Despre atitudinea pe care se cuvine s-o avem față de demoni

Însuși Domnul Iisus Hristos ne-a arătat cum se cuvine să ne purtăm cu duhurile necurate, atunci când, cu îngăduința lui Dumnezeu, satana a încercat să-L ispitească, oferindu-I toate bunurile lumești dacă i se va închina lui. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești» (Mt. 4, 10). În al doilea rând, El le-a poruncit demonilor să tacă, atunci când ei începuseră să strige din oamenii posedați de ei. Prin strigătele lor ei spuneau adevărul; ei nu mințeau când ziceau: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu și Sfântul lui Dumnezeu (Mt. 8, 29; Mc. 1, 24). Domnul însă nu dorea ca adevărul să fie propovăduit de guri necurate, mai ales de gurile demonilor, ca ei, profitând de acest prilej, să nu adauge din rea-voință ceva de la ei și să nu arunce sămânța răului, pe când oamenii dormeau (Mt. 13, 25). Din această pricină Iisus Hristos nu a îngăduit demonilor să vorbească, iar pe noi ne-a povățuit să nu le îngăduim să facă asta, prevenindu-ne prin următoarele cuvinte:

Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori (Mt. 7, 15), iar prin Apostoli ne-a preîntâmpinat: Nu dați crezare oricărui duh (Ioan, 4, 1).

Având o asemenea poruncă de la Domnul nostru Iisus Hristos, trebuie să ne păzim de orice contact cu duhurile necurate. Să nu îi ascultăm pe magi, vrăjitori, astrologi, senzitivi, contactori ai OZN-urilor, diferiți prezicători și ghicitoare. Căci, chiar dacă demonul se preface a spune prin ei adevărul, noi, necunoscând scopurile pe care le urmărește el prin această acțiune, pe drept cuvânt trebuie să-l respingem cu cuvintele Sfintei Scripturi: Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: «Pentru ce tu istorisești dreptățile Mele?» (Ps. 49, 17) și Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului (Iisus Sirah 15, 9).
Găsim potrivit să încheiem capitolul de față cu un citat foarte actual pentru timpurile noastre, extras din opera Sfântului Ignatie Brianceaninov: „Și astăzi sfinții îngeri ni se înfățișează sub chip de tineri frumoși cu aripi; și astăzi sufletele oamenilor sfinți ni se înfățișează sub chip de om întrupat, în slava cerească; și astăzi demonii ni se arată sub chip hidos, cumplit și dezgustător de monștri, dar monștri având chip de om. Așa ni se arată ei când vin sub chipul lor. Ei îmbracă, cum îmbrăcau și altădată, chip de fiare și târâtoare, iar chipul lor cel mai îndrăgit este șarpele”.

 

Previous Post

Izbăvirea de egoism

Next Post

Ce este hula împotriva Duhului Sfânt?

Related Posts
Total
0
Share