„Având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi.” (1 Tim 6:8)
Apostolii lui Dumnezeu au predicat altora ceea ce ei înşişi împliniseră mai întâi desăvârşit în propriile lor vieţi. Având îmbrăcăminte şi hrană, erau îndestulaţi doar cu atât. Şi chiar când nici îmbrăcăminte sau hrană nu aveau, tot erau îndestulaţi. Căci îndestularea lor nu venea de la cele din afară, ci de la cele dinăuntru. Îndestularea lor nu era una ieftină, ca a animalelor, ci una scumpă, foarte scumpă, şi foarte rară. Îndestularea lăuntrică, îndestularea cu pacea şi dragostea lui Dumnezeu cele din inimă, aceasta este îndestularea oamenilor cu adevărat mari, aceasta este îndestularea apostolică.
În marile bătălii şi războaie, generalii se îmbracă şi se hrănesc ca soldaţii obişnuiţi, căci ei nu caută îndestularea cu hrană sau îmbrăcăminte, ci caută îndestularea victoriei şi a biruinţei. Biruinţa este cel dintâi principiu al îndestulării celor care luptă. Fraţilor, creştinii se află într-un război permanent, în războiul de cucerire a duhului şi de înfrângere a materiei, în războiul de ajungere la cele mai înalte şi de lăsare în urmă a celor josnice, în războiul prin care luptăm să devenim oameni şi să înfrângem animalul din noi. Nu e oare nebunie ca într-un astfel de război să neglijăm strategia dobândirii victoriei şi să ne pierdem timpul cu împopoţonări? Oare nu e nebunie să-i dăm duşmanului reperele ascunzişului nostru? Căci duşmanul nostru nevăzut, satan, văzând împopoţonarea noastră, se bucură, râde şi ne încurajează să ne împopoţonăm şi mai tare. Duşmanul nostru nevăzut ne ocupă mintea şi timpul cu cele mai prosteşti meschinării şi gânduri trândave numai şi numai pentru a ne face să uităm cu desăvârşire că ne aflăm în război cu el, să uităm cu desăvârşire care este scopul vieţii noastre pe acest pământ.
Duşmanul nevăzut ne înfăţişează înaintea ochilor cele deşarte ca fiind foarte importante, cele periferice ca fiind esenţiale, şi cele nocive ca fiind foarte sănătoase, numai în scopul de a dobândi el izbânda şi de a ne distruge pe noi pentru totdeauna.
O, Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Care ne-ai zidit din ţărână şi ai suflat asupra noastră suflare de viaţă, nu îngădui Doamne ţărânei să ne înece! Ajută duhului nostru să fie pururi mai tare ca trupul! Căci a Ta este slava şi mulţumită în veci, Amin.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
