Diavolul, duhurile necurate şi cauzele căderii lor

Atât timp cât diavolul era înger luminos şi sfânt, el îşi avea sălaşul în cer. În cer însă, s-a întâmplat o schimbare nefericită, şi un grup numeros de îngeri s-a depărtat de ceata sfântă a oştilor cereşti, transformându-se într-o haită de demoni odioşi, avându-l în frunte pe heruvimul căzut. Mulți dintre îngerii superiori, începătorii, stăpânii, stăpânitori (cf. Efes. 6, 12) au fost atraşi în această cădere. Iată ce spune în această privință Sfântul Chiril din Ierusalim: „Aşadar, întâiul vinovat de păcat şi întemeietor al răutăților este diavolul. Nu eu sunt cel care vorbeşte asta, ci Dumnezeu a zis: …pentru că de la început diavolul păcătuieşte (Ioan, 3, 8).

Mai înaintea lui nimeni nu păcătuise. A păcătuit el, însă, nu pentru că aşa i-ar fi fost firea, sau că ar fi primit înclinația spre păcat; în felul acesta vina păcatului ar fi căzut asupra Celui Care l-a făcut astfel. Dimpotrivă, fiind creat desăvârşit şi bun, el însuşi, din propria voință, s-a făcut diavol (diavol în traducere înseamnă amăgitor). Fiind arhanghel, după aceea a fost supranumit, pentru clevetire, diavol; fiind un bun slujitor a lui Dumnezeu, a devenit satana în tot sensul acestui cuvânt, pentru că satana înseamnă vrăjmaş. Şi aceasta nu e învățătura mea, ci e a proorocului Iezechiel, purtătorul de duh. El, compunând o cântare de jale despre satana zice: Tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea înțelepciunii şi cununa frumuseții. Tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu (Iez. 28, 12-13). Şi peste câteva cuvinte adaugă: Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea (Iez. 28, 15). E foarte bine spus: „s-a încuibat în tine nelegiuirea”, răul nu ți-a fost dat dinafară, ci tu însuți l-ai zămislit. În cuvintele următoare proorocul a arătat şi motivul: Din pricina frumuseții tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ți-ai pierdut înțelepciunea. De aceea te-am aruncat la pământ (Iez. 28, 17). Asemeni acestora spune şi Domnul Iisus Hristos în Evanghelie: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Lc. 10, 18).

Astfel, este de față acordul dintre Vechiul şi Noul Testament. Diavolul a căzut, atrăgând pe mulți cu el în căderea sa. El îi umple de păcate pe cei care i se supun. De la el se trag preacurvia, desfrânarea şi tot ce este rău. Prin el protopărintele nostru Adam a fost alungat, schimbând raiul, care de la sine dădea roade minunate, pe pământul care rodea spini”.

După căderea duhurilor necurate din cer pe pământ sau în văzduh, pentru ei a devenit inaccesibilă lumea locuitorilor cerului, din care pricină toată rea-voința lor a fost îndreptată în chip deosebit asupra pământului ce le era la îndemână, pentru a semăna între oameni răul. În acest fel, răul este o necesitate vitală a demonilor, care nu se gândesc la nimic altceva decât la rău, nu-şi găsesc astâmpărul sau plăcerea decât în lucrarea lor păgubitoare. Ei disprețuiesc sentimentul binelui, ca şi Împărăția lui Dumnezeu.

Potrivit învățăturii Sfântului Ignatie Brianceaninov, „…duhurile necurate au căzut de la înălțimea demnității spirituale; ele au căzut în plăcerea trupească mai mult decât oamenii. Oamenii au posibilitatea să treacă de la plăcerea trupească la cea sufletească; duhurile necurate sunt lipsite de această posibilitate. Oamenii nu cad pradă unei ispite atât de puternice a plăcerii senzuale, pentru că la ei binele firesc nu a fost nimicit, ca la duhuri, prin cădere. La oameni, binele este amestecat cu răul şi de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpăneşte şi acționează doar răul. Plăcerea senzitivă în tagma duhurilor rele şi-a găsit o dezvoltare absolută, deplină, cum alta nu mai poate fi. Păcatul lor cel mai mare este ura neînfrânată față de Dumnezeu, exprimată printr-o straşnică şi neîncetată hulire a Lui. Ei s-au trufit în fața lui Dumnezeu Însuşi; ei au transformat ascultarea față de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o împotrivire neîncetată, într-o vrajbă de neîmpăcat.

De aceea căderea lor este atât de adâncă, şi plaga morții veşnice, de care sunt atacați, este incurabilă. O patimă esențială a lor este trufia; ei sunt preaplini de o nemaipomenită şi neroadă vanitate; îşi găsesc plăcerea în toate felurile de păcat, se complac mereu în rele, trecând de la un păcat la altul. Ei se complac în iubirea de arginți, şi în ghiftuire, şi în desfrâu. Neavând posibilitatea de a săvârşi păcatele trupeşti cu trupul, ei le săvârşesc cu închipuirea şi cu simțurile; ei au obişnuit esența lor imaterială cu viciile fireşti ale cărnii; ei şi-au dezvoltat viciile nefireşti lor mult mai mult decât acestea pot fi dezvoltate la oameni. Duhurile necurate, conținând în sine principiul tuturor relelor, caută să-i atragă pe oameni în toate păcatele cu scopul şi dorința de a-i duce la pierzanie. Ei ne atrag pe noi în felurite plăceri ale trupului, lăcomie, goană după slavă, înfățişându-ne cu farmec ispititor obiectele acestor patimi”. Demonii nu îi pot face nimic Creatorului, Carele, fiind Dumnezeul Atotputernic, este inaccesibil oricărei influențe din partea făpturii. De aceea ei şi-au îndreptat toată răutatea asupra omului, care reprezintă chipul lui Dumnezeu, şi, ştiind că Dumnezeu Îşi iubeşte creatura, caută să facă rău cât mai mult obiectului iubirii Sale.

Total
5
Shares
Previous Post

Îngerii – crearea și menirea lor

Next Post

Lăcomia, zgârcenia și milostenia

Related Posts