Preot Alexandru Lungu
Fiind preot și având preocupări în direcția misiunii la care am fost chemat, simt nevoia de a îmi pune câteva întrebări oneste, fără să fiu acuzat de alte intenții. Invidia nu mă reprezintă, oricât ar încerca unii să mi-o impute. Acum câțiva ani, participând o persoana apropiată la un pelerinaj la părintele Arsenie Boca, la cunoscuta Mănăstire Prislop, rândul la care se așezase undeva la orele dimineții, număra aproximativ 2 km. Oamenii stăteau cuminți, unii mai făceau schimb de un sandwich, mai o bârfă, mai o gura de cafea. Atmosfera relaxantă de concediu. Într-o laterală a cimitirului se afla o Bisericuță, un fel de paraclis din ce îmi aduc aminte. Toți cei care treceau pe la mormântul Părintelui Arsenie trebuiau să-și găsească calea de întoarcere prin fața acelei Biserici. Întâmplarea făcea ca la acel moment al dimineții se săvârșea zi de zi Sfânta Liturghie. La un moment dat, a ieșit un călugăr și siderat de mulțimea de oameni care trecea total dezinteresată de ceea ce se petrecea în Biserică, le face o invitație onestă: Dar pe la Hristos nu treceți?
Ideea pe care vreau să o dezvolt și am sesizat-o uneori și în Biserica unde slujesc eu, cu stupoare și nu de puține ori semnalată la predică, este aceea că oamenii se plimba în timpul Sfintei Liturghii pe afară. Mai ales în zilele când vremea te îmbie la asta. Stau și mă întreb, care este rostul participării tale la Sfânta Liturghie în acest caz?
Coincidență sau nu, în seara aceasta are loc o conferință la Suceava cu unul din cei mai iubiți preoți monahi ai zilelor noastre. Părintele este din satul mamei mele și întâmplarea face să îl și cunosc. Faptul că o asemenea întâlnire cu părintele a născut un interes deosebit, nu poate decât să ne bucure în primă fază. Un om al Bisercii dacă este ascultat denotă fără echivoc faptul că reușește să capteze prin cuvânt și prezență, o mulțime de oameni, nu am spus creștini neapărat.
Diferența dintre o prezență la Sfânta Liturghie și una pe care o dedicăm conferinței este de la cer la pământ, indiferent cine este invitatul și care ar fi tema întâlnirii. Iar aici nu cred că încape vreo urmă de îndoială, niciun pământean nu poate să se compare cu Hristos Euharistic.
Problema care se pune este lipsa de interes pentru Sfânta Liturghie și aici vina în mare măsură ne revine nouă, preoților. Pentru că am transformat Liturghia într-un spectacol, cel mult o încercare spre final de a ţine o predică cât mai captivantă.
Însă nu acesta este motivul pentru care ne adunăm la Biserică în fiecare Duminica și sărbătoare. Principiul ar fi întâlnirea și unirea cu Hristos, Cel pe Care de prea multe ori Îl facem inaccesibil oamenilor, iar asta ne duce în situația nefericită de a oferi cel mult o scenetă Duminică de Duminică, care în timp plictisește. Omul care nu are conștiința că la finalul Liturghiei se unește cu Hristos își pierde în timp interesul și va lipsi frecvent de la această întâlnire, întrucât fiecare Liturghie este în sine unică și irepetabilă.
Fără îndoială, Sfânta Împărtășanie nu poate deveni un soi de atracție care să țină omul lipit de Biserică cu orice preț, pentru toate ocaziile când ne împărtășim este necesară o introspecție zilnică, cel puțin săptămânală. Însă a găsi mereu motive pentru care Împărtășania trebuie ținută încuiată în mâinile sarcedoţilor, duce în final la pierderea principalului scop al Liturghiei, Împărtășirea comunității din aceeași pâine și acelasi potir. Cred că ar trebuie să fie o temă serioasă de reflexie pentru toată lumea.
