Din primele secole ale creştinismului şi până la sfârşitul veacurilor au existat şi vor exista oameni pentru care Mântuitorul Iisus Hristos este doar un simplu om. Aceştia văd în El un om între oameni, o persoană care prin viaţa şi activitatea Sa a marcat fundamental istoria omenirii. Iar dacă Îl lipsesc pe Hristos de divinitate, de faptul că este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, aceste persoane nu vor fi interesate de lucrarea Sa răscumpărătoare, de izbăvirea neamului omenesc de păcat şi mântuire, ci mai ales de diferite aspecte “lumeşti”, menite să redea lumii caât mai fidel adevărul istoric privitor la El.
Această perspectivă se află la temelia unui demers aproape tot atât de vechi ca şi creştinismul, acela de a desluşi misterul ce învăluie starea Sa civilă: a fost sau nu Hristos căsătorit? “În fond, dacă Iisus a fost întru totul asemenea nouă, de ce nu şi-ar fi întemeiat o familie”, îşi spun ei, nutrind gânduri vecine cu blasfemia. Dovezile, care să demonstreze faptul că a fost căsătorit şi care să “clatine din temelii” învăţătura bimilenară a Bisericii, sunt mult râvnite, căutate şi aşteptate de unii dintre cercetătorii veacului nostru secularizat.
În căutarea soţiei lui Iisus
Pe acest fundal a apărut recent o ştire, ce a făcut înconjurul lumii, despre descoperirea unui text foarte vechi, în care Iisus ar pomeni despre “soţia mea”. Textul provine dintr-un mic fragment de papirus, probabil din secolul al IV-lea, parte a unei pagini dintr-un document pierdut. Textul se află încă în procesul de analiză lingvistică şi chimică pentru a determina dacă este într-adevăr un fragment dintr-un manuscris din secolul al IV-lea.
Scris în vechea scriere sahidica coptă, textul este probabil o traducere a unui document în limba greacă, mai timpuriu. Deoarece rândurile pe toate celelalte părţi ale fragmentului sunt rupte şi incomplete, identificarea unor propoziţii deplin inteligibile este imposibilă. Se pare că numele lui Iisus şi al Mariei, probabil al Mariei Magdalena, apar, precum şi câteva enunţuri, în cadrul cărora Iisus foloseşte expresia “soţia mea”. Este îndeobşte cunoscut faptul că în alte scrieri apocrife, din primele secole, Maria Magdalena a fost înfăţişată ca un ucenic apropiat al lui Iisus, însă nu ca soţie, scrieri cunoscute Părinţilor Bisericii. Vehicularea numelui Mariei Magdalena, ca potenţială soţie a lui Iisus, devine frecventă mai ales după descoperirea scrierii apocrife “Evanghelia lui Iuda”.
Faptul că tot mai mulţi oameni aderă la ipotezele cercetătorilor nu face decât să arate că Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, şi învăţătura Bisericii în general, au devenit în viaţa noastră realităţi lipsite de importanţă. Dar, şi mai îngrijorător, nu-L trăim pe Hristos. De aceea acceptăm cu atâta uşurinţă falsificarea adevărului de credinţă.
De altfel, Evangheliile şi multe din celelalte cărţi ale Noului Testament, documente de dimensiuni extinse ale primului secol nu oferă niciun indiciu clar potrivit căruia Iisus ar fi fost vreodată căsătorit.
Biserica nu poate fi acuzată de o anume conspiraţie, de falsificare a adevărului istoric în această privinţă, de vreme ce nu există un motiv întemeiat pentru acest lucru. Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti au consemnat ceea ce ochii lor au vîzut, ceea ce urechile lor au auzit şi, mai ales, ceea ce Dumnezeu le-a revelat prin inspiraţia divină. Mai mult, căsătoria era văzută ca un legământ sfânt atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. Trebuie amintit faptul că Sfântul Apostol Petru împreună cu alţi Apostoli, au fost căsătoriţi. Biblia şi teologia ortodoxă confirmă căsătoria ca fiind instituită de Dumnezeu, cinstită şi sfântă, una dintre Sfintele Taine ale Bisericii. Aşa cum Biserica cinsteşte viaţa în castitate închinată lui Dumnezeu, tot astfel ea vede în căsătorie o imagine a Împărăţiei, o cale de cunoaştere a lui Dumnezeu.
