Sfântul Siluan Athonitul
Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului și de aceea nici nu putem înțelege pe deplin durerea ei. Dragostea sa era desăvârșită. Ea iubea nemărginit pe Dumnezeu și pe Fiul ei, dar iubea și norodul cu mare ardoare. Și ce a trăit ea când acești oameni pe care atâta îi iubea și cărora până în sfârșit le dorea mântuirea, au răstignit pe preaiubitul său Fiu? Aceasta a cuprinde nu putem, căci în noi este puțină dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni.
Precum dragostea Maicii Domnului era nemărginită și de neajuns, așa și durerea ei era nemărginită și de neajuns nouă.
***
Multe minuni și milostiviri am văzut eu de la Domnul și de la Maica Domnului, iar pentru asemenea dragoste nimic nu pot răsplăti.
Ce voi da Preasfintei Stăpâne, că nu s-a scârbit de mine când eram în păcat, ci milostiv m-a cercetat și m-a înțelepțit? Eu nu am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc din cuvintele ei pline de har. Și se bucură duhul meu și trage sufletul meu către ea cu dragoste, încât și chemarea numelui ei este dulce inimii mele.
Când eram tânăr începător mă rugam odată înaintea icoanei Maicii Domnului și rugăciunea lui Iisus a pătruns în inima mea și a început singură să se rostească de acolo. Iar altădată, în biserică, am auzit cuvintele proorociei lui Isaia și la cuvintele „Spălați-vă, curățiți-vă” (Is 1,16), mi-a venit gândul: „Poate că Maica Domnului a greșit cândva, fie și în gând”. Și, minune, în inima mea, împreună cu rugăciunea un glas limpede a grăit: „Maica Domnului niciodată nu a greșit, nici măcar în gând”. Astfel Duhul Sfânt a dat mărturie în inima mea despre curăția ei. Însă în vremea vieții sale pe pământ avea și ea o oarecare nedeplinătate și unele greșeli nepăcătoase, din nedesăvârșire. Aceasta se vede din Evanghelie, când, întorcându-se din Ierusalim, nu știa unde este Fiul ei și apoi, împreună cu Iosif, trei zile L-au căutat. (Lc. 2, 44-46).
***
Sufletul meu e cuprins de frică și de cutremur atunci când cuget la slava Maicii Domnului. Slabă și săracă îmi este mintea și neputincioasă inima mea, sufletu-mi însă se bucură și este tras a scrie despre ea, fie și câteva cuvinte.
Teme-se sufletul meu a se atinge de acestea, însă dragostea mă silește a nu-mi ascunde mulțumirea pentru ale ei milosârdiii.
Maica Domnului nu a așternut în scris nici gândurile sale, nici iubirea sa către Dumnezeu și Fiul său, nici suferințele sufletului ei la răstignire, căci noi tot nu le-am putea cuprinde, fiindcă dragostea ei pentru Dumnezeu este mai puternică și mai fierbinte decât dragostea serafimilor și a heruvimilor și de dânsa se minunează toate cereștile puteri ale îngerilor și ale arhanghelilor.
Și chiar dacă viața Maicii Domnului este acoperită de o sfântă tăcere, Domnul a dat Bisericii noastre dreptslăvitoare a cunoaște că ea îmbrățișează întreaga lume întru a sa iubire și în Duhul Sfânt vede toate neamurile de pe pământ și, asemenea Fiului ei, pentru toți o doare și pe toți miluiește.
O, de am ști cât iubește Preasfânta pe toți cei ce păzesc poruncile lui Hristos și cum o doare și se mâhnește pentru cei ce nu se îndreptează. Am cercat aceasta asupră-mi. Nu mint, grăiesc înaintea Dumnezeului care cunoaște toate sufletele: eu cunosc în duh pe Preacinstita Fecioară. Eu n-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc și să-i cunosc iubirea către noi. De nu ar fi fost a sa milosârdie, demult aș fi pierit; dar ea a voit a mă cerceta. Ea mi-a spus: „Nu-mi este plăcut a privi asupra ta și a vedea ce faci”. Iar cuvintele ei erau plăcute, line, blânde și lucrătoare asupra sufletului meu. Au trecut mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu nu poate uita acele dulci cuvinte și nu știu ce voi răsplăti eu, păcătosul, pentru acea dragoste către mine, necuratul, și cum voi mulțumi bunei, milostivei Maicii Domnului.
Cu adevărat ea este ocrotitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu și singur numai numele ei bucură sufletul. Dar și tot Cerul și pământul se bucură de dragostea ei.
Minunat lucru și de neajuns. Ea viețuiește în Ceruri și neîncetat vede slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, lipsiții, și cu milostenia sa acoperă întreg pământul și toate noroadele.
Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009.
