Prot. Nicolae Manolis
Sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului de sec de carne și Sâmbăta de dinaintea Cincizecimii se numesc Sâmbetele pomenirii morților, adică „pomenirea tuturor ortodocșilor creștini celor din veac adormiți”. Vineri seara și Sâmbătă dimineața, o mulțime de credincioși merg la bisericile cimitirelor sau la bisericile de enorie. Acolo se cântă slujba parastasului, „pe care dumnezeieștii Părinți l-au rânduit” pentru toți ortodocșii creștini care „în nădejdea Învierii și a vieții veșnice au adormit”. Întru cinstea lor credincioșii aduc colivă. Obiceiul colivei este foarte vechi. Rădăcinile lui se pierd în vremurile de dinainte de Hristos.
Coliva este grâu fiert. Este adusă pe discuri sau pe farfurii împodobite cu semințe uscate, nucă, stafide, rodie și mai ales cu zahăr. Coliva simbolizează învierea noastră. Căci așa cum bobul de grâu cade în pământ, se îngroapă, fermentează, putrezește și apoi răsare mai bun și mai frumos, tot astfel și trupul mort al omului se îngroapă în pământ, se schimbă și putrezește, ca să învie iarăși nestricăcios, slăvit și veșnic.
Această imagine ne-o prezintă Pavel, Apostolul neamurilor, în Epistola I către Corinteni, precum și Hristos pentru Învierea Sa:
„Amin, amin zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, multă roadă va aduce” (Ioan 12, 24).
Din nefericire, acest prinos important pentru frații noștri adormiți a suferit schimbări și diferențieri atât în aspectul liturgic, cât și în cel soteriologic, care tind să devalorizeze importanța și mărimea Tainei. Caracterul colivelor s-a schimbat de către mulți prin toleranța, dar și prin încurajarea, în anumite cazuri, de către unii oameni responsabili ai Bisericii, care trasează o linie diferită a acestei tradiții. Astfel, din păcate, se prezintă o imagine comico-tragică, care nu se potrivește deloc cu duhul și însemnătatea Sâmbetei pomenirii morților.
În loc de colivă, Sfânta Biserică se umple cu tot felul de plăcinte și prăjituri. Prescuri, covrigi, cozonaci, până și fructe de anotimp de la aprozar, piersici, cireșe și caise… toate acestea compun o imagine necuviincioasă pentru Biserică și o jignire adusă pomenirii celor adormiți. Mai demult, bunicile noastre aduceau pite și prăjituri în Sâmbetele pomenirii morților, dar le ofereau afară, în curtea bisericii. În biserică aduceau numai coliva pentru parastas.
Este un lucru de mirare că, într-o vreme când gospodinele reușesc să facă cele mai complicate prăjituri, să nu aibă dispoziție să fiarbă puțin grâu, cu care să cinstească pe rudele lor adormite. Am putea spune că pregătirea colivei constituie un lucru de mână binecuvântat, spre folosul sufletului și punerea în lucrare a poruncilor lui Dumnezeu. Pomenirea morții în legătură cu rugăciunea șoptită pentru odihna celor adormiți în timpul pregătirii colivei, ca și în timpul frământatului aluatului pentru prescurile aduse la Dumnezeiasca Liturghie, ajută mult la trezvia sufletului. În acest chip este cinstită tradiția și se pecetluiește noima cu care Biserica îmbrățișează binecuvântata Sâmbătă a pomenirii morților.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
