Am ajuns la capătul aşteptărilor! Când bătrânul patriarh a început să cânte: „Hristos a înviat!”, s-a luat piatra cea grea de pe sufletele noastre. Ne-am simţit ca nişte duhuri nepământeşti. Ca nişte înviaţi! Dintr-o dată a răsunat strigarea zgomotoasă a popoarelor şi neamurilor, asemenea unui sunet de ape multe, jos în jurul Mormântului, sus pe Golgota, prin galerii, între coloane, pe grinzile iconostasului, la ferestre. Oriunde era loc pentru un cap de om, se înghesuia un om. Prin această strigare, fraţii noştri din Asia şi Africa îşi arată bucuria. Ceva neobişnuit pentru europeni, însă aşa sunt oamenii din Răsărit. Suferinţă până la extaz, şi bucurie până la extaz, în Săptămâna patimilor, ei plângeau în hohote la Mormântul Domnului, sărutau Mormântul, îl mângâiau cu feţele şi mâinile, se băteau în piept, boceau. Iar dimineaţa, iată – zarvă şi strigăte de bucurie.
Ca nişte copii: sinceri şi neînfrânaţi. Nu copiilor le-a făgăduit Domnul Împărăţia Cerurilor? Am auzit de la un copt despre europeni următoarea vorbă: „Ştiu să râdă, dar nu ştiu să se bucure!” Bucuria răsăriteanului este fără râs, o bucurie duhovnicească deosebit de înaltă. Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui, grăieşte patriarhul.
„Hristos anesti”, cântă grecii. Mormântul s-a prefăcut în Rai, locul de chinuire, în palat al veseliei. Ţinem lumânări în mâini, dar sufletele ne sunt mai luminoase decât lumânările.
„Hristos voskrese”, cântă ruşii. Minunat şi umilicios şi moale ca mătasea, cum numai ruşii ştiu. Însă în acest ceas şi în acest loc, şi cântarea cea mai urâtă sună frumos. Da, şi cea mai urâtă faţă este frumoasă. Lumina şi bucuria învierii prefac totul, schimbă la faţă totul: şi glasurile, şi feţele, şi lucrurile.
Totul este frumos în jurul nostru, totul este curat, totul este sfânt, totul este paradisiac.
„Hristos a înviat”, cântă arabii, bătând din picioare şi din palme. Lacrimile le curg pe obraz şi luminează de la miile de raze de la candelele şi lumânările care sunt peste tot. Expresia întristării este pusă în slujba bucuriei. Ce mare este sufletul omenesc în sinceritatea sa! Nimic nu este mai mare, afară de Dumnezeu şi de îngerii lui Dumnezeu!
„Hristos a înviat”, cântă sârbii, copţii, armenii, bulgarii, abisinienii, negrii, pe rând, fiecare în limba şi după melodia sa. Toţi, însă, cântă frumos. Vă spun: toţi oamenii din jurul nostru arată frumoşi şi buni. Şi fiii negri, şi fiicele negre ale Africii – toţi arată frumoşi şi buni ca nişte îngeri. Aceasta este o minune pe care numai Hristos Cel înviat poate să o facă. Acesta şi este singurul temei adevărat al frăţietăţii între oameni: a-i vedea frumoşi şi buni pe toţi oamenii.
După ce s-a cântat troparul învierii pe toate limbile, s-a pus în mişcare procesiunea în jurul mormântului Domnului. Asiaticii sub fesuri şi africanii sub cealmale cântau un cântec de-al lor, bătând tactul cu palmele:
Singura credinţă dreaptă
E credinţa ortodoxă!
După aceea, canonul şi Liturghia – însă toate citirile şi cântările sunt acoperite de o singură cântare biruitoare: „Hristos a înviat din morţi!”
În zorii zilei de înviere, slujba s-a terminat în Biserică, însă a continuat în sufletele noastre. Am început să vedem totul în lumina slavei învierii lui Hristos, şi totul ne-a părut altfel decât dimineaţa – totul mai frumos, mai raţional, mai slăvit. Numai în această lumină a învierii capătă sens viaţa.
La amiază s-a slujit Antipasha: o măreaţă procesiune prin Sfânta Cetate, şi citirea Evangheliei în multe limbi. După aceea, am privit cum dansează arabii cu săbiile şi cum îl poartă pe patriarh pe braţe.
Unii dintre noi au vrut să se pogoare la Biserica rusă a sfintei Magdalena din Ghetsimani. De altfel am şi fost poftiţi de prietenoasele surori rusoaice. Am mers, aşadar, din nou pe Calea Durerii. Dar iată, totul este acum altfel – mai frumos, mai luminos! Este mai uşor pentru suflet. Biruinţa a înghiţit moartea şi, împreună cu ea, şi chinurile, şi pătimirile. Nimic nu se vede de lumina strălucitoare a învierii.
Adevărat, adevărat a înviat Hristos!
Extras din Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi – scrisori misionare– Sfântul Nicolae Velimirovici, editura Apologeticum, 2005.
