Din fuga vieții
de Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul
Secundele pe care ceasul
Mergând le-arată pe cadran,
Sunt clipele neprețuite
Din veacul nostru pământean.
La fiecare lovitură
A ceasului să ne gândim,
Că regulat pogoară moartea
Pe cineva la țintirim.
Prin toată lumea de sub soare
Cutreierând cosorul morții,
Adună «spicele vieții»
Aşa, precum le vine sorții
În clipa asta, ea răpeşte
De lângă noi un pământean,
În altă clipă, ea alege
Pe unul de peste ocean
Aici un preot, sau călugăr,
În altă parte un monarh,
Dincolo ia o biată babă,
Dincoace ia un patriarh.
Acuma vezi că vine rândul
Unui bătrân de la azil,
În altă clipă sorțul cade
Unui nevinovat copil.
Cosorul morții se-nvârtește
În preajma noastră fioros
Și ne răpește: ori un frate
Ori un prieten credincios.
Să așteptăm, deci, cu trezvie
La ceasul morții cugetând
Căci… poate-n clipa viitoare,
Venim cumva și noi la rând!
