Greșeala pe care o fac mulți,
socotind ca virtute împuținarea de suflet
Cu privire la aceasta, mulți se află în înșelare, adică toți cei care socotesc drept virtute împuținarea de suflet și întristarea lor exagerată, ce îi însoțește după săvârșirea păcatului, neștiind că aceasta provine dintr-o mândrie ascunsă și prejudecată. Iar acestea s-au clădit pe nădejdea și încrederea în puterile lor proprii.
Căci aceștia, socotind că sunt cineva, într-un fel oarecare, au căpătat încredere în ei înșiși. Dar văzând din cercarea căderii că nu au nicio putere, se tulbură și se miră, de parcă ar vedea un lucru nou. Și astfel, se împuținează cu sufletul, văzând căzut la pământ acel lucru pe care se bazaseră (adică sinea lor) și în care își puseseră curajul și nădejdea lor.
Aceasta însă nu se petrece și cu cel smerit, care numai în Dumnezeu își are nădejdea și curajul, fără să se încreadă în sine, câtuși de puțin. De aceea, atunci când cade în vreo greșeală, deși simte durere și întristare, cu toate acestea nu se tulbură, nici nu se miră. Fiindcă știe că ceea ce i s-a petrecut, a fost din pricina ticăloșiei și neputinței sale, care se vădește foarte bine la lumina Adevărului.
