Despre primirea şi neprimirea lui Hristos

Unii Îl primesc, alţii nu Îl primesc. Vă miră acest lucru, cinstite părinte.
El ar putea să se impună în aşa fel ca toţi să Îl primească – dar atunci cu ce s-ar deosebi de cezarii romani şi de tiranii contemporani?
Silnicia şi tirania distrug personalitatea omenească.
Iar El nu a venit ca să nimicească ceea ce este în El şi în om lucrul cel mai de preţ. El n-a dorit să supună cu forţa voinţei Sale orice voinţă, ci prin bunătate să-i câştige pe toţi oamenii pentru Împărăţia Sa.
El s-a arătat ca Păstor, ca un Păstor deosebit, ce nu goneşte cu bâta oile în staulul Său, ci merge înaintea oilor şi le cheamă.
Oile Mele, zice, glasul Meu ascultă şi vin după Mine..
Iar oile ce nu ascultă glasul Lui se întorc înapoi ori se abat din cale şi pribegesc pe cărări greşite.
Nici atunci n-au vrut toţi oamenii să meargă în urma Lui, nici acum nu vor toţi.


Despre împărţire arată Evangheliştii:

“Şi noroadele Îl căutau, şi au venit până la Dânsul, şi Îl ţineau pe El ca să nu Se ducă de la dânşii”. (Lc.4,42)
Asta s-a întâmplat într-un loc, iar în alt loc, dimpotrivă:
“Şi L-a rugat pe Dânsul tot norodul ţinutului gadarenilor să Se ducă de la dânşii “(Lc.8,37)
Acolo El izbăvise un om îndrăcit cu preţul porcilor lor, iar lor le părea mai rău de porci decât de om.

Aşa a fost atunci. Aşa e şi acum. Oamenii sunt împărţiţi prin El de-a dreapta şi de-a stânga, în două tabere: în cei ce preţuiesc omul mai mult decât orice dobitoace şi avuţie, şi în cei ce îşi preţuiesc porcii mai mult decât pe oameni.
Cei dintâi ascultă de glasul Lui ca de glasul păstorului lor şi Îl ţin, ca să nu se depărteze de la ei. Ceilalţi nu Îl ascultă, nu merg în urma Lui şi Îl alungă cu supărare, socotind că le vatămă interesele materiale.
Ferice – atunci şi acum şi în toate vremurile – de cei care ascultă de glasul Lui şi merg în urma Lui, fiindcă merg pe calea spre Împărăţia veşnică.
Ferice şi de dvs, cinstite părinte, şi de enoriaşii dvs, fiindcă şi voi ascultaţi de glasul lui Hristos, şi mergeţi în urma călăuzei vizionare pe calea ce duce drept în Împărăţia cerurilor şi în viaţa veşnică.

Preotului Avram I, de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
(Scrisoarea a 220-a)