Preot Visarion Alexa
De ce sunt ortodox? Răspunsul e în sărbătoarea de astăzi, a Schimbării la Față a Domnului:
Îmi doresc să trăiesc ceea ce Iisus a trăit pe Tabor. Altă măsura şi altă chemare nu am. Bătrânul Părinte Sofian mi-a arătat Calea aceasta şi m-a făcut să renunț la alte practici spirituale închipuite, demoniace.
El şi Lumina răspândită de chipul său, trăirea lui, faptura lui m-au făcut să înțeleg sensul acestei vieți.
Încercați să înțelegeți că diferența între alte confesiuni / religii şi Ortodoxie stă în această sărbătoare.
Omul își dorește să biruiască răul, moartea, boala. Omul își dorește să-şi lege existența de ceva puternic, de ceva ce nu se degradează, nu moare, de ceva ce depăşeşte bariera morții şi acest ceva este de fapt Dumnezeu-Ființa veșnică extrem de discretă care ne iubește nemărginit, care ne-a adus la existență, pe noi, și întreg universul.
Această Sărbătoare este soluția pe care Dumnezeu o propune omului care „a scuipat” în Iubirea Lui, pentru că Adam şi Eva asta au făcut, „au scuipat” în Iubirea lui Dumnezeu. E ca şi cum cineva te iubește sincer, necondiționat şi tu desconsideri iubirea lui şi o lepezi printr-un simplu gest.
Aşa au făcut primii oameni, aşa facem şi noi cu Iubirea lui Dumnezeu, în fiecare zi.
Dar El, Ființa nemărginită ne-a arătat că noi putem să gustăm totuși din Fericire. Dumnezeu este Iubire şi, mai mult, El se revarsă spre noi ca Lumină.
Această Lumină este promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o omului pe muntele Tabor, acolo unde Iisus-omul unește trupul şi sufletul Lui cu Dumnezeu.
El Se împărtăşeşte de Harul lui Dumnezeu atât de mult încât trupul Său, hainele Sale devin luminoase, încărcate de Lumină şi lumina răspândită în jur este atât de strălucitoare încât uimește profund pe ucenicii Săi.
Petru este copleșit şi spune doar atât: „Bine este să fim noi aici…”
Când ați avut dumneavoastră ultima dată o stare de bine, o stare care ați fi vrut să nu se mai încheie, o stare de bucurie deplină? Amintiți-vă de ea.
Taborul devine fundamentul lumii creștine ortodoxe. Taborul este măsura cea mai înaltă la care omul poate urca, este Îndumnezeirea omului.
De asta sunt eu ortodox, pentru că eu cred că omul se poate îndumnezei, eu cred că omul şi Dumnezeu se pot uni atât de puternic încât omul poate împrumuta însușirile Lui.
Eu am devenit ortodox pentru că îmi doresc ca Dumnezeu să-mi împrumute însușirile Lui: Iubirea, Bunătatea, Nejudecarea, Blândețea. Nu sunt ale mele, nu-mi vin firesc dar, prin căutarea Lui, doresc să mă împărtășesc de ceea ce este Dumnezeu, ca prin El să pot învinge toate neputințele acestei vieți: boala, bătrânețea, moartea.
Îmi doresc să trăiesc ceea ce Iisus a trăit pe Tabor. Altă măsura şi altă chemare nu am. Bătrânul Părinte Sofian mi-a arătat Calea aceasta şi m-a făcut să renunț la alte practici spirituale închipuite, demoniace.
El şi Lumina răspândită de chipul său, trăirea lui, faptura lui m-au făcut să înțeleg sensul acestei vieți.
Condiția întâlnirii noastre cu Ființa Supremă este una singură: „Fericiți cei cu inima curată, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu!” Curăță inima ta. Nu pe aceea de suprafață, ci pe cea lăuntrică.
Poţi fi zâmbitor şi blând la suprafață, iar în inima ta eşti otrăvitor ca un şarpe veninos.
Acolo privește Domnul, acolo va fi întâlnirea şi până nu cureţi inima ta de toate gândurile viclene şi de răutate, Dumnezeu nu va apărea.
Poţi aprinde trei brațe de lumânări, poți da sute de acatiste, poți merge la toate mănăstirile, însă dacă nu te lupţi cu răutatea din inima ta, dacă nu vei imacula inima ta, în zadar vor fi toate.
Cum poți face asta?
Amintindu-ţi această frază: „Chipul Slavei Tale sunt, deși port în mine intemperii păcatelor mele.”
Știu că oricât de rănit aș fi, oricât de grea ar fi lupta din lăuntrul meu, sunt Chipul Tău.
Asta să fie preocuparea noastră din fiecare zi, din fiecare clipă, curățarea inimii noastre: „Doamne. Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Neîncetat! Doar de stânca acestui Nume se pot sparge toate răutățile inimii noastre.
