Dorința trupească

– Părinte, citeam mai demult, că dragostea este un lucru bun și cu cât face cineva mai des, cu atât este mai bine, iar cei care nu fac, dobândesc probleme psihologice. Căci atunci când cineva este tânăr trebuie să facă de două-trei ori pe zi, pentru ca apoi la bătrânețe să poată face o singură dată.

– Ce sunt acestea, bre fiule? Cine le spune? Măi, măi! A venit aici un medic străin, care merge la conferințe mondiale și spunea că înfrânarea este cea mai bună pentru organism. Sămânța este foarte întăritoare. «Tinerii care au multe legături, și pe unii ca aceștia îi cunoaștem ușor, îmi spuse, dacă își rup vreun os nu se vindecă ușor, pentru că nu au măduvă, deoarece aceasta s-a făcut ca apa». Când vin tineri aici la mine, eu îi cunosc. Ochii lor devin ca… (și mi-a arătat cum), memoria le slăbește mult și ajung mai rău decât bătrânii. Vezi că li se strică și mintea? Este ca și brânza, să spunem, care se face ca iaurtul, apoi ca laptele acru, după aceea ca laptele, și dacă stăruiesc așa, ajunge ca apa.

– Această dorință trupească, Părinte, este o dorință firească, care izvorăște din trup, precum foamea, setea sau este patimă? Excesul ei este vătămător (precum, de exemplu, nu mâncarea, ci lăcomia este rea)? Această dorință în sine este rea? Au avut-o și protopărinții noștri în Rai?

– Este PATIMĂ! Ce altceva să fie? PATIMĂ… Izvorăște din cugetarea trupească a omului. Dacă cineva este om duhovnicesc, nu are astfel de dorințe. Nu din neputință, nu că nu ar putea pofti, ci prin starea lui duhovnicească biruiește pofta.

Toți oamenii au cugetare trupească. Iar aceasta se moștenește de la părinți. Vezi, dacă vreun copilaș s-a născut din părinți trupești, încă copil fiind, el are astfel de dorințe. Aceasta însă nu este nimic. Se vindecă. Pofta este fragedă ca și urzica, încă nu s-a „înăsprit” ca să devină spin, și se vindecă repede cu un duhovnic bun, care să aibă însă discernământ și să înțeleagă ce se întâmplă, pentru că la început toate răsadurile au numai două frunzulițe.

Toți oamenii, unul mai mult, altul mai puțin, au cugetare trupească. Unul este 30%, să spunem, duhovnicesc, altul 40, altul 60, iar cel mai mult care l-am întâlnit era 75%. Numai Ioachim și Ana au fost cu desăvârșire oameni duhovnicești și după rugăciune s-a născut cea mai nepătimașă creatură, adică Maica Domnului. Aceasta am trăit-o, când eram la Sinai.

– În vedenie, Părinte?

– … (a tăcut).

– Adică Ioachim și Ana au devenit cu totul desăvârșiți prin nevoință sau așa au fost de la început?

– Gândul îmi spune că așa au fost de la început… Omul fără mâncare sau fără apă moare. Însă fără cele trupești nu pățește nimic, ci numai se chinuiește sufletește. Altfel este chinuit și de alte patimi: mânia, egoismul, slava deșartă, prefăcătoria. După cununie omului îi sunt iertate cele trupești numai pentru nașterea de fii, sau din iconomie.

Extras din Părintele Paisie mi-a spus…– Atanasie Rakovalis, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 10, 37–42; 11, 1)

Next Post

Viețile Sfinților – august, ziua 7

Related Posts
Total
0
Share