de Dimitrie Bolintineanu
Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
– „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
– „Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.”
– „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?”
Daniel Sihastru domnului a zis
– „Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!”
După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.
Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari Sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor.
În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului țării, Bogdan Voievod, fiul său, Ștefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoința și minunile Sfântului Daniil Sihastrul și fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, și-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului și a primit de la el dezlegare de păcate și multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniștindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat și s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curând va fi domn al Moldovei și l-a liberat cu pace.
În primăvara anului 1457, Ștefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredințat de împlinirea prorociei Cuviosului Daniil Sihastrul și de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic și rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui și își mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos și nimic nu făcea fără rugăciunea și binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta și îl îndemna să apere țara și creștinătatea de mâinile păgânilor, încredințându-l că, de va zidi după fiecare luptă câte o Biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
