Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte în data de 16 august a fiecărui an pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Sfetnicul Ianache. Așa cum am mai spus și în alte rânduri, timpul și măsura istoriei l-a așezat pe Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu în rândul marilor conducători ai neamului nostru, iar Biserica noastră strămoșească a considerat că este potrivit, pe bună dreptate, să îl treacă în rândurile Sfinţilor Martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu).
Ziua de 16 august amintește de un episod crunt, petrecut în anul 1714, tocmai în Săptămâna Mare, când sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) a trimis o mulțime de ostași în Țara Românească cu un scop clar: să-l aducă la el pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi, spre a-i convinge să se lepede de credinţa creştină. Supus la nenumărate chinuri în închisoarea „Şapte Turnuri”, bătut, torturat şi înfometat, Sfântul Matei Brâncoveanu a primit sfârşitul mucenicesc la doar 11 ani, prin decapitare, alături de tatăl său, de frații săi, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, într-o Duminică dimineața, pe 15 august 1714. Conform scrierilor Bisericii, înainte de a fi martirizat, dreptcredinciosul Domnitor Constantin Brâncoveanu i-a îmbărbătat pe toți, spunându-le: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, și faptele alese ale Brâncovenilor, monumentele de cultură și ctitoriile care îi păstrează ca ocrotitori, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume – cine a fost sfetnicul Ianache, ce funcție a îndeplinit el și cum a ajuns să fie martirizat alături de domnitorul Brâncoveanu și de fiii săi?
Ianache sau Enache Văcărescu a fost un mare dregător român, provenind dintr-un neam de boieri munteni, cu proprietăți în satul Văcărești de lângă Târgoviște. A fost cumnatul Sfândului voievod Constantin Brâncoveanu, fiind frate după mamă cu soția lui, doamna Maria Brâncoveanu. Ascensiunea lui în peisajul vieții politice a vremii a început odată cu domnia lui Constantin Brâncovean, care i-a încredințat acestuia diferite misiuni diplomatice, apoi l-a făcut „căpitan de lefegii” (comandantul lefegiilor, adică al mercenarilor aflaţi în serviciul domniei) „agă” (titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință), „clucer” (ocupându-se cu aprovizionarea curții domnești) și, nu în ultimul rând, „paharnic”. Paharnicul era un titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită.
Dincolo de aceste titluri administrative sau politice, Sfântul Ianache Văcărescu a rămas în memoria istoriei românești și ca un mare ctitor de lăcașuri sfinte. Astfel, pe când îndeplinea funcția de mare agă, Ianache a ctitorit Biserica „Sfântul Nicolae” din Văcărești, județul Dâmbovița, între anii 1698-1699. În pisania Bisericii sunt scrise următoarele cuvinte: „Aciastă sfântă și dumnezeiască Biserică de aici… pe moșia moșilor și strămoșilor din pajiște s-au zidit de robii lui Dumnezeu Ianache Văcărescu vel aga, împreună cu jupâneasa lui Stanca și cu fiii lui Maria, Constantin, Ilinca”. Apoi, Ianache Văcărescu a zidit Biserica de mir din satul Nucet, iar în anul 1712 a refăcut vechea mănăstire Nucet, distrusă de cutremurul din 31 mai 1738, dar refăcută din nou de către fiul său, Barbu Văcărescu. De asemenea, pe când era paharnic, s-a implicat activ și în refacerea Mitropoliei de la Târgoviște, ctitorită de către Sfântul Neagoe-Vodă Basarab, punându-i o nouă pardoseală și refăcându-i chiliile. Nu în ultimul rând, alături Bârcă Cojescu, fost logofăt și rudă cu dânsul, a rezidit, la București, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută sub numele de „Răzvan”, după cel dintâi ctitor al ei, căpitanul Răzvan.
Sfântul Ianache Văcărescu este primul Sfânt cunoscut, originar din județul Dâmbovița, teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Târgoviștei. „Sfântul Ianache Văcărescu este personalitatea jertfelnică și pilduitoare a Bisericii și neamului nostru, care reprezintă un autentic model de sfințenie, de fidelitate față de credința strămoșească, de erudiție dar și de iubire pentru credință, neam și țară”, notează IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, în prefața volumului „Sfântul Ianache Văcărescu – mărturisitor al credinței străbune dimpreună cu Sfinții Martiri Brâncoveni”. În ziua de 15 august 1714, sfetnicul Ianache a fost primul martirizat. Lui i-a fost tăiat capul prima dată, în prezența sultanului, a reprezentanților unor țări străine la Istanbul, a soției, fiicelor și ginerilor lui Brâncoveanu, aduși cu toții la acest fioros spectacol. Tradiția spune că, înainte să fie ucis, Ianache a bătut o cruce mare și a spus: „Doamne, fie voia Ta!”. Capetele lui a fost purtat de turci prin Constantinopol, în vârful unei sulițe, iar trupul i-a fost aruncat, ca și cele ale Brâncovenilor, în Bosfor.
Alături de Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu și de fiii săi, sfetnicul Ianache a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august, şi proclamat solemn ca Sfânt prin Tomosul Sinodal de Canonizare, citit în data de 15 august 1992, în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, ctitorie brâncovenească în care se află mormântul domnitorului.
Așadar, să luăm aminte cu toții la frumoasa poveste de viață a Sfântului Ianache și a Sfinților Brâncoveni! Să participăm la Sfânta Liturghie săvârșită în această zi în toate Bisericile și mănăstirile de pe cuprinsul țării noastre. Să punem o lumânare, să le citim acatistul și să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea curaj și putere pentru a păstra dreapta credință, patria și valorile acestui neam, așa cum au făcut-o Sfinții Brâncoveni în urmă cu 309 ani, într-o zi de 15 august. O zi neagră pentru istoria creștinismului românesc, o zi de doliu îmbrăcată, însă, în raze de har și de lumină prin asumarea și curajul mărturisirii unor români vrednici de a fi pomeniți în vecii vecilor.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
