Doamne, învaţă-ne să ne rugăm

Primul lucru la care trebuie să ne gândim este: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm (Luca 11, 1). Rugăciunile noastre sunt plăcute lui Dumnezeu şi rodnice numai atunci când cerem cele ce cu adevărat sunt necesare şi spre folosul sufletelor noastre. Adeseori însă noi nu ştim ce ne e de trebuinţă spre mântuire şi tocmai de aceea trebuie să-L rugăm pe Domnul: „Învaţă-ne să ne rugăm”. Mântuitorul, învăţându-ne cum să ne rugăm, a spus: tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău (Matei 6, 6). Cămara este inima noastră; dacă vrem să ne rugăm cum se cuvine, să alungăm din ea orice grijă lumească şi toată dragostea noas­tră să o înălţăm la Dumnezeu. Rugăciunile rostite numai cu buzele, iar nu din toată inima şi din tot sufletul, nu ajung la urechea lui Dumnezeu. Dum­nezeu ia aminte nu atât la cuvintele noastre, cât mai ales la inima înfrântă şi smerită. Uneori un singur suspin, pornit din suflet şi inimă curată, este mai plăcut lui Dumnezeu decât citirea îndelungată a rugăciunilor în care doar buzele vorbesc, iar inima rămâne rece şi mută. Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea… decât zeci de mii de cuvinte cu limba (I Corinteni 14, 19), ne învaţă Sfântul Apostol. Rugăciunea adevărată, din inimă, este întotdeauna smerită. Ea nădăjduieşte numai în mila şi Harul lui Dumnezeu, fără a pune preţ pe propriile osteneli şi chiar fără a-şi găsi sieşi vreun me­rit. Ea este copilărească, simplă, pe toate le crede, are îndrăzneală, se asea­mănă cu strigătul copilului către părintele iubit. „Părinte, miluieşte-mă! Bunule, miluieşte-mă!”, se ruga Sfântul Tihon de Zadonsk cu lacrimi de pocăinţă. Iată adevărata rugăciune din inimă. Ea înseamnă în acelaşi timp recunoaşterea neputinţei personale, încrederea îndrăzneaţă în ajutorul atot­puternic al lui Dumnezeu, adevărata dragoste către Dumnezeu şi credinţa tare şi vie în El.

Pentru a ajunge la o rugăciune curată trebuie să dobândim toate aceste virtuţi. Aceasta nu e uşor, ci este un dar deosebit al Harului lui Dumnezeu. Nu se spune în zadar în rugăciune: „Doamne, dă-mi lacrimi de pocăinţă.”; de aceea să cerem în primul rând: „Doamne, învaţă-ne să ne ru­găm ”. Aceasta nu ni se dă deodată, ci treptat. La început rugăciunea este o nevoinţă, după care te obişnuieşti cu ea şi devine desfătare. Pentru aceas­ta trebuie să ne rugăm mai des şi fără să ne lenevim. Tocmai de aceea sunt necesare rânduielile monahale: îndeplineşte-le fără lenevie şi vei dobândi deprinderea şi dragostea pentru rugăciune.

Rugăciunea neîncetată este in­dispensabilă, pentru că necontenit suntem ispitiţi de vrăjmaşul. Însă cum putem să ne rugăm neîncetat? După învăţătura părinţilor şi asceţilor, nu în­seamnă că trebuie să stăm mereu la rugăciune şi să facem închinăciuni, ci să avem necontenit, în gând sau pe buze, pomenirea lui Dumnezeu şi a Sfin­ţilor Lui. Iar dacă facem închinăciuni însă gândurile rătăcesc, dacă ne rugăm cu trupul, iar cu mintea ne gândim la cele pământeşti, osteneala noastră este zadarnică, asemeni copacului fără roade.

Faceţi rugăciunea imediat ce v-ați trezit dimineaţa din somn. Fără rugăciune să nu ieşiţi nicăieri, nici măcar în hol după apă. Fie că munciţi cu mâinile, fie că umblaţi, să aveţi necontenit pe buze rugăciunea „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătoa­sa. Maica Domnului, Mijlocitoarea noastră, milostivă fii mie, nevrednica. Îngerule al Domnului, ocrotitorul meu cel bun, nu te îndepărta de la mine.”

Mâinile să lucreze, iar buzele, mintea şi inima să se roage. Ne putem ruga şi când vorbim cu ceilalţi, atâta vreme cât discuţiile noastre nu sunt deşarte: numele Domnului, pronunţat cu evlavie, este de asemenea o rugăciune. Da­că se va abate asupra voastră vreo suferinţă, nu cârtiţi, nu vă plângeţi, ci că­deţi înaintea Domnului şi rugaţi-vă cu lacrimi: „Doamne, sufăr cu dreptate”. Nu gândiţi că nu vă puteţi ruga în tulburare, ci mai bine spuneţi-vă: „Dator sunt să mă rog, chiar dacă nu vreau”, şi rugaţi-vă; prin aceasta vă veţi linişti şi mângâia. În acest chip e cu putinţă să vă rugaţi neîncetat.

Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Varnava.

Total
302
Shares
Previous Post

Stihira întâia a Sfântului Ierarh Grigorie Palamas – glas 2

Next Post

Viețile Sfinților – martie, ziua 21

Related Posts