Prăznuit în Biserica noastră pe în cea dintâi zi a lunii februarie, Sfântul Mucenic Trifon este cunoscut, mai ales în mediul rural, ca fiind ocrotitor al grădinilor, viilor și livezilor și ajutător al celor care lucrează pământul, dar și protector al păsărilor. În satele românești mai cu seamă, există obiceiul de a sfinți apa în prima zi a lunii februarie, numită și „agheasma Sfântului Trifon”. După săvârșirea slujbei, pomicultorii și grădinarii cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile, spre a feri culturile de calamități și insecte dăunătoare.
Așa cum știm – și e un lucru valabil în cazul multor Sfinți – tradiția a păstrat această informație despre ocrotirea anumitor categorii de muncitori, vietăți sau meserii din generație în generație, însă fără a aminti și explicațiile aflate în legătură cu aceste fapte. De aceea, cu prilejul prăznuirii Sfântul Mucenic Trifon din acest an, am considerat că este interesant, poate, să aflăm istorisirea din spatele tradiției, pe care să o transmitem, la rândul nostru, celor mai mici decât noi, după cum și noi am moștenit-o de la înaintașii noștri. După ani și ani, de la bunii noștri străbuni.
Dar cine a fost acest Sfânt, înainte de toate? Sfântul Trifon a viețuit în prima jumătate a secolului al III-lea, în satul Lampsacus din cetatea Apamia a provinciei Frigia (teritoriul de astăzi al Turciei). A fost crescut încă din copilărie în credinţa creştină şi, fiind sărac, păştea gâştele pentru a se putea întreţine. Pentru smerenia lui s-a învrednicit de darul vindecării bolilor şi al izgonirii diavolilor. Vestea despre acest fapt minunat s-a răspândit rapid, astfel încât într-o zi a fost chemat să o vindece pe fiica împăratului Gordian, despre care tradiția Bisericii ne spune că era chinuită de un duh necurat, care rostise: „Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!”. Astfel, pe când avea 17 ani, a ajuns în capitala Imperiului Roman. Ținând şase zile de post şi rugăciune, în a şaptea zi, Sfântul s-a dus la fiica împăratului și i-a poruncit duhului necurat să se ducă în iad, deoarece acolo îi e locul, fapt care s-a și întâmplat și care a generat imediat convertiri la creștinism în rândul păgânilor. Datorită acesti mari minuni, Sfântul Trifon a devenit și mai vestit în cetățile din jurul Romei, mai ales că îi ajuta pe cei în nevoie și făcea milostenie ori de câte ori avea ocazia. Ca drept dovadă, pe drumul de întoarcere de la Roma spre localitatea sa natală, a împărţit săracilor tot ceea ce primise în dar de la împărat.
Când pe tronul imperiului a urcat Deciu, acesta a pornit prigoană împotriva creştinilor şi atunci a fost prins şi Sfântul Trifon, apoi supus la groaznice chinuri pentru a se lepăda de Hristos. A fost tras pe roată, a fost obligat să meargă desculţ prin zăpadă până când i-au degerat picioarele, a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în tălpi şi a fost ars pe trup. În cele din urmă, pentru că n-a putut fi întors sub nicio formă de pe calea credinței celei adevărate, împăratul a poruncit să fie ucis cu sabia, însă a trecut la Domnul înainte de a ajunge la locul execuţiei, în anul 250.
Ocrotitor al păsărilor și al grădinilor
Așa cum am afirmat și în debutul editorialului, este arhicunoscut faptul că Sfântul Trifon este considerat ocrotitorul grădinilor, iar motivul îl regăsim în viața sa, unde se spune că a salvat întreaga comunitate din Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau lanurile de grâu ale locuitorilor de acolo.
Ce este cu adevărat interesant, însă, este istorisirea care „l-a făcut” pe Sfântul Trifon ocrotitor al păsărilor și, mai cu seamă, al șoimilor, informație provenită mai cu seamă din tradiția Bisericii Ruse. Astfel, se spune că odată, țarul Ivan cel Groaznic a ieșit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său, pe care îl purta mereu ca pe un soi de talisman, a scăpat din neatenție pasărea preferată a țarului. Într-un exces de nervozitate, țarul i-a dat un ultimatum îngrijitorului său, pe nume Trifon Patrikeev: să găsească șoimul în trei zile, altfel va fi condamnat și ucis fără vreun resentiment din pricina neatenției sale. Disperat, Trifon a început să ia pădurea la pas. A căutat șoimul zi și noapte, orice zgomot, orice bătaie de aripă îi dădea speranța că va izbândi, însă timpul s-a scurs rapid. În cea de-a treia zi, istovit de atâta oboseală, a hotărât să se întoarcă la Moscova și să-i spună țarului că pasărea e de negăsit.
Până să ajungă la palat, s-a întins puțin ca să se odihnească, iar un gând bun i-a trecut imediat prin minte: a început să se roage Sfântului Mucenic Trifon, ocrotitorul său, și să-l cheme în ajutor, să-l izbăvească de această ispită care venise asupra lui. Adormind cu rugăciunea pe buze din cauza epuizării, a visat că a venit la el un tânăr călare pe un cal alb, ținând pe mână șoimul țarului, și i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o țarului și nu te mai necăji”. Trezindu-se brusc, a rămas pur și simplu înmărmurit: șoimul din vis stătea pe un brad și îl privea ca pe un prieten. Sculându-se de jos, a prins pasărea, a dus-o țarului și i-a povestit cu lux de amănunte ajutorul primit de la sfântul și bunul său ocrotitor. În semn de recunoștință pentru că i-a salvat viața, Trifon Patrikeev a construit un mic paraclis în locul în care a avut visul minunat, iar mai apoi, marcat de această întâmplare hotărâtoare din viața sa, a construit o frumoasă Biserică cu hramul Sfântului Trifon în Moscova.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
