Pe 8 mai este ziua Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, iar în ziua de 26 septembrie, Biserica noastră pomenește adormirea lui. De ce în unele calendare vedem că această zi mai este numită și „Mutarea la Domnul” a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan?
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan s-a născut în Betsaida Galileei. Era fiul lui Zevedeu și al Salomeei și mai avea un frate, pe Iacob. Pe când Zevedeu pescuia odată la Marea Tiberiadei împreună cu fiii săi, a venit la ei Mântuitorul şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe Ioan și pe Iacob, zicând: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni” (Matei 4, 19).
Din acel moment, Ioan nu s-a mai despărțit de Hristos până la Răstignire. Alături de Petru și de Iacov, Ioan a fost martor al minunii învierii fiicei lui Iair și la momentul Schimbării la Față a Domnului. Tot el a fost cel care și-a plecat capul la pieptul Domnului în timpul Cinei celei de Taină. Când toți ceilalți Apostoli fugiseră și Îl lăsaseră singur pe Iisus, doar Ioan și Maica Domnului au rămas lângă Cruce. Ascultând întocmai porunca Mântuitorului, Ioan a avut mereu grijă de Sfânta Fecioară Maria, slujindu-i până în clipa Adormirii.
După ce Trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer de Mântuitorul Hristos, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a mers la Efes, în Asia Mică, propovăduind cuvântul Evangheliei, însă din porunca împăratului Domiţian (81-96), a fost surghiunit în insula Patmos şi acolo a trăit multă vreme, scriind Evanghelia, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. După ce Nero a urcat pe tronul Imperiului, Sfântul Ioan a revenit în Efes, unde a mai trăit câțiva ani, continuând lucrarea misionară începută anterior.
S-a mutat la Domnul în cel de-al treilea an al împărăţiei lui Traian (98-117), unde rânduise din timpul vieţii sale mai mulți episcopi şi preoţi. Ultimele clipe ale vieții sale sunt descrise în Sinaxar:
„Ucenicii au săpat un mormânt în chipul Crucii, de lungimea staturii sale, precum le-a poruncit, apoi i-a zis lui Prohor (n.r. ucenicul Sfântului Ioan) să meargă la Ierusalim şi acolo să petreacă până la sfârşitul său. Învăţându-şi ucenicii şi sărutându-i le-a zis: «Trăgând pământul, mama mea, acoperiţi-mă». Şi l-au sărutat ucenicii, acoperindu-l până la genunchi. El iar sărutându-i pe ei l-au acoperit până la grumaji, şi a pus pe faţa lui o basma, şi aşa l-au sărutat, plângând foarte tare, apoi l-au acoperit cu totul.”
Tradiţia Bisericii ne spune că, la puțină vreme de la îngroparea sa, trupul nu i-a fost găsit în mormânt, astfel încât există credinţa că „Apostolul iubirii” a fost mutat în chip minunat la cer, de unde va veni ca martor al celei de a doua veniri a lui Hristos, alături de Ilie şi Enoh. Din acest motiv, pomenirea sa din data de 26 septembrie a fiecărui an se numeşte „Mutarea la Domnul a Sfântului Ioan”. Biserica a rânduit încă o dată de prăznuire a Sfântului Ioan, pe 8 mai, când din mormântul său ieşea o pulbere albă, pe care creştinii din acea zonă o numeau „mana” şi cu ea se tămăduiau de toate neputinţele. Acest semn minunat a avut loc în fiecare an până în momentul cotropirii Efesului de către necredincioşi.
Pentru învăţăturile și scrierile sale deosebite, insuflate de Duhul Sfânt, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan mai este numit și „Cuvântătorul de Dumnezeu” sau „Bogoslovul”, adică Teologul.
Cătălin Acasandrei
Sursa: http://doxologia.ro
