Decalogul monahului

  1. Mulțumește lui Dumnezeu pentru bucuria de a te fi luat din lume și de a te fi născut din nou spre o altă viață, asemenea celei a Îngerilor.
  2. Retrage-te în pustiul bunelor pătimiri și al jertfirii de sine, pentru ca Hristos să Se așeze pe tronul inimii tale, ca început şi sfârșit a toate.
  3. Luptă neîncetat pentru cucerirea Împărăției lui Dumnezeu, prin asumarea Crucii și prin cultivarea neîntreruptă a virtuților în viața ta.
  4. Fii un om al rugăciunii, al postului, al privegherii, al păcii și al dragostei, virtuți care vor spori noblețea sufletului tău.
  5. Cuvântul Sfintelor Scripturi și al Sfinților Părinți să-ți fie hrană și băutură, iar slujbele Bisericii, prilej de bucurie şi desfătare duhovnicească.
  6. Viețuiește pe măsura voturilor și făgăduințelor monahale făcute, iar când acestea vor depăși limitele puterilor tale, cere și nădăjduiește în ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor Sfinților.
  7. Nu sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui mamona, ci orientează-ți viața spre o țintă precisă – sfințenia, la care ai fost chemat de Dumnezeu.
  8. Luminează cu strălucirea smereniei tale, prin mucenicia rugăciunii și a vieții în sărăcie de bună voie, pe cei care, asemenea ție, caută să urce scara ce duce către Cer.
  9. Afirmă-ți credința întru veșnicia lui Dumnezeu printr-o viață îngerească trăită în trup, oglindă a conștiinței curate și a inimii care arde de focul dragostei dumnezeiești.
  10. Asumă-ți cu responsabilitate această cale aspră și plină de încercări, ca să primești la ieșirea din această viață un „nume nepieritor”.

† C A L I N I C

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Sursa: http://www.arhiepiscopiasucevei.ro

Previous Post

Invidia este una dintre cele mai mari patimi

Next Post

O provocare periculoasă pentru adolescenți – drogurile

Related Posts
Total
0
Share