De veghe în Ianul de porumb

În 1977 vedea lumina tiparului o poveste de groază aparținând celebrului scriitor american Stephen King, ”Children of the Corn” (”De veghe în lanul de porumb”). Nuvela este o tulburătoare alegorie pentru societatea contemporană, pentru modul cum ne creștem copiii: atunci când noi, adulții, nu trăim în Lumina adevărului, șovăim în convingerile noastre, ne amăgim cu deșertăciunea lumii, nu dăm ascultare celor în drept, nu le cerem copiilor noștri să ne facă ascultare, lăsăm interesele meschine să ne dezbine și ne temem să facem ceea ce știm că este bine, în momentul acela acceptăm să devenim agenti ai răului și ne transformăm copiii în adevărați monștri, la rândul lor agenti ai distrugerii și autodistrugerii – copii asemenea celor din Ianul de porumb…

Vom analiza în continuare avertismentele cuprinse în  această carte. Dacă în numărul trecut am vorbit despre neascultare și cum putem să ne câștigăm autoritatea în copiilor noștri, acum vom discuta despre amăgirea în care putem cădea atât de ușor, despre dezbinarea dintre oameni și despre teama de a urma calea cea dreaptă. Este important să știm ce putem face spre a ne putea       îndruma cât mai bine copiii, ferindu-i astfel de nenumărate suferințe fizice și psihice.

Amăgirea
Copiii lanului de porumb sunt amăgiți de spiritul malefic cum că acesta ar fi Dumnezeul cel adevărat. Naivi din fire, cruzi la minte și insuficient de bine educați pentru a putea deosebi adevărul de nălucire, copiii sunt lesne amăgiți de rău cu ceea ce el le oferă – plăcere, putere și libertate. Spre deosebire de părinții lor, care munceau la câmp ca să-și asigure traiul, copiii nu mai au de ce să muncească: porumbul se face de la sine, prin intervenția spiritului malefic. Totul nu e însă decât o iluzie, cum iluzie este și convingerea lor că sunt pe calea credinței adevărate. Amăgiți și batjocoriți în inocența lor, transformați în leneși și în criminali, bieții copii, rămași fără nici un adult care să-i ajute, să-i îndrume și să-i instruiască, cad în păcate dintre cele mai mari, pierzându-și în cele din urmă sufletele. Viața lor, deși pare doar o continuă plăcere – aceea de a nu face nimic! – este o viață irosită, distrusă și care va sfârși foarte repede, la doar 19 ani, în floarea vârstei, cum se spune.

Alegoria este mai mult decât grăitoare: pentru ca amăgirea să fie deplină, ea trebuie să mimeze autenticul, dar să difere de aceasta ca substanță. Așa stau lucrurile în foarte multe aspecte ale vieții noastre, și nici măcar nu ne dăm seama. Se dă un text de lege, se introduce un cuvânt în locul altuia și nimic nu pare că s-a schimbat, când de fapt totul poate fi lecturat acum într-o altă cheie. Concepte precum toleranță, acceptarea diversității, libertate, iubire, căsătorie, morală, egalitate și multe altele sunt complet reinventate, deși, în aparență, nimic nu s-a schimbat. Vedem idei și sisteme religioase complet diferite, chiar incompatibile, azvârlite la grămadă într-un creuzet de filozofii și credințe de tot felul, răstălmăcite în așa fel încât, deși par că sunt ca mai înainte, de fapt ele și-au pierdut esența.

Amăgirea că viața se poate derula fără muncă și că altcineva trebuie să le pună la dispoziție, ca prin farmec, hrana și toate celelalte traiului, este poate cea mai evidentă înșelare în care trăiesc copiii noștri. Îmi aduc aminte de o discuție surprinsă între doi tineri de cel mult 22 ani, în care unul îi spunea celuilalt: “Cum să muncesc pentru 1.500 de lei și să plătesc și rate la bancă?! Păi eu când mai am timp să trăiesc?!”. Ideea că “a trăi” e sinonim cu “a te distra” m-a pus pe gânduri. Din punctul de vedere al acelor tineri (și al multor altora), a munci, a întemeia o familie și a avea responsabilități înseamnă că deja au „terminat cu viața”, pentru că nu vor mai avea timp să se distreze. Munca și responsabilitățile înseamnă pentru ei că au murit deja.

Ce amăgire îngrozitoare, ce iluzie că viața adevărată este să bați cluburile, să stai vara la plajă și să dormi ziua până târziu! Nu poți să nu te întrebi cum au ajuns copiii noștri la această concluzie. Răspunsul este însă evident: au primit tot ce au avut nevoie și nu li s-a cerut să facă nimic. Dacă părinții au suferit din cauza sărăciei, a lipsurilor materiale, vor ca odraslele lor să aibă de toate, uitând că, poate, tocmai lipsa în care au crescut le-a fost motivația cea mai puternică pentru a ajunge la realizările actuale. Lipsurile materiale,  greutățile nu pot fi idealizate. Ar fi stupid să ne putem permite să cumpărăm copiilor ghete noi, dar să-i lăsăm să meargă în continuare cu ghetele care s-au stricat. Problema apare atunci când le cumpărăm nu una, ci trei perechi de ghete noi – una de nevoie, și două de … moft!

