Next Post

Dreapta educație

Related Posts