178. Cine a fost Fecioara Maria?
A fost o fecioară din seminția lui David, din care trebuia, după făgăduința dumnezeiască, să Se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăție desăvârșită și era logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeași seminție, dar ea avea de gând să trăiască în feciorie, căci se făgăduise lui Dumnezeu să ducă o viață de fecioară. De aceea, când îngerul îi aduce vestea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: “Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?” (Luca I, 54). Deși îngerul nu spusese cum va naște, ca să poată înțelege că aceasta se va întâmpla în viitor, ea totuși se mira, pentru că era hotărâtă ca și în viitor să nu știe de bărbat.
Aceasta zămislește pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că după ce “S-a aflat având în pântece”, Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe femeia lui, “căci ceea ce s-a zămislit într-însa din Duhul Sfânt este” (Matei I, 20).
179. Așadar, Sf. Maria a rămas totdeauna fecioară?
Da. Ea a rămas fecioară totdeauna, deci atât la naștere cât și după aceea. De aceea Biserica noastră îi zice “pururea Fecioara”.
180. Avem temeiuri pentru adevărul acesta în Sfânta Scriptură și în Sf. Tradiție?
Da. Ca fecioria ei a rămas nestricată și la naștere, învățăm de la proorocul Iezechiil care spune : “Și m-a întors pe mine la calea ușii Sfintelor cei mai dinafară ce caută către răsărit și aceasta era încuiată. Și a zis Domnul către mine: Ușa aceasta încuiată va fi și nu se va deschide și nimeni nu va trece printr-însa. Că Domnul Dumnezeul lui Israil va trece printr-însa și va fi încuiată” (Iezechil XLIV, 1-3).
Dacă n-ar fi rămas fecioară și la naștere, ea n-ar mai fi fost “pururea Fecioară”. Sf. MAXIM Mărturisitorul zice : “Cu adevărat zămislirea și nașterea au fost cu totul curate și neatinse de sămânță și de stricăciune și de aceea Maica Celui născut din ea e Fecioara și după naștere, rămânând prin naștere și mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii și mai presus de rațiune… Lucru și auzire cu adevărat minunată e ca s-a făcut naștere și ieșire de prunc, închizătorile mădularelor de naștere ale celei ce a născut nedeschizându-se”.
Iar că Sf. Maria a rămas fecioară și după naștere se vede de acolo că Iisus, pe când Se afla pe cruce, a încredințat-o în grija Apostolului Ioan, spunând Maicii Sale: “Femeie iată fiul tău”, iar Apostolului Ioan “Iată mama ta” (Ioan XIX, 20-27). Daca Sf. Maria ar fi avut și alți fii, ar fi lăsat-o în grija lor. Dar e și la mintea omului, că după ce s-a petrecut cu ea lucruri atât de minunate, ea nu se mai putea gândi să se coboare la o viață de rând. Dacă Apostolii și-au închinat viața lor întreagă lui Iisus, îndată ce L-au cunoscut, primind chiar moartea pentru El, putem socoti oare ca Sf. Maria, Maica Lui, aleasă pentru curăția ei dintre toate femeile pământului ca să se nască din ea Domnul, ar fi mai prejos de ei ?
181. De ce cinstim pe Sf. Fecioară Maria și-i închinăm zile de sărbătoare ?
Pentru că Însuși Dumnezeu a învrednicit-o de cinstea cea mai mare, de a naște pe Mesia și a vesti lucrul acesta prin profeți (Fac. III, 15; Is. VII, 13; Ieremia XXXI, 4 și următ.). A cinstit-o îngerul Buneivestiri, închinându-i-se și numind-o: “plină de har” și “binecuvântată între femei” (Luca I, 28-29). A cinstit-o Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul numind-o: “binecuvântată între femei” (Luca I, 40-43). A cinstit-o Fiul ei, care în copilărie îi era supus (Luca II,. 51), iar mai apoi, pe Cruce fiind, s-a îngrijit de ea, dând-o în seama Apostolului Ioan (Ioan XIX, 26-27). Au cinstit-o oamenii din mulțime, fericind-o pentru a fi născut pe Fiul lui Dumnezeu. Iar Fiul ei a întărit aceasta cinstire, zicând: “așa este” (Luca XI, 27-28). Ea însăși a grăit sub insuflarea Duhului Sfânt, că “l-a facut mărire Cel Puternic” și că de acum “o vor ferici toate neamurile” (Luca I, 48-49). Iată de ce se cuvine ca și noi, cu atât mai mult, să cinstim pe Sf. Fecioara Maria.
182. Este mai mare cinstirea Sf. Fecioare Maria decât cinstirea adusă altor sfinți? Da, este mai mare, pentru că ea este cea dintâi între sfinți. Iată de ce cinstirea adusă ei o numim preacinstire, iar pe ea Preacinstită.
183. De ce Sf. Fecioara Maria este cea dintâi între toți sfinții ?
Este cea dintâi între ei, pentru că a primit de la Dumnezeu cinstea cea mai mare, de a naște pe Mesia. Zămislind în pântecele ei pe Mesia, din Sf. Duh, ea a fost curățită de păcat, ca niciun alt om, oricât de sfânt ar fi fost acesta. Ea a fost apoi vestită de Dumnezeu și de profeți că va avea o deosebită cinste cum nu s-a mai spus despre nici un alt sfânt. Despre Ioan Botezatorul știm că a fost cel mai mare între profeți (Luca VII, 28), deoarece însăși venirea lui a fost profețită de alți profeți (Matei III, 1 ; Is. XLIV, 3). Sf. Fecioara Maria este însă cea dintâi între sfinți de aceea și cinstirea ei este preacinstire.
184. Dar în Sfânta Scriptură se vorbește de niște «frați” ai Domnului. Cine sunt aceștia?
Este adevărat că în Sfânta Scriptură se vorbește de astfel de “frați”. Sfânta Evanghelie ne spune că, odată când predica Iisus: “încă grăind El către noroade, iată mama Lui și frații Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu Dânsul” (Matei XII, 46; Luca VIII, 19). Altădată când predica în sinagoga din Nazaret, iudeii se mirau întrebând: “Au nu este acesta feciorul teslarului? Au nu se numește mama Lui Maria și frații Lui Iacov, și Iosif, și Simon, și Iuda? Și surorile Lui au nu sunt toate la noi? (Matei XIII, 55-56;, vezi și Marcu VI, 3, alte locuri despre “frații” Domnului: Ioan II, 12 și VII, 3; Faptele Ap. I, 14; I Cor. IX, 5 ; Gal. I, 19). Aici sunt dați chiar cu numele de “frații” Domnului.
Dar lucrul sigur este că aceștia n-au fost fii Sf. Fecioare Maria, ci ai unei alte Marii, numită in Sf. Scriptura uneori “cealaltă Marie” sau “Maria lui Cleopa”. Despre aceasta se spune că era mama lui Iacov si Iosi, doi din pomenitii frati ai Domnului. Si erau acolo erau multe femei, privind de departe…, intre care era Maria Magdalena si Maria mama lui Iacov și a lui Iosi” (Matei XXVII, 55-56; Marcu XV, 40, 47; Marcu XVI, 1; Luca XXIV, 10; Matei XXVIII, 1; Ioan XXIX, 25). Acești așa ziși “frați” ai Domnului, erau niște veri sau alte rude ale Lui, căci în Sfânta Scriptură se numesc “frați” și alte rude mai apropiate. Așa, Avraam numește pe Lot “frate”, deși îi era nepot de frate (Fac. XI, 27).
