Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
Esența pericopei evanghelice din Duminica a 18-a este concentrată în cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Luca 5, 5). Consecința acestor cuvinte prin care apostolul se încredințează total lui Hristos este minunea neașteptată, nesperată a unui pescuit bogat.
Simon pescarul dovedește un bun-simț rafinat, pentru că ascultă îndemnul Mântuitorului de a mai arunca o dată mreaja, deși logica experienței sale în arta pescuitului nu îi dădea nicio șansă în a mai prinde ceva ziua, când știa bine că dacă noaptea nu a avut niciun rezultat, cu atât mai mult ziua. În atitudinea sa dovedește că are un suflet sănătos, indicat de dispoziția de a asculta, de a se supune, de a primi o corectură sau îndemn. Și lauda i se cuvine și mai cu prisos, pentru că ascultă în pofida argumentelor raționale tari, rigide și reci, care nu se sfiesc să îi sufoce mintea chiar și în fața lui Dumnezeu. Fiecare cuvânt al acestor explicații logice atârnă greu pentru apostol și care nu lasă deschisă nicio altă portiță: „Toată noaptea”, deci nu câteva ore, ci „toată noaptea” au încercat. Apoi însuși cuvântul „noapte” era un argument ferm, pentru că știa de atâția ani că în timpul zilei nu merge pescuitul din cauza căldurii.
Mai departe, el adaugă că s-au „trudit”, deci cum să prindă acum aruncând o singură dată mrejele. În sfârșit, amintind că nu a prins „nimic”, rațiunea umană vrea să anuleze orice sorți de izbândă, pentru că dacă ar fi capturat măcar un pește, atunci speranțele mai îndrăzneau să licăre chiar și de departe. Cu toate aceste greutăți care apasă peste sufletul apostolului, el are puterea să adauge un „dar” prin care se smulge din absolutismul gândirii reci, fără de Dumnezeu. Prin răspunsul său „după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”, Sfântul Apostol Petru amintește de marea ascultare a Maicii Domnului la Buna Vestire: „Fie mie după cuvântul tău”, în urma căreia pântecele Ei a rodit pe „Strugurele vieții”.
La temelia Bisericii stă ascultarea
Așadar, întâmplarea din Evanghelia din această Duminică ne învață că la temelia Bisericii stă ascultarea, care, în esență, înseamnă a nu trăi după voia noastră, ci după a altuia, așa cum Hristos spune despre Sine: „Căci nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis pe Mine”. În numele ascultării de Dumnezeu, de duhovnic, de întâistătători, de soț sau soție și chiar față de cei mai mici decât noi se fac multe minuni și astăzi. Fericirea omului stă în cât de mult reușește să renunțe la voia sa, căci „desăvârșirea stă în renunțare” (P. Evdokimov).
Nu în ultimul rând, Pescuirea minunată ne asigură și de faptul că omul trebuie să se trudească numai împreună cu Hristos, căci, spune Domnul, „Cel care nu adună cu Mine, risipește”. Hristos îi răsplătește cu roade bogate pe cei care se trudesc, pe cei care nu sunt nepăsători atât pentru cele personale, cât și pentru cele ale comunității în care trăiesc. Chiar dacă la început sau uneori pare că diavolul ne vântură toată osteneala zilei, Domnul are puterea să ne dea roade și mai bogate cu două condiții, regăsite în cuvintele: „Cel care vrea să facă ceva, va găsi o cale, iar dacă nu vrea, va găsi o scuză” (Sfântul Ioan Maximovici) şi „Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne bântuie meteahna aceasta a bolii sufletești: renunțarea la luptă” (Sfântul Iustin Pârvu).
Pr. prof. dr. Emil Jurcan
Sursa: http://ziarullumina.ro.
