Patru Icoane monumentale, pictate în mozaic, atrag atenția celor care intră în Biserica Mănăstirii Antim. Sfântul Alexie și Sfânta Agata străjuiesc ușa sculptată de însuși ctitorul mănăstirii, Sfântul Antim Ivireanul. În extremități se află Icoana Sfântului Nicolae și cea a Sfântului Antim, episcopul Nicomidiei.
Aceste patru Icoane, lucrate în perioada 1949-1950, sunt printre cele mai importante realizări ale pictoriței Olga Greceanu, o personalitate a culturii și spiritualității românești și fiică duhovnicească a Părintelui Sofian Boghiu.
Iată cum percepe aceste mozaicuri criticul și istoricul de artă Adina Nanu:
„Aparținând unor tipuri umane diferite (…), aceștia au chipurile deopotrivă transfigurate de o intensă trăire interioară, înălțându-se în fața credincioșilor ca modele spirituale de o rară frumusețe. Culoarea cântă pe suprafețele sticloase, mereu proaspete, ca umede: gălbuiul, vibrat cu accente de ocru și roșu, lucește ca aurul, pe când rozuri sau verzuiuri pastelate sunt puse în valoare de fondul albastru închis”.[1]
Sfântul Antim Ivireanul și cei patru ocrotitori
Mozaicurile de la intrare trimit la Icoana care se poate vedea în prezent în stânga catapetesmei, în care sunt reprezentați aceiași patru Sfinți. Icoana a fost pictată chiar de Sfântul Antim Ivireanul. Acesta l-a înfățișat în Icoană pe ocrotitorul său spiritual, Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, cinstit în 3 septembrie.
Prezența Sfintei Agata este justificată de faptul că într-o zi de 5 februarie, data pomenirii Sfintei, Sfântul Antim a decis, printr-o descoperire dumnezeiască, ridicarea mănăstirii. Sfântul Ierarh Nicolae a fost reprezentat, deoarece acesta era ocrotitorul vechii Biserici de lemn pe locul căreia a fost ridicată Mănăstirea Antim, aspect menționat de Părintele Andrei Scrima în lucrarea „Timpul Rugului Aprins”: „Sfântul Nicolae, hram al unei Biserici de lemn dăinuind odinioară în curtea viitoarei mânăstiri a Tuturor Sfinților”.[2]
Sfântul Alexie, ocrotitor al noului ierarh
În data de 16 martie 1705, Sfântul Antim, pe atunci Stareț al Mănăstirii Snagov, a fost ales episcop de Râmnic. În ziua următoare, 17 martie, data la care este cinstit Sfântul Alexie, acesta a fost hirotonit arhiereu. Sfântul Antim însuși punctează acest aspect: „La 17 zile ale lui martie, în ziua Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu (…) m-am hirotonit arhiereu”.[3]
Această legătură este menționată și de Părintele Andrei Scrima: „Sfântul Alexie era patronul zilei când fusese învestit în arhierie Părintele Antim.”[4]
Evlavia pe care noul ierarh o avea pentru Sfântul Alexie se putea datora și faptului că ambii au cunoscut sentimentul înstrăinării față de familie și de locurile natale, în contexte diferite.
Sfântul Alexie a fugit din patria sa și de lângă cei dragi, pentru a-și închina pe deplin viața lui Hristos. Sfântul Antim a fost luat de turci de lângă familia sa și dus în robie la Constantinopol. A fost răscumpărat ulterior de Patriarhul Dositei Notara, care l-a tuns în monahism. Astfel, acești doi Sfinți au împărtășit experiența exilului, dar și-au desăvârșit viața în Hristos în patriile lor adoptive.
Sfântul Alexie se descoperă pictoriței Olga Greceanu
O altă frumoasă legătură există între Sfântul Alexie și artista care a realizat cele patru Icoane, Olga Greceanu. Aceasta descrie într-un jurnal de-ale sale din anul 1972 modul în care a ajuns să lucreze mozaicurile de la Antim.[5]
„Era în noaptea de 29-30 august, într-o luni spre marți. Prea sigur nu știu dacă a fost un vis sau o vedenie, cred că a început prin a fi vis și trezindu-mă în spaimă a continuat vedenia”.
„Am visat deci că era noapte și totul era învăluit în aur. Cădeau rânduri și fulgi de aur strălucitori întocmai cum ar deșerta cineva din tavan saci cu praf de poleială. Atunci m-am trezit. (…)”.
„Am deschis ochii în plină noapte. Nu știu, dar văd o Icoana enormă. De unde este Icoana aceasta? Eu n-am avut-o, n-am avut-o până acum în casă. De unde, cum de e la mine?”.
„Atunci, din mijlocul pulberii de aur care cădea mereu, aud un glas domol, dar bărbătesc: Eu sunt Sfântul Alexie, de azi înainte eu te voi ocroti, de azi înainte Icoana mea va fi în casa ta”.
Olga Greceanu credea că Sfântul care i s-a arătat în vis era Sfântul Ierarh Alexandru, cinstit în acea zi de 30 august. Aceasta continuă în jurnalul său:
„Dar pe la ora trei după-amiază, în aceeași zi, mă cheamă Preafericitul Patriarh că vrea să-mi facă o comunicare.(…) În scurt, era vorba să decorez în mozaic tinda Mănăstirii Antim. Sunt patru panouri înalte, pe fiecare câte un Sfânt. Cel dintâi e Sfântul Alexie. Am uitat și de locul unde mă aflu, am uitat și de protocol și am țipat lovind o palmă de alta. Le-am spus degrabă visul și am încheiat cu reflexia: Acum înțeleg și visul, Înaltpreasfințite! A fost o telepatie, v-ați gândit la mine și nervii mei mi-au transmis visul”.
„Nu, mi-a spus Patriarhul, mișcarea a fost contrarie. Sfântul Alexie m-a îndreptat spre dumneavoastră, căci până azi la ora două, lucrarea era încă angajată cu pictorul Mazilescu. Dar fiindcă m-a ținut cu vorba și încă nu s-a apucat de lucru, m-am supărat și l-am dat afară. De asta v-am telefonat dumneavoastră. Ori visul a fost cu douăsprezece ore înainte. Și să știi că nu e vorba de Sfântul Alexandru, ci de Sfântul Alexie, Alexei, numit și omul lui Dumnezeu, pe care-l sărbătorim la 17 martie”.
În jurnalul său, Olga Greceanu face referire la Patriarhul Justinian Marina. Aceasta își continua povestea, menționând faptul că atunci când Patriarhul îi oferă o Icoană pe care s-o aibă ca model, îl recunoaște de îndată pe Sfântul care i s-a arătat în vis. „Icoana a rămas la mine acasă trei-patru ani. M-a ocrotit”, încheie Olga Greceanu.
Bibliografie
[1] Nanu, Adina, „Pictura monumentală realizată de Olga Greceanu”, în Revista Monumentelor Istorice, 1995, Numărul 1-2, Anul LXIV, p. 36-44.
[2] Scrima, André, „Timpul Rugului Aprins”, Editura Humanitas, 2012, p. 134.
[3] Șerbănescu, Niculae, Pr., „Mitropolitul Antim Ivireanul (1716 – 1966) în „Sfântul Antim Ivireanul – Un Ierarh misionar și Martir (evocări)”, Editura Basilica, 2016, p. 35.
[4] Scrima, André, „Timpul Rugului Aprins”, Editura Humanitas, 2012, p. 134.
[5] Mărturie a doamnei Dr. Carmen Tănăsoiu în cadrul emisiunii „Realitatea spirituală”, difuzată în 4 octombrie 2020.
Sursa: http://basilica.ro