Atotputernicia copilului

Copiii noștri sunt amăgiți de noi înșine, de mass-media, de consumerism și de industria de entertainment că tot ceea ce contează în viață este să fii frumos, bogat, celebru, să te distrezi mult și să muncești puțin (sau deloc). Nu degeaba unii pedagogi și psihologi ajung să vorbească astăzi despre atotputernicia copilului, care se bucură de tot mai multe privilegii și de la care se cere tot mai puțin. În multe familii, mai ales în cele în care domnește bunăstarea, părinții nu mai dau sarcini copiilor lor. Atunci când părinții (sau menajerele) fac toată treaba, copiii nu-și mai pun nici măcar hainele la locul lor. Temele și studiul sunt îngrămădite între două distracții, și ei au la discreție timp pentru jocuri video și programe TV, care le dau iluzia unei lumi în care nu e nevoie de muncă, iar visele devin realitate prin magie, fără nici cel mai mic efort.

Când vor realiza că viața înseamnă  cu totul altceva, acești copii vor dispera, se vor deprima și, înfrânți, vor cădea în patima drogurilor sau a alcoolului, se vor refugia într-un “matrix” personal de unde nu-și vor mai reveni, ratând să-și trăiască plenar viața. În multe cazuri, cum tot aud la cabinet, părinții ajung să fie bătuți chiar de fiii lor, adulți de-acum, pe care îi duc în spate ca pe niște paraziți. Ajung să se teamă că aceștia le vor lua pensiile, că le vor vinde lucrurile din casă ca să-și cumpere țigări, alcool sau droguri.

Iată doar câteva măsuri pe care le putem lua din timp:

  • Să le oferim copiilor doar bunurile de care au nevoie, nu tot ceea ce ei ne cer. Astfel, vor învăța să aprecieze mai mult ce au.
  • Să le oferim mai degrabă experiențe de viață decât bunuri; amintiri mai degrabă decât lucruri (de exemplu, mergem să pescuim împreună, să ecologizăm un parc, să curățăm grădina, să plantăm flori, să-i învățăm cum să dea primul ajutor, ce să facă în caz de incendiu, de cutremur etc). Astfel, vor învăța că viața nu se măsoară în ceea ce ai, ci în ceea ce faci.
  • Să-i implicăm de mici în activități caritabile, de voluntariat, la nivel de școală și de comunitate. Astfel vor învăța să dăruiască, nu doar să primească.
  • Să le limităm timpul petrecut la televizor și la calculator și să-i învățăm să le utilizeze mai curând pentru a se informa, decât pentru a-și petrece timpul. Astfel vor avea mai mult timp pentru activități utile.
  • Să-i învățăm să le dea celor săraci ceea ce le prisosește, să le facilităm întâlnirea cu persoane sărmane. Astfel îi vom ajuta să dobândească o inimă compătimitoare.
  • Să-i “frustrăm” în mod rezonabil, ca să nu ajungă să creadă că viața înseamnă să primești tot ce îți dorești, atunci când îți dorești. Asta înseamnă să refuzăm uneori să dăm curs solicitărilor lor de a primi anumite bunuri sau servicii, chiar dacă ni le putem permite.
  • Să le cerem să-și îndrepte greșelile prin acte cu caracter reparator. Scuzele nu reprezintă de fiecare dată o compensație și, uneori, copiii își cer scuze de complezență sau doar ca să le facă pe plac părinților. Dacă, de pildă, copilul nostru strică jucăria altui copil, este mai indicat să-i dea aceluia o jucărie din ale sale, cât mai apropiată ca valoare de jucăria stricată. Astfel, va resimți paguba ca fiind a lui și data viitoare va fi mai atent.
  • Să le cerem să țină post odată cu noi și să ne preocupăm să-și facă rugăciunile zilnice, să-i împărtășim în mod regulat și să aibă duhovnic. Astfel vor învăța ce înseamnă tăierea voii, stăpânirea de sine, comunicarea personală cu Dumnezeu prin rugăciune și ascultare față de duhovnic, vor fi convinși în mod profund că nu sunt niciodată singuri și fără de speranță, ceea ce le va da tărie de caracter, rezistență în fața încercărilor vieții și o gândire cu adevărat “pozitivă”.
  • Să-i învățăm Scriptura. Astfel, încă de mici se vor obișnui să trăiască în lumina adevărului, și când vor crește nu vor mai putea fi amăgiți de ideile seducătoare ale cine-știe-cărui rătăcit.
  • Să le fim exemplul cel mai potrivit în toate acestea, prețuindu-le noi înaintea lor.

Sursa: familiaortodoxa.ro

Total
1
Shares
Previous Post

Ultimele cuvinte ale unei fetițe din Irak, arsă de vie de jihadiștii ISIS: Iertați-i!

Next Post

Să depăşim slăbănogirile noastre!

Related Posts