Întâi de toate, trebuie să ştii că puţini sunt cei care ştiu că harul precede întotdeauna ispita. Adică primeşti arme, dar foarte curând vine şi încercarea. Când primeşti har, în general ştii, îl simţi, îl recunoşti, deşi nu întotdeauna eşti conştient că l‑ai primit. Harul ar sta la tine dacă nu ai greşi, dar pleacă imediat când greşeşti, iar bucuria de pe chip dispare şi ea. Şi nu realizăm de ce. După primirea harului urmează ispita care se manifestă în general printr‑un exerciţiu de smerenie.
Astfel, Dumnezeu poate lua harul unei persoane de lângă tine să te încerce. Dacă te smereşti, te încununezi, ceea ce se şi doreşte. După ce te smereşti, totul încetează ca şi cum nu ar fi fost nimic. Dar cununa o păstrezi. Dacă răspunzi cu aceeaşi monedă, înseamnă că mândria e cea care câştigă şi harul pleacă de la tine. Câştigi în discuţie aparenta dreptate, dar pierzi harul şi cununa, precum şi pe cel de lângă tine. Din păcate, nu înţelegem că Bunul Dumnezeu poate lua harul oricui, inclusiv pe al nostru, pentru a‑i încerca pe alţii, iar atunci manifestările noastre ne miră şi pe noi, cum nu înţelegem că poate lua harul apropiaţilor ca să fim la rândul nostru încercaţi. Priveşte în jurul tău cu atenţie şi observă dacă am sau nu dreptate. Trebuie reţinut că nu contează cine are dreptate în discuţie, ci doar atitudinea ta faţă de situaţie. Şi uite aşa, tot smerenia este cea prin care putem trece mai departe pe calea mântuirii.”
- E greu acest drum, părinte, foarte greu, este plin de sacrificii şi nevoinţe, și nici nu am garanția că voi ajunge la destinație.
- Este greu, nimic de zis, dar merită! Ţine minte un lucru legat de destinație: chiar de eşti pe drum şi mori, în cetate eşti îngropat, şi înţelegi ce vreau să spun prin asta.
Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ, ediție completă, autor Ionuț Riteș.
