,

Dorințe lumeşti

Pe toţi cei ce nu-şi înfrânează inima lor de la dorinţele materiale, care nu sunt absolut necesare – nici nu mai încape cuvânt pentru dorinţele trupeşti – şi nu îşi adună mintea în inimă, ca să le dea împreună cu sufletul lui Dumnezeu, îi aşteaptă îndoită nefericire.

– Părinte, întotdeauna este rău să doreşti ceva?

– Nu, dorinţa inimii nu este rea în sine. Ci atunci când lucrurile, fie şi nepăcătoase, îmi iau o bucată din inimă, îmi slăbesc dragostea mea faţă de Hristos. Această dorinţă este rea, pentru că vrăjmaşul îmi taie dragostea mea de la Hristos. Când doresc un lucru preţios, o carte de pildă, şi îmi ia o parte din inimă, atunci aceasta este un rău. De ce o carte să-mi ia o parte din inimă? Cartea să o doresc sau pe Hristos să-L râvnesc? Orice dorinţă, oricât de bună ar părea, nu este mai bună ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Când îmi dau inima lui Dumnezeu, este cu putinţă ca Dumnezeu să nu mi se dea în întregime mie? Dumnezeu cere inima omului. Dă-mi, fiule, inima ta! Dacă omul îi dă inima sa, după aceea Dumnezeu îi va da orice va iubi inima aceluia, numai să nu-l vatăme. Numai atunci când se dăruieşte lui Hristos, inima nu se iroseşte şi numai în Hristos afli legătura cea bogată a dragostei dumnezeieşti în această viaţă, iar în cealaltă, cea veşnică, veselia dumnezeiască.

Trebuie să evităm lucrurile lumeşti, ca să nu ne răpească inima şi să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie trainice. Dacă doresc să folosesc un lucru frumos, înseamnă că dau toată inima mea frumuseţii, iar pentru Dumnezeu nu rămâne nici o bucăţică. Treci pe undeva şi vezi o casă cu marmură, cu o înfăţişare frumoasă, cu sculpturi etc. Te minunezi de pietre, de cărămizi şi îţi laşi inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin nişte rame frumoase pentru ochelarii tăi şi le doreşti. Dacă nu le cumperi, îţi laşi inima ta în magazin. Dacă le cumperi, îţi atârni inima de ramele ce le porţi. Mai ales femeile sunt furate uşor. Puţine sunt acelea care nu-şi vând inima celor deşarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogăţia inimii lor cu toate cele lumeşti, colorate, strălucitoare. Una are nevoie de o farfurie? Va căuta să afle o farfurie cu flori. Ca şi cum s-ar acri mâncarea dacă farfuria nu are flori. Unele femei duhovniceşti sunt mişcate de lucruri părute serioase, de un vultur cu două capete, de pildă. Iar după aceea întreabă: „De ce nu ne mişcă cele duhovniceşti?”. Cum să te mişte, dacă inima ta e împrăştiată în dulapuri, între farfurii? Nu ai inimă, ci numai carne, înlăuntrul căreia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca să poţi merge. Pen¬ tru că puţin din inimă merge la un lucru, puţin la altul, iar pentru Hristos nu rămâne nimic.

– Părinte, adică şi aceste dorinţe simple sunt păcătoase?

– Aceste dorinţe, oricât de nepăcătoase ar fi, sunt mai rele decât cele păcătoase. Pentru că o dorinţă păcătoasă îl va zgudui pe om cândva şi îl va mustra con¬ ştiinţa pentru ea, şi astfel va face o încercare de întoarcere, se va pocăi, va spune: „Am greşit, Dumnezeul meu!”. în timp ce aceste dorinţe, cele „bune”, nu-l neliniştesc. Crede că merge bine. „Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel şi Dumnezeu le-a făcut pe toate frumoase”, spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea este bine să tăiem orice dorinţă. Când cineva face ceva pentru Hristos şi jertfeşte ceea ce iubeşte, făcând ceva ce nu-i place oricât de bun ar fi ceea ce-i place – atunci Dumnezeu îi dă mai multă odihnă.

Inima, înainte de a se curăţi, are dorinţe lumeşti şi se bucură de ele. Atunci, însă, când se va curăţi, se va dezgusta de bucuriile lumeşti. De atunci înainte bucuriile ei vor fi duhovniceşti. Numai în felul acesta se va curăţi inima, când se va scârbi de dorinţele lumeşti. înainte de a se scârbi de ele, este atrasă de acelea. Dar, vezi, noi nu vrem să mâhnim puţin pe omul cel vechi, ci vrem să-i facem hatârul. Dar în felul acesta cum ne vom face următori ai lui Hristos?

– Părinte, când îmi vine greu să-mi tai o dorinţă, trebuie să insist în nevoinţă?

– Da, chiar de s-ar mâhni inima ta, fiindcă nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie să asculţi de ea. Pentru că dacă vei asculta, vei simţi o bucurie lumească şi apoi o nelinişte, iarăşi lumească. Iar dacă nu o vei asculta şi inima ţi se va mâhni, deoarece n-ai făcut cele ce o odihnesc, şi te vei bucura de aceasta, atunci va veni Harul dumnezeiesc. Căci acesta este scopul: să dobândim Harul dumnezeiesc. Iar ca să dobândim Harul dumnezeiesc, trebuie să tăiem toate dorinţele, chiar şi bune de ar fi; să ne tăiem voia. Atunci omul se smereşte, iar când se va smeri, va veni Harul dumnezeiesc. Când inima va fi nemulţumită lumeşte, atunci se va bucura duhovniceşte. Pe cât poate fiecare, să înveţe să evite mângâierea lumească, să aibă lucrare duhovnicească lăuntrică, ca astfel să dobândească mângâierea dumnezeiască.

Cuviosul Paisie Aghioritul