De ce este asociat Sfântul Proroc Ilie cu tunetele și fulgerele?

În mijlocul verii, pe data de 20 iulie, Biserica noastră ne amintește de un Sfânt care a rupt legea neshimbată a morţii, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament: Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Deși în Sfânta Scriptură nu există niciun detaliu legat de o eventuală asociere între Sfântul Ilie și fenomenele meteorologice extreme, s-a păstrat din generație în generație această informație fără a se ști neapărat temeiul din spatele ei. Care este explicația?

Seceta și cei 450 de preoți ai lui Baal

Mai întâi, să aflăm contextul. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a trăit în cetatea Tesve, dincolo de râul Iordan, cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. După ce regele Ahab s-a căsătorit cu o feniciană, pe nume Izabela din Sidon, închinătoare la zeul Baal, acesta a părăsit și el credința iudeilor și a început să se închine idolilor, prigonindu-i pe frații lui de credință de odinioară.

În aceste condiții, Sfântul a fost ales de Dumnezeu să îi prorocească regelui faptul că poporul pe care îl conducea va fi lovit de o secetă aprigă, din cauză că s-a lepădat de credință. Așa s-a și întâmpat: timp de trei ani și jumătate, cerurile au fost închise și nicio picătură de apă nu a căzut pe pământ. Bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu nădejdea că poporul Său rătăcit se va întoarce la credință. În tot acest timp, Sfântul Ilie s-a retras în pustie, la pârâul Cherit, unde își potolea setea cu apă, mâncarea fiindu-i adusă de corbi: „pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara”.

În cele din urmă, spre sfârsitul anilor de secetă, Sfântul Ilie îi propune împăratului Ahab un fel de „concurs”: îi spune să ridice împreună două Altare pe Muntele Carmel si să aducă jertfă atât zeului Baal, cât și Dumnezeului iudeilor, spunându-i că „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (3 Regi 18, 24). În zadar cei 450 de preoți ai lui Baal au închinat rugăciuni înaintea zeului păgân, căci în clipa în care a venit rândul Sfântului Ilie să se roage, „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ“ (3 Regi 18, 38).

Ajungând pe cele mai înalte culmi ale virtuții, Sfântul Proroc Ilie nu a fost îngropat așa cum se întâmplă în mod obișnuit, după ce sufletul unui om părăsește rămășițele pământești. Pe când se afla prin pustiu alături de ucenicul său, Elisei, un vârtej de vânt i-a cuprins, iar Sfântul Ilie a fost ridicat cu trupul la cer într-un car de foc tras de cai.

Ilie – Sfântul care aduce fulgerele?

În lumea satului, mai ales, luna lui Cuptor aduce în actualitate de sute de ani și până în zilele noastre câteva tradiții legate de ziua Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Cel mai des, Sfântul Ilie apare asociat în popor cu o trăsură a cărei roți au zimţi ascuțiți și, rotindu-se, sparg cerul şi aduc ploaia. Această tradiție are la bază o legendă mai puțin cunoscută, conform căreia, după ce Sfântul Ilie a fost înălțat la Cer în carul de foc și a ajuns în Rai, Dumnezeu l-a răsplătit pentru că și-a împlinit misiunea de pe pământ, dăruindu-i putere deplină împotriva diavolilor. Străbunicii noștri spuneau că Domnul i-a dat lui Ilie un nou car de foc cu care să umble prin Cer și un bici de foc cu care fulgeră, biruind puterea celui rău. Se mai spune că, atunci când fulgeră şi trăsneşte, Sfântul Ilie a mai omorât un diavol, acestea fiind sunetele loviturilor. Conform legendei, oamenii care trăiesc jos, pe pământ, nu au voie să vadă minunatul car al Sfântului Ilie și de aceea, înainte de ploaie, cerul se acoperă cu nori albaștri, precum o mantie. Desigur, aceasta este doar o tradiție care nu are vreun fundament teologic sau vreo menționare în cărțile de cult sau în sinaxarele Bisericii.

În calitatea noastră de drept-măritori creştini, iubitori de Hristos şi temători de Dumnezeu în Duh şi Adevăr, noi nu trebuie să dăm crezare tuturor acestor tradiții și legende străine de duhul Bisericii și de propovăduirea de veacuri a Sfinților. Dincolo de legende și basme populare, Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul a fost un „râvnitor după Dumnezeu, mustrător al împăraţilor celor fără de lege, învăţător al poporului celui depărtat de la Dumnezeu și marele plăcut al lui Dumnezeu”, după cum citim în însăși viața lui și de aceea trebuie să îi acordăm cinstirea cuvenită.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro/

Total
14
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – iulie, ziua 20

Next Post

Evanghelia zilei (Matei 12, 38-45)

Related Posts