Am trecut deja de jumătatea lunii aprilie din Anul Domnului 2024. Mai sunt puține zile din acest Post al Sfintelor Paști… puține zile de priveghere și vom auzi iarăși, în miez de noapte, cea mai frumoasă cântare de biruință: „Hristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând. Și celor din morminte, Viață dăruindu-le!”.
Ne aflăm, așadar, în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare, în care, conform rânduielii Bisericii noastre, în toate lăcașurile de cult se săvârșește Denia Imnului Acatist. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice Postului Paștilor, menite să-l pregătească pe credincios pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și a Învierii Domnului. Cum și când a apărut această rânduială și care este specificul ei? Aflați în rândurile de mai jos!
Acatistul Bunei Vestiri și minunea din Constantinopol
Imnul Acatist este, de fapt, unul şi acelaşi cu Acatistul Bunei Vestiri. Acesta era încă de la început un imn de laudă şi de mulţumire închinat Născătoarei de Dumnezeu pentru ajutorul oferit bizantinilor în lupta lor împotriva persanilor.
Despre ce este vorba, mai exact? Istoricul acestui acatist este legat de începutul lunii august a anului 626, când cetatea Constantinopolului a fost asediată, iar împăratul Heraclie, cel care trebuia să o apere, se afla atunci cu armata sa departe de casă. Deși erau într-o inferioritate numerică evidentă, frica nu i-a răpus pe locuitorii cetății. Inspirat de Sfântul Duh, Patriarhul de atunci, pe nume Serghie, a hotărât să organizeze o procesiune pe străzile cetății, în care a fost scos spre purtare Lemnul Sfintei Cruci, alături de icoana „nefăcută de mână” a Mântuitorului şi de veşmântul Maicii Domnului. I-a îndemnat, atunci, pe toți locuitorii, de la mic la mare, să se roage cu lacrimi Maicii Domnului, spunându-le că, dacă ea nu-i va ocroti și apăra cu Cinstitul ei Acoperământ, nu există vreo altă șansă de supraviețuire. Ea era singura lor nădejde. Auzind acestea, locuitorii n-au mai stat pe gânduri și nici n-au pus la îndioală sfatul întâistătătorului. Credința, rugăciunea și râvna lor au fost atât de puternice încât puternica flotă inamică a fost distrusă de o furtună puternică venită, pur și simplu, de nicăieri. Minunea aceasta a contribuit în mod decisiv la contraatacul Împăratului Heraclie, care avea să câștige, ulterior, victorie după victorie, recucerind toate provinciile luate până atunci de perşi. În semn de mulțumire pentru mijlocirea Maicii Domnului, poporul din Constantinopol a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului în Biserica Fecioarei din Vlaherne. Compunerea sa îi este atribuită de unele sinaxare Patriarhului Serghie, dar unii cercetători moderni i-l atribuie Sfântului Roman Melodul.
Ne întrebăm – cum a reușit ca o întâmplare sau o minune petrecută cu atâta timp în urmă să reziste de-a lungul veacurilor, iar amintirea ei să fie păstrată întocmai până astăzi? Un răspuns deosebit de interesant l-am găsit în volumul „Triodul explicat” al Părintelui Makarios Simonopetritul: „Spiritualitatea liturgică a asimilat aceste elemente istorice, cum sunt episoadele unor asedii barbare sau cutremure de pământ, pentru a face din ele elemente permanente ale vieţii ortodoxe, chiar şi după dispariţia statului bizantin şi a uitării motivelor precise care au dus la stabilirea lor. Aceste elemente nu sunt simple supravieţuiri ale unor comemorări care n-ar fi avut valoare decât pentru locuitorii Constantinopolului, ci au dobândit o valoare transistorică şi universală, putând fi de acum supuse aceluiaşi tip de transpunere duhovnicească, precum faptele istorice ale Scripturii. Acatistul e extrem de revelator în această privinţă”.
Un imn cântat din picioare
Din punct de vedere etimologic, termenul „akathistos” se traduce prin „a sta în picioare”, semnificând faptul că cei care ascultau acest imn nu stăteau în genunchi, ci în poziție verticală. Acatistul își are originea în condacul bizantin, o compoziție poetică compusă din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cuprinzând 20-30 de versuri, dispuse în acrostih. Ce înseamnă acest lucru? Faptul că avem 24 de strofe, al căror început este corespunzător literelor alfabetului grecesc, compus din 24 de litere. Poetul bizantin a urmărit să redea în text şi armonia matematică, iar imaginile pe care le-a folosit în fiecare strofă să devină accesibile memoriei fiecărui credincios care participa la acest Imn.
În secolul al VIII-lea, Patriarhul Gherman a schimbat data oficierii Imnului Acatist de la 7 august la 25 martie, pentru a coincide cu Slăvitul Praznic al Bunei Vestiri, mai ales ținând cond și de faptul că întregul conținutul al acestuia se potrivea cu sărbătoarea de la sfârșit de martie. În secolul al IX-lea, fie patriarhul Metodie, fie patriarhul Fotie l-au pus în legătură cu una dintre sâmbetele de la sfârșitul Postului Mare, stabilindu-se în cele din urmă în a cincea sâmbătă, cunoscută și sub numele de „Sâmbăta Acatistului”.
Din punct de vedere duhovnicesc, săvârșirea Deniei Imnului Acatist al Bunei Vestiri în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare nu a fost rânduită doar pentru a marca apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci și pentru că acest imn conține o învățătură profundă și esențială: Nașterea minunată a Fiului lui Dumnezeu dintr-o Fecioară împlineste toate profețiile Vechiului Testament și reprezintă realizarea Marii Taine a planului mai înainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creația Sa.
Prin Imnul Acatist, Biserica ne invită pe fiecare dintre noi și pe toți deopotrivă să medităm asupra acestei mari taine și să înțelegem profunzimea și importanța acestui eveniment. Nașterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria marchează un moment crucial în istoria mântuirii umanității, deschizând calea pentru împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și pentru salvarea oamenilor prin Fiul Său. Astfel, oficierea Imnului Acatist al Bunei Vestiri în timpul Postului Mare nu numai că ne pregătește pentru sărbătoarea imediat următoare – marele Praznic al Paștilor – dar ne ajută și să înțelegem mai bine taina mântuirii și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu în această perioadă de pregătire duhovnicească mai intensă.
Așadar, prin săvârșirirea Deniei Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul și a Deniei Imnului Acatist în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare, Biserica noastră subliniază profunzimea învățăturilor teologice și încurajează credincioșii să-și mențină curajul în efortul ascetic până la sfârșitul postului. Prin participarea la denii, prin menținerea stării de rugăciune, prin citirea Sfintei Scripturi și prin meditația asupra învățăturilor sale esențiale, omul îndepărtează întunericul și păcatul din sufletul său, înlocuindu-le cu lumină și bucurie. În cele din urmă, asumându-ne pe deplin toate acestea, ajungem să trăim curat bucuria deplină a întâlnirii cu Hristos Cel înviat, care a biruit păcatul și moartea.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
