Preot Alexandru Lungu
De ce nu mai rezistă relațiile dintre oameni? Cum este posibil să-l abandonezi într-o zi pe cel lângă care ai privit răsăriturile și alături de care ai împărțit patul la apusuri? De ce te iubesc se transformă într-o zi în ură? Cum poţi ajunge la nepotrivire de caracter după decenii trăite sub același acoperiș? De ce oamenii nu repară mai mult și aleg să schimbe mai degrabă? Când este firesc să te retragi și până unde merită să lupți? De ce iubim poveștile de dragoste, dar prea puțin ne străduim să le și trăim?
De ce uităm atât de ușor sacrificiile și ne taxăm unii pe alții adesea pentru greșeli? Oare de ce atunci când devenim adulți ne pierdem capacitatea de a ierta, ca în vremurile copilăriei, când după un conflict, întotdeauna împăcarea se realiza la doar câteva minute distanță.
De ce lucrurile care ne-au adus împreună după un timp ni se par de nesuportat? Cum poți să-l jignești pe cel pentru care te-ai luptat cu atâta ardoare la începuturi, să îi cucerești inima? De ce există dragoste la început și atâta dispreț pe final? De ce nu există service-uri pentru inimi rănite și doar cimitire de fier vechi pentru sufletele dezamăgite?
Cum pot doi adulți să își abandoneze copiii, crezând că doar astfel le va fi viitorul mai luminos? De ce Iartă-mă nu rezolvă probleme și te iubesc uităm după un timp să-l mai rostim? Ne zbatem prea mult pentru lucruri și neglijăm tot mai des oamenii.
Nu există povești fără lacrimi și durere, fără zbatere și compromis. Nu există dragoste fără sacrificiu și nici reușită fără suferință. Iubirea trece dincolo de frumusețe și etichete, rămâne în picioare doar în 2 inimi care se predau una alteia definitiv, aruncând cheia pe fundul unui ocean și alegând să își țină ascunsă fericirea, ca un talisman ce nu trebuie nicicând etalat, de frica celor care ar putea să îl fure.