Hristos, Mirele cel nenuntit
Biserica mărturisind că Mântuitorul Iisus Hristos este “Dumnezeu adevărat” (deofiinţă cu Dumnezeu Tatăl după Dumnezeire), şi “om adevărat” (deofiinţă cu noi după omenitate), subliniază modul Său unic de existenţă în istorie şi în vecii vecilor. În Persoana Cuvântului întrupat, născut din Tatăl, mai dinainte de toţi vecii, iar la “plinirea vremii” din Fecioara Maria, firea dumnezeiască şi cea omenească sunt unite în chipul cel mai deplin cu putinţă.
Prin Persoana Sa divino-umană, Mântuitorul Hristos Se arată deasupra scopului nunţii. Dacă nunta presupune “unirea într-un trup” a soţului şi soţiei, pentru ca împreună să înainteze prin iubire în cunoaşterea lui Dumnezeu, spre mântuire, Hristos, în calitate de Nou Adam, cuprinde în Sine, în chip de taină, întregul neam omenesc.
Prin urmare, “căsătoria”, în privinta Mântuitorului, nu trebuie privită în termeni pur omeneşti, potrivit firii umane căzute, ci ca realitate duhovnicească, mai presus de cuget. În acest sens, Sfinţii Părinţi ne arată că actul unirii dintre cele două firi în Persoana lui Hristos reprezintă o “nuntă”.
Sfântul Ioan Gură de Aur este cel de la care ni s-a păstrat un cuvânt minunat despre unirea dintre Hristos şi firea umană, supusă păcatului: “Dumnezeu Şi-a dorit pentru Sine o desfrânată. Da, o desfrânată! Despre firea noastră omenească vorbesc. El era înalt, ea umilă. Înalt nu ca statură, ci ca fire. Întru totul curat era, fiinţa Lui, neprihănită, iar firea Lui, fără de stricaciune.[…] El atât de mare şi preaînalt, Şi-a dorit pentru Sine o desfrânată. De ce? Pentru ca să o schimbe din desfrânată în fecioară. […] Fiică a demonilor era deci mai înainte, fiică a pământului, nevrednică şi pentru pământ. Acum devine fiică a Împăratului. Şi aceasta pentru că aşa hotărea Cel ce o iubea aşa de mult. Pentru că cel ce iubeşte nu se interesează de purtarea celuilalt. Cel ce iubeşte nu vede lipsa de frumuseţe. De aceea se numeste dragoste, pentru că iubeşte şi ceea ce este urât. Aşa a făcut Hristos. A văzut o urăciune, S-a umplut de dragoste pentru ea şi a înnoit-o, a făcut din ea fiinţă nouă”.
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ni-L descriu pe Hristos în calitate de Mire al Bisericii. Una dintre cele mai profunde şi grăitoare teme din Sfânta Scriptură este paralela ce se face între Împărăţia Cerurilor şi nuntă. În acest sens, Mântuitorul Însuşi ne spune că “Împărăţia Cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său”. (Matei 22-2)
În Cântarea Cântărilor raporturile dintre “Cel Iubit” sau “Mire” şi dintre “Cea Iubită” sş ,”Mireasă” sunt, potrivit tâlcuirilor Sfinţilor Părinţi, raporturile legăturii harice şi tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu şi Biserica sau cu sufletul omenesc arzând de iubire pentru Creatorul său.
Astfel, relaţia de dragoste jertfelnică constituie modelul oricărei iubiri dintre bărbat şi femeie, desăvârşită în Taina Nunţii, de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, numind-o “mare” în Hristos şi în Biserică. Deloc întâmplător, episodul biblic de la Cana Galileii nu ni-L prezintă pe Hristos în calitate de mire, nici ca pe un simplu nuntaş, ci ca pe Dumnezeu-Omul, Cel care săvârşeşte minuni prefăcând apa în vin. Însuşi Mântuitorul este Cel ce binecuvântează unirea soţilor prin Taina Nunţii.
Iată de ce Hristos nu a avut – şi nu putea avea – o soţie din rândul oamenilor, pentru că în chip tainic ne cheamă pe toţi laolaltă şi pe fiecare în parte, la nunta cea cerească.
Să băgăm de seamă ca nu cumva, aflându-ne în căutarea soţiei istorice a lui Hristos, în laboratorul de cercetare a fragmentelor “revoluţionare” de papirus, pe prima pagină a ziarelor sau în “prime-time-ul” canalelor de ştiri, să uităm, asemenea fecioarelor celor leneşe, că El, “Mirele cel nenuntit”, vine către noi în miez de noapte.
Radu Alexandru
Sursa: http://www.crestinortodox.ro
